Categorii

CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC ÎN COLUMBIA (6-11 septembrie 2017)

Binecuvântarea credincioşilor

Balconul Palatului Cardinalului, Bogotá

Joi, 7 septembrie

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Vă salut cu mare bucurie şi vă mulţumesc pentru căldurosul bun-venit. „În casa în care intraţi, spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!». Şi dacă acolo este vreun fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el. Dacă nu, se va întoarce la voi” (Lc 10,5-6).

Astăzi intru în această casă care este Columbia spunându-vă: „Pacea să fie cu voi!”. [Răspund: „Şi cu duhul tău”] Aceasta era expresia de salut a oricărui evreu precum şi a lui Isus. Am dorit să vin până aici ca pelerin de pace şi de speranţă şi doresc să trăiesc aceste momente de întâlnire cu bucurie, mulţumind lui Dumnezeu pentru tot binele pe care l-a făcut în această naţiune, în viaţa fiecărei persoane.

Vin şi pentru a învăţa; da, să învăţ de la voi, de la credinţa voastră, de la tăria voastră în faţa adversităţilor. Voi ştiţi că episcopul, preotul trebuie să înveţe de la poporul lor: pentru aceasta eu vin ca să învăţ, să învăţ de la voi. Sunt episcop, dar vin să învăţ. Aţi trăit momente dificile şi întunecate, însă Domnul este aproape de voi, în inima fiecărui fiu şi fiică a acestei ţări. El nu este selectiv, nu exclude pe nimeni, Domnul îi îmbrăţişează pe toţi; şi toţi – ascultaţi! – toţi suntem importanţi şi necesari pentru El. În timpul acestor zile aş vrea să împărtăşesc cu voi adevărul cel mai important: că Dumnezeu ne iubeşte cu iubire de Tată şi vă încurajează să continuaţi să căutaţi şi să doriţi pacea, acea pace care este autentică şi durabilă. Dumnezeu ne iubeşte cu iubire de Tată. Să repetăm împreună: „Dumnezeu ne iubeşte cu iubire de Tată”. Mulţumesc!

Bine. Eu scrisesem aici: „Văd aici mulţi tineri”. Dar chiar dacă aş fi legat la ochi ştiu că această învălmăşeală frumoasă o pot face numai tinerii! Bine… voi tinerii – acum mă adresez vouă – aţi venit din toate părţile ţării: cachacos (originari din Bogotá), costeños (locuitorii de pe coastă), paisas (din regiunea Antioquia, Caldas, Risaralda şi Quindío), vallunos (din Valea Cauca) şi llaneros (din câmpii). Pentru mine este întotdeauna motiv de bucurie să mă întâlnesc cu tinerii. În această zi vă spun: vă rog, ţineţi vie bucuria, pentru că este semn al inimii tinere, al inimii care l-a întâlnit pe Domnul. Pentru că, aşa cum am spus la început, Dumnezeu ne iubeşte… cum era? [răspund: „Dumnezeu ne iubeşte cu inimă de Tată”]. Din nou! [răspund: „Dumnezeu ne iubeşte cu inimă de Tată”]. Şi acesta este principiul bucuriei. Focul iubirii lui Cristos ne umple de această bucurie şi este suficientă pentru a incendia lumea întreagă. Aşadar ce anume v-ar putea împiedica să schimbaţi această societate, cum vreţi să faceţi? Nu vă temeţi de viitor! Îndrăzniţi să visaţi lucruri mari! La acest vis vreau să vă invit astăzi. Vă rog, nu faceţi lucruri „la pământ”, nu: zburaţi sus şi visaţi lucruri mari.

Voi tinerilor aveţi o sensibilitate specială pentru a recunoaşte suferinţa celorlalţi; este interesant: voi vă daţi seama imediat. Voluntariatul din lumea întreagă se hrăneşte cu mii dintre voi care sunteţi capabili să puneţi la dispoziţie timpul vostru, să renunţaţi la comodităţile voastre, la proiecte centrate pe voi înşivă, pentru a vă lăsaţi înduioşaţi de necesităţile celor mai fragili şi să vă dedicaţi lor. Dar se poate întâmpla şi să fiţi născuţi în locuri unde moartea, durerea, diviziunea au pătruns aşa de adânc încât să vă lase aproape dezgustaţi şi parcă anesteziaţi de durere: pentru aceasta vreau să vă spun: lăsaţi ca suferinţele fraţilor voştri columbieni să vă mişte! Şi ajutaţi-ne pe noi bătrânii să nu ne obişnuim cu durerea şi cu abandonarea. Avem nevoie de voi, ajutaţi-ne să nu ne obişnuim cu durerea şi cu abandonarea.

Şi voi, tineri şi tinere, care trăiţi în locuri complexe, cu realităţi diferite şi cele mai variate situaţii familiale, v-aţi obişnuit să vedeţi că în lume nu totul este alb sau negru; că viaţa zilnică se rezolve într-o amplă gamă de diferite tonalităţi de cenuşiu, este adevărat. Însă asta vă poate expune riscului: riscului de a cădea într-o atmosferă de relativism, punând deoparte acea potenţialitate pe care o au tinerii de a înţelege durerea celor care au suferit. Voi aveţi capacitatea nu numai de a judeca, de a semnala erori, pentru că vă daţi seama imediat, dar şi cealaltă capacitate frumoasă şi constructivă: aceea de a înţelege. A înţelege că şi în spatele unei erori – pentru că trebuie să ne vorbim clar: eroarea este eroare şi nu trebuie mascată – voi sunteţi capabili să înţelegeţi că şi în spatele unei erori există o infinitate de motivaţii, de atenuante. Câtă nevoie are Columbia de voi pentru a se pune în pielea celor care cu multe generaţii în urmă n-au putut sau n-au ştiut să facă asta, sau n-au nimerit modul corect pentru a reuşi să înţeleagă!

Vouă, tinerilor, vă este foarte uşor să vă întâlniţi. Vă este uşor să vă întâlniţi. Şi aici am o întrebare: aici v-aţi întâlnit toţi, de la ce oră sunteţi aici?… [răspund] Vedeţi că sunteţi curajoşi? Pentru voi este foarte uşor să vă întâlniţi: vă este suficient, pentru a vă întâlni, un eveniment ca acesta, o cafea bună, o băutură sau orice altceva ca pretext pentru a face să se nască întâlnirea. Pentru că orice lucru este un pretext pentru o întâlnire. Tinerii se întâlnesc în muzică, în artă… Chiar şi o finală, un meci între Atlético Nacional şi América di Cali devine ocazie pentru a fi împreună! Voi aveţi această facilitate de a vă întâlni şi pentru aceasta puteţi să ne învăţaţi, pe noi cei mari, că o cultură a întâlnirii nu înseamnă a gândi, a trăi sau a reacţiona toţi în acelaşi mod, nu, nu este asta. Cultura întâlnirii înseamnă a şti că dincolo de diferenţele noastre suntem cu toţii parte din ceva mare care ne uneşte şi ne transcende, suntem parte din această ţară minunată. Ajutaţi-ne să intrăm pe deplin, noi cei mari, în această cultură a întâlnirii pe care voi o practicaţi aşa de bine!

În afară de asta, tinereţea voastră vă face capabili şi de ceva foarte dificilă în viaţă: a ierta. A ierta pe cei care ne-au rănit; este important a vedea cum voi nu vă lăsaţi ademeniţi de istorii vechi, cum priviţi în mod straniu atunci când noi adulţii repetăm fapte de diviziune pur şi simplu pentru că suntem alipiţi de supărări. Voi ne ajutaţi în această intenţie de a lăsa în urmă ceea ce ne-a ofensat, în a privi înainte fără obstacolul urii, pentru că voi ne faceţi să vedem toată realitatea pe care o avem în faţă, toată Columbia care doreşte să crească şi să continue să se dezvolte; acea Columbie care are nevoie de toţi şi pe care noi bătrânii trebuie să v-o încredinţăm vouă.

Şi exact prin această capacitate de a ierta [voi tinerii] înfruntaţi provocarea enormă de a ne ajuta să vindecăm inima noastră. Ascultaţi ceea ce vă cer: a ne ajuta să vindecăm inima noastră. Spunem toţi împreună? [repetă]. Este un ajutor pe care vi-l cer: să ne contagiaţi cu speranţa tinerească, speranţa care este mereu dispusă să acorde altora o a doua oportunitate. Locurile de disperare şi necredinţă fac să se îmbolnăvească sufletul, locuri în care nu se găsesc căi de ieşire din probleme, mai mult, unde sunt boicotaţi cei care încearcă să le găsească şi dăunează speranţei de care are nevoie orice comunitate pentru a merge înainte. Fie ca aspiraţiile şi proiectele voastre să dea oxigen Columbiei şi s-o umple cu utopii salutare. Tinerilor, visaţi, mişcaţi-vă, să ştiţi să riscaţi, priviţi viaţa cu un zâmbet nou, mergeţi înainte! Nu vă fie frică!

Numai aşa veţi găsi curajul de a descoperi ţara care se ascunde în spatele munţilor: aceea care merge dincolo de titlurile din ziare şi nu intră în preocupările zilnice pentru că este atât de departe. Acea ţară care nu se vede şi care face parte din acest corp social care are nevoie de noi: voi tinerii sunteţi capabili să descoperiţi Columbia profundă. Inimile tinerilor sunt stimulate în faţa marilor provocări. Câtă frumuseţe naturală de contemplat fără necesitatea de a o exploata! Câţi tineri ca voi au nevoie de mâna voastră întinsă, de umărul vostru pentru a întrevedea un viitor mai bun!

Astăzi am voit să trăiesc acest moment cu voi; sunt sigur că în voi este potenţialul necesar pentru a construi – a construi! – naţiunea pe care am visat-o mereu. Tinerii sunt speranţa Columbiei şi a Bisericii; în drumul lor şi în paşii lor observăm paşii lui Isus, Mesager al păcii, paşii Celui care ne aduce întotdeauna veşti bune.

Mă adresez acum vouă tuturor, iubiţi fraţi şi surori din această iubită ţară: copii, tineri, adulţi şi bătrâni, voi care doriţi să fiţi purtători de speranţă; ca dificultăţile să nu vă oprime, ca violenţa să nu vă doboare, ca răul să nu vă învingă. Credem că Isus, cu iubirea sa şi milostivirea sa care rămân pentru totdeauna, a învins răul, a învins păcatul şi moartea. Repetăm? [repetă] E suficient numai să-i ieşim în întâmpinare. Ieşiţi în întâmpinarea lui Isus! Vă invit la angajare – nu la rezultatul împlinit – la angajare. La ce anume vă invit? [răspund: „la angajare”] Şi ce anume nu trebuie să aşteptaţi? [răspund: „rezultatul împlinit”] Bine, felicitări! Aşadar, luaţi-vă această angajare pentru reînnoirea societăţii, pentru ca să fie dreaptă, stabilă, rodnică. Din acest loc vă încurajez să vă încredeţi în Domnul, care este unicul care ne susţine, unicul care ne încurajează pentru a putea contribui la reconciliere şi la pace.

Vă îmbrăţişez pe toţi şi pe fiecare, pe toţi cei care sunteţi aici, pe bolnavi, pe cei mai săraci, pe cei marginalizaţi, pe cei nevoiaşi, pe bătrâni, pe cei care sunt acasă… pe toţi; toţi sunteţi în inima mea. Şi îl rog pe Dumnezeu ca să vă binecuvânteze. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mii de mulţumiri!

Înainte de a pleca, dacă voi vreţi, vă dau binecuvântarea. Să o rugăm toţi împreună pe Sfânta Fecioară: „Bucură-te Marie…”.

[Binecuvântarea]

La revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.