Categorii

CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC ÎN CHILE ŞI PERU (15-22 ianuarie 2018)

ÎNTÂLNIREA CU POPULAŢIA

Institutul Jorge Basadre (Puerto Maldonado – Peru)

Vineri, 19 ianuarie 2018

Iubiţi fraţi şi surori,

Văd că aţi venit nu numai din diferitele zone ale acestei Amazonii peruviene, ci şi din Anzi şi din alte ţări vecine. Ce imagine frumoasă a Bisericii, care nu are graniţe şi în care toate popoarele pot găsi spaţiul lor! Câtă nevoie avem de aceste momente unde putem să ne întâlnim şi, dincolo de provenienţele noastre, să ne încurajăm să dăm viaţă unei culturi a întâlnirii care ne reînnoieşte în speranţă.

Mulţumesc, monseniore David, pentru cuvintele dumneavoastră de bun-venit. Mulţumesc, Arturo şi Margarita, pentru că aţi împărtăşit cu noi toţi experienţele voastre. Ei ne-au spus: „Veniţi să ne vizitaţi în acest ţinut atât de uitat, rănit şi marginalizat… însă nu suntem ţinutul nimănui”. Mulţumesc pentru că aţi spus asta: nu suntem ţinutul nimănui. Şi este un lucru care trebuie spus cu putere: voi nu sunteţi ţinutul nimănui. Acest ţinut are nume, are feţe: vă are pe voi.

Această regiune este numită cu numele foarte frumos de „Madre de Dios”. Nu pot să nu fac menţiune despre Maria, tânără fată care trăia într-un sat îndepărtat, pierdut, considerat şi el de atâţia ca „ţinutul nimănui”. Acolo a primit salutul şi chemarea cea mai mare pe care o poate experimenta o persoană: să fie Mama lui Dumnezeu; există bucurii care pot să fie revelate numai celor mici[1].

Voi aveţi în Maria nu numai un martor la care să priviţi, ci o Mamă, şi unde este o mamă nu există acel teribil rău de a simţi că nu aparţinem nimănui, acel sentiment care se naşte când începe să dispară certitudinea de a aparţine unei familii, unui popor, unui ţinut, Dumnezeului nostru. Iubiţi fraţi, primul lucru pe care mi-ar plăcea să vi-l transmit – şi vreau s-o fac cu forţă – este că acesta nu este un ţinut orfan, este ţinutul Mamei! Şi dacă este o mamă există copii, există familie şi există comunitate. Şi unde este mamă, familie şi comunitate, nu vor putea să dispară problemele, ci cu siguranţă se găseşte forţa pentru a le înfrunta în mod diferit.

Este dureros de constatat că există unii care vor să stingă această certitudine şi a face din Madre de Dios un ţinut anonim, fără copii, un ţinut nerodnic. Un loc uşor de comercializat şi de exploatat. Pentru aceasta ne face bine să repetăm în casele noastre, în comunităţi, în adâncul inimii fiecăruia: Acesta nu este un ţinut orfan! Are o Mamă! Această veste bună se transmite din generaţie în generaţie, graţie efortului atâtora care împărtăşesc acest dar de a şti că suntem copii ai lui Dumnezeu şi ne ajută să-l recunoaştem pe celălalt ca frate.

În diferite ocazii m-am referit la cultura rebutului. O cultură care nu se mulţumeşte numai să excludă – cum eram obişnuiţi să vedem –, ci care a înaintat reducând la tăcere, ignorând şi respingând tot ceea ce nu foloseşte intereselor sale; ar părea că acest consumism alienant al unora nu reuşeşte să perceapă dimensiunea suferinţei sufocante a altora. Este o cultură anonimă, fără legături şi fără chipuri, cultura rebutului. O cultură fără mamă, care nu vrea altceva decât să consume. Pământul este tratat după această logică. Pădurile, fluviile şi torentele sunt folosite, utilizate până la ultima resursă şi după aceea lăsate neutilizate şi nefolosibile. Şi persoanele sunt tratate cu această logică: folosite până la epuizare şi după aceea abandonate ca „nefolosibile”. Aceasta este cultura rebutului: se rebutează copiii, se rebutează bătrânii. Acolo, ieşind, când am făcut parcursul, era o bunică de 97 de ani: trebuie să rebutăm acea bunică? Nu! Pentru că bunica are înţelepciunea unui popor. Aplauze pentru bunica de 97 de ani!

Gândindu-mă la aceste lucruri permiteţi-mi să mă opresc asupra unei teme dureroase. Ne-am obişnuit să folosim termenul „trafic de persoane”. Ajungând la Puerto Maldonado, în aeroport am văzut o pancartă care mi-a atras atenţia în mod pozitiv: „Fii atent la traficul de persoane!”. Se vede că ei conştientizează. Însă în realitate ar trebui să vorbim despre sclavie: sclavie pentru muncă, sclavie sexuală, sclavie pentru câştig. Face rău să se constate că în acest ţinut, care este sub ocrotirea Mamei lui Dumnezeu, atâtea femei sunt aşa de subevaluate, dispreţuite şi expuse la violenţe fără de sfârşit. Nu putem „să normalizăm” violenţa împotriva femeilor, susţinând o cultură masculină care nu acceptă rolul de protagonist al femeii în comunităţile noastre. Nu ne este permis să privim în cealaltă parte, fraţilor, şi să lăsăm ca atâtea femei, în special adolescente, să fie „călcate în picioare” în demnitatea lor.

Diferite persoane au emigrat spre Amazonia căutând un acoperiş, un ţinut şi un loc de muncă. Au venit să caute un viitor mai bun pentru ele însele şi pentru familiile lor. Au abandonat viaţa lor umilă, săracă dar demnă. Multe dintre ele, pentru promisiunea că anumite locuri de muncă vor pune capăt situaţiilor precare, s-au bazat pe sclipirea promiţătoare a extragerii aurului. Însă să nu uităm că aurul poate să devină un dumnezeu fals care pretinde jertfe umane.

Dumnezeii falşi, idolii avariţiei, al banului, al puterii, corup totul. Corup persoana şi instituţiile şi distrug şi pădurea. Isus spunea că există demoni care, pentru a fi alungaţi, cer multă rugăciune. Acesta este unul dintre ei. Vă încurajez să continuaţi să vă organizaţi în mişcări şi comunităţi de orice tip pentru a încerca să depăşiţi aceste situaţii; şi a face în aşa fel încât, pornind de la credinţă, să vă organizaţi în comunităţi ecleziale care trăiesc în jurul persoanei lui Isus. Din rugăciunea sinceră şi din întâlnirea plină de speranţă cu Cristos vom putea obţine convertirea care să ne facă să descoperim viaţa adevărată. Isus ne-a promis viaţă adevărată, viaţă autentică, viaţă veşnică. Nu viaţă fictivă, ca promisiunile false care orbesc şi care, promiţând viaţă, ajung să ne ducă la moarte.

Surori şi fraţi, mântuirea nu este generică, nu este abstractă. Tatăl nostru priveşte la persoanele concrete, cu feţe şi istorii concrete, şi toate comunităţile creştine trebuie să fie reflexie a acestei priviri a lui Dumnezeu, a acestei prezenţe care creează legături, generează familie şi comunitate. Este un mod de a face vizibilă Împărăţia cerurilor, comunitate în care fiecare să se simtă părtaş, să se simtă chemat pe nume şi determinat să fie artizan de viaţă pentru ceilalţi.

Am speranţă în voi… şi făcând turul am văzut atâţia copii şi unde sunt copii există speranţă. Mulţumesc! Am speranţă în voi, în inimile atâtor persoane care doresc o viaţă binecuvântată. Aţi venit s-o căutaţi aici, unde se află una dintre exploziile de viaţă cele mai exuberante de pe planetă. Iubiţi acest ţinut, simţiţi-l al vostru. Mirosiţi-l, ascultaţi-l, uimiţi-vă de el. Îndrăgostiţi-vă de acest ţinut Madre de Dios, angajaţi-vă pentru el şi păziţi-l, apăraţi-l. Nu-l folosiţi ca un simplu obiect care se poate rebuta, ci ca o adevărată comoară de care să vă bucuraţi, s-o faceţi să crească şi s-o transmiteţi copiilor voştri.

Ne încredinţăm Mariei, Mama lui Dumnezeu şi Mama noastră, şi ne punem sub ocrotirea ei. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Şi vă invit pe toţi s-o rugăm pe Mama lui Dumnezeu.

„Bucură-te Marie…”.

[Binecuvântare]

La revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

[1] „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici” (Mt 11,25).

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.