Categorii

CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC ÎN COLUMBIA (6-11 septembrie 2017)

Cuvinte ale Sfântului Părinte la nunţiatura apostolică

Nunţiatura Apostolică, Bogotá

Sâmbătă, 9 septembrie

Fiecare dintre cei care au venit au auzit că Isus îi spune ceva, că Isus spunea care era numele său şi că îl voia pe drumul acela. Şi când la început preoţii au cântat ceea ce Isus i-a spus lui Petru, mi-am spus: cât de fericit a fost Petru când i-a fost spus aşa; şi eu cred că noi toţi suntem bucuroşi când Isus ne spune: te vreau pentru locul acela, pentru acesta, pentru acela, pentru acel drum, ca tu să fii călugăriţă, ca să te căsătoreşti şi să formezi o familie, ca să te îngrijeşti…, şi aşa mai departe.

Îmi vine să mă gândesc că atunci când Petru a auzit că Isus i-a spus: „Iată, tu eşti piatra”, i-a dat numele, el poate că s-a gândit: „asta mi-a spus când m-a cunoscut, mi-a spus că eu eram Petru”, şi poate că a început să-şi dea seama că acel nume trebuia să aibă diferite melodii, diferite muzici. Aşa cum sunt diferite melodiile cântecului pe care l-aţi cântat. Şi astfel Petru a mers înainte, bucuros şi dansând, dar după 15 minute Isus i-a spus contrariul, i-a spus: îndepărtează-te căci este o satană pentru mine. [Petru] Greşise.

Şi apoi mă gândesc la momentele în care Petru îşi va aminti ceea ce i-a spus Isus în acea noapte de joi [sfântă], când după aceea, aşa de sigur de sine, el a spus: „Pe acela nu-l cunosc”. Cu s-a gândit oare la ceea ce îi spusese. Şi cum şi-a amintit oare ceea ce îi spusese Isus, când l-a văzut ieşind din chilie, l-a privit şi a început să plângă.

Adică, ceea ce Isus ne spune, se trăieşte în decursul vieţii. Acelaşi cuvânt, aceeaşi vocaţie, în diferite maniere. Viaţa ne face s-o trăim în bucurie, în durere, în păcat, într-un har mai mare… Oare ce a făcut Petru în noaptea aceea de joi plângând, oare s-a ascuns de ruşine, oare a mers s-o viziteze pe mama lui Isus, să-i ceară sfat, nu ştim.

Şi după aceea, stătea închis acolo şi fricos, iar apoi Isus îl întreabă de trei ori dacă-l iubeşte şi îşi aminteşte şi spune: eu nu înţeleg nimic, şi este o altă melodie a aceluiaşi nume. Eu aş vrea ca fiecare dintre noi să-şi amintească prima chemare, când Isus ne-a dat un nume, prima vocaţie, prima iubire, şi să-l conjuge în diferitele melodii ale vieţii. În aceea care ne aduce viaţa, momente frumoase, momente depline, momente de greşeală, momente de păcat, momente întunecate, momente când vrem să renunţăm la tot şi să reîncepem altceva… Însă numele să nu-l pierdem. Isus a dat un nume fiecăruia dintre noi şi ne-a pus pe un drum, un drum de consacrare: în viaţa de familie şi în familia consacrată. Un drum de dăruire Lui şi fraţilor în numele său. Aşadar, de fiecare dată trebuie conjugat din nou acel nume în diferitele situaţi pe care ne este dat să le trăim. Când Isus ne cheamă şi ne dă numele, nu de dă asigurarea pe viaţă, asta trebuie s-o apărăm noi cu umilinţa, rugăciunea şi s-o cerşim de la Domnul. Dă-ne forţă, Doamne, pentru ca să putem merge înainte fiecare pe drumul pe care a fost chemat. Dar nimeni nu posedă siguranţa perseverenţei în acel nume, trebuie cerută. Şi El o dă, pentru că ne iubeşte foarte mult şi vrea ca să rămânem, însă trebuie s-o cerem. Nu uitaţi asta. Dacă vreţi să triumfaţi în viaţă aşa cum vrea Isus, cerşiţi, pentru că protagonistul istoriei este cerşetorul, cel pe care fiecare dintre noi îl poartă înlăuntrul său. Mulţumesc pentru asta! Şi fie ca această mărturie pe care o daţi să o puteţi purta înainte şi să aducă mult rod. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.