Categorii

CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC ÎN CHILE ŞI PERU (15-22 ianuarie 2018)

SFÂNTA LITURGHIE ÎN CINSTEA SFINTEI MARIA

POARTA CERULUI

Plaja de coastă Huanchaco (Trujillo – Peru)

Sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Aceste ţinuturi au gust de Evanghelie. Tot mediul care ne înconjoară şi această mare imensă pe fundal ne ajută să înţelegem mai bine experienţa pe care au trăit-o apostolii cu Isus şi pe care şi noi suntem chemaţi s-o trăim astăzi. Îmi face plăcere că aţi venit din diferite locuri din nordul Peruului pentru a celebra această bucurie a Evangheliei.

Discipolii de ieri, ca atâţia dintre voi astăzi, îşi câştigau existenţa cu pescuitul. Ieşeau pe bărci aşa cum unii dintre voi continuă să facă pe „căiuţi de totora” [mici ambarcaţiuni de un singur loc construite din lemnul numit totora] şi atât ei cât şi voi cu acelaşi scop: să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. În asta se joacă multe dintre trudele noastre de fiecare zi: să putem duce înainte familiile noastre şi să le procurăm ceea ce le va ajuta construiască un viitor mai bun.

Această „lagună cu peşti aurii”, aşa cum au voit s-o numească, a fost izvor de viaţă şi binecuvântare pentru multe generaţii. În decursul timpului a ştiut să nutrească vise şi speranţe.

Voi, ca şi apostolii, cunoaşteţi forţa naturii şi aţi experimentat loviturile sale. Aşa cum ei au înfruntat furtuna pe lac, vouă v-a revenit să înfruntaţi lovitura dură a lui „Niño costiero”, ale cărui consecinţe dureroase sunt încă prezente în atâtea familii, în special acelea care încă n-au putut reconstrui casele lor. Şi pentru aceasta am voit să vin şi să mă rog aici cu voi.

Aducem la această Euharistie şi acel moment aşa de dificil care interpelează şi pune de multe ori la îndoială credinţa noastră. Vrem să ne unim cu Isus. El cunoaşte durerea şi încercările; El a trecut prin toate durerile pentru a ne putea însoţi în durerile noastre. Isus pe cruce vrea să fie aproape de orice situaţie dureroasă pentru a ne da mâna şi a ne ajuta să ne ridicăm. Pentru că El a intrat în istoria noastră, a voit să împărtăşească drumul nostru şi să atingă rănile noastre. Nu avem un Dumnezeu străin de ceea ce simţim şi suferim, dimpotrivă, în mijlocul durerii ne oferă mâna sa.

Aceste zguduiri pun în discuţie şi în joc valoarea spiritului nostru şi a atitudinilor noastre cele mai elementare. Atunci ne dăm seama cât de important este să nu fim singuri ci uniţi, plini de acea unitate care este rod al Duhului Sfânt.

Ce s-a întâmplat tinerelor din Evanghelia pe care am ascultat-o [cf. Mt 25,1-13]? Dintr-o dată aud un strigăt care le trezeşte şi le pune în mişcare. Unele şi-au dat seama că nu au untdelemnul necesar pentru a lumina drumul în întuneric, altele în schimb şi-au umplut candelele lor şi au putut să găsească şi să lumineze drumul care le ducea la mire. În momentul indicat fiecare a arătat cu ce anume îşi umpluse viaţa sa.

Acelaşi lucru ni se întâmplă nouă. În circumstanţe determinate înţelegem cu ce anume am umplut viaţa noastră. Cât de important este să umplem viaţa noastră cu acel untdelemn care permite să aprindem candelele noastre în multiplele situaţii de întuneric şi să găsim drumurile pentru a merge înainte!

Ştiu că, în momentul de întuneric, când aţi simţit lovitura lui Niño, aceste ţinuturi au ştiut să se pună în mişcare şi aceste ţinuturi aveau untdelemnul pentru a alerga şi a se ajuta ca fraţi adevăraţi. Era untdelemnul solidarităţii, al generozităţii care v-a pus în mişcare şi aţi mers în întâmpinarea Domnului cu nenumărate gesturi concrete de ajutor. În mijlocul întunericului, împreună cu atâţia alţii, aţi fost torţe vii şi aţi luminat drumul cu mâini deschise şi disponibile pentru a alina durerea şi a împărtăşi ceea ce aveaţi în sărăcia voastră.

În lectura evanghelică putem observa cum tinerele care nu aveau untdelemn au plecat în sat ca să cumpere. În momentul crucial al vieţii lor şi-au dat seama că erau goale candelele lor, că le lipsea esenţialul pentru a găsi drumul bucuriei autentice. Erau singure şi aşa au rămas, singure, în afara sărbătorii. Există lucruri, aşa cum bine ştiţi, care nu se improvizează şi cu atât mai puţin nu se cumpără. Sufletul unei comunităţi se măsoară după cum reuşeşte să se unească pentru a înfrunta momentele dificile, de adversitate, pentru a menţine vie speranţa. Cu această atitudine daţi cea mai mare mărturie evanghelică. Domnul ne spune: „Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (In 13,35). Deoarece credinţa ne deschide să avem o iubire concretă, nu din idei, concretă, făcută din fapte, din mâini întinse, din compasiune; care ştie să construiască şi să reconstruiască speranţa când totul pare pierdut. Astfel devenim părtaşi ai acţiunii divine, aceea pe care ne-o descrie apostolul Ioan când ni-l arată pe Dumnezeu care şterge lacrimile fiilor săi. Şi această operă divină Dumnezeu o înfăptuieşte cu aceeaşi duioşie a unei mame care încearcă să şteargă lacrimile fiilor săi. Cât de frumoasă este întrebarea pe care o poate pune Domnul fiecăruia dintre noi la sfârşitul zilei: câte lacrimi ai şters astăzi?

Alte furtuni pot să biciuiască aceste coaste şi, în viaţa fiilor din aceste ţinuturi, au efecte devastatoare. Furtuni care ne interpelează şi ca o comunitate şi pun în joc valoarea spiritului nostru. Se numeşte violenţă organizată, ca „uciderea plătită” şi nesiguranţa pe care ea o creează; se numesc lipsă de oportunităţi educative şi de muncă, în special printre cei mai tineri, care îi împiedică să construiască un viitor cu demnitate; lipsa unui cămin sigur pentru atâtea familii constrânse să trăiască în zone cu instabilitate ridicată şi fără accese sigure; precum şi atâtea alte situaţii pe care voi le cunoaşteţi şi le înduraţi, care asemenea celor mai rele inundaţii dărâmă încrederea reciprocă, atât de necesară pentru a construi o reţea de sprijin şi de speranţă. Inundaţii care cuprind sufletul şi reclamă de la noi untdelemnul pe care-l avem pentru a face faţă. Cât untdelemn ai?

De multe ori ne întrebăm despre modul de a înfrunta aceste furtuni sau despre modul de a-i ajuta pe copiii noştri şi de a depăşi aceste situaţii. Vreau să vă spun: nu există altă cale mai bună de ieşire decât cea a Evangheliei şi se numeşte Isus Cristos. Umpleţi mereu viaţa voastră cu Evanghelia. Vreau să vă îndemn să fiţi comunitate care se lasă unsă de Domnul său cu untdelemnul Duhului. El transformă totul, reînnoieşte totul, consolează totul. În Isus avem forţa Duhului pentru a nu accepta ca normal ceea ce ne face rău, a nu-l face un lucru natural, a nu „naturaliza” ceea ce ne usucă spiritul şi, ceea ce este mai rău, ne fură speranţa. Peruanii, în acest moment al istoriei lor, nu au dreptul de a lăsa să li se fure speranţa! În Isus avem Duhul care ne menţine uniţi pentru a ne susţine reciproc şi a face faţă la ceea ce vrea să ia ceea ce e mai bun din familiile noastre. În Isus Dumnezeu ne face comunitate credincioasă capabilă să se susţină; comunitate care speră şi de aceea luptă pentru a respinge şi a transforma multiplele adversităţi; comunitate care iubeşte pentru că nu permite ca să stăm cu mâinile încrucişate. Cu Isus sufletul acestui popor din Trujillo va putea continua să se numească „oraşul primăverii veşnice”, pentru că împreună cu El totul devine ocazie de speranţă.

Cunosc iubirea pe care acest ţinut o simte faţă de Sfânta Fecioară Maria şi ştiu cât de mult vă susţine evlavia faţă de Maria ducându-vă mereu la Isus. Şi dându-ne unicul sfat pe care îl repetă mereu: „Faceţi ceea ce vă va spune El” (cf. In 2,5). Să-i cerem ei ca să ne pună sub mantia sa şi ca să ne ducă mereu la Fiul său; dar să spunem asta cântând cu acest frumos cântec marian: „Sfântă Fecioară a porţii, dă-mi binecuvântarea ta. Sfântă Fecioară a porţii, dă-ne pace şi multă iubire”. Sunteţi capabili să-l cântaţi? Îl cântăm împreună? Cine începe să cânte? „Sfântă Fecioară a porţii…”. Nu cântă nimeni? Nici corul? Atunci să-l recităm, dacă nu-l cântăm. Împreună: „Sfântă Fecioară a porţii, dă-mi binecuvântarea ta. Sfântă Fecioară a porţii, dă-ne pace şi multă iubire”. Încă o dată! „Sfântă Fecioară a porţii, dă-mi binecuvântarea ta. Sfântă Fecioară a porţii, dă-ne pace şi multă iubire”.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.