Categorii

Bulgaria: o lege împotriva libertăţii religioase. Catolici, ortodocşi şi musulmani îşi fac auzit glasul lor

Împotriva constituţiei, un amestec necuvenit din partea statului în treburile interne ale confesiunilor religioase. Este evaluarea unanimă din partea tuturor confesiunilor prezente în Bulgaria împotriva modificărilor legii despre culte aprobate deja de parlament în prima votare la 11 octombrie. În pofida părerii negative a Bisericii ortodoxe (la care aparţine majoritatea bulgarilor), a islamicilor care reprezintă 10%, a Bisericii catolice şi a comunităţilor protestante. „Am ridicat perplexităţile noastră încă din mai, imediat după prezentarea legii”, explică la agenţia SIR părintele Petko Valov, reprezentant al Bisericii catolice pe lângă grupul de consultanţă pentru modificările legii despre culte, „însă deputaţii au decis să continue oricum”.

Ce îi preocupă pe catolici? „Este evident că legea nu este bună pentru că toate confesiunile sunt contrare. În practică, statul, cu scuza luptei împotriva curentelor radicalizate ale religiilor, limitează libertăţile de cult”, afirmă părintele Valov. După părerea sa, „pentru a apăra siguranţa naţională există alte legi şi moduri, în timp ce legea despre culte nu trebuie să apere societatea de religii, filozofia sa este să definească libertatea de cult”. „Legea – afirmă mons. Christo Proykov, preşedinte al Conferinţei Episcopale Bulgare şi semnatar al poziţiei catolicilor prezentate la parlament – este o restaurarea a permiselor care erau cerute în timpul comunismului, tratează în mod inegal confesiunile religioase înregistrate, încalcă principiile statului de drept, neagă libertatea religiilor aflate în conflict cu constituţia şi cu actele internaţionale la care Bulgaria aderă”. Normele cele mai îngrijorătoare pentru catolici se referă la autorizarea necesară pentru preoţii străini, controlul total al tuturor intrărilor confesiunilor din partea Direcţiei pentru culte şi permisiunea necesară pentru donaţiile din străinătate care depinde din nou de Direcţia pentru culte. „Practic dicasterului însărcinat îi sunt atribuite foarte multe puteri; şi această Direcţie nu are nici măcar capacitatea administrativă să suporte o asemenea povară”, se uimeşte părintele Valov.

Ajutor statal pentru ortodocşi şi musulmani. Protestul episcopilor bulgari se referă şi la ajutorul statal prevăzut de lege numai pentru ortodocşi şi islam, singurele confesiuni care sunt peste 1% din populaţie. „Asta – afirmă mons. Proykov – discriminează confesiunile tradiţionale pentru Bulgaria, ca Biserica catolică. Ajutorul ar trebui să fie pe baza numărului de apartenenţi la comunitate, independent de procentul pe care-l reprezintă”. „Este o nedreptate faţă de comunităţile religioase minoritare – adaugă părintele Valov – pentru că ajutorul statal dat ortodocşilor va fi de 5 euro per credincios în timp ce catolicii vor primi 0,50 cenţi per credincios şi aceşti bani catolicii îi vor putea folosi numai pentru lucrări de restaurare” a edificiilor de cult. Pentru aceasta episcopii bulgari consideră conţinutul legii „discriminator, care ameninţă libertatea confesiunilor şi prevede o intervenţie inacceptabilă din partea statului cu privire la autonomia Bisericilor şi a religiilor prezente în Bulgaria”.

Poziţia ortodocşilor. În poziţia Sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe se citeşte în schimb că „Bisericile şi cultele nu sunt conduse de principiul statelor naţionale şi al cetăţeniei. Unele dintre confesiuni s-ar fi stins dacă n-ar fi fost finanţate de sediile lor centrale”. „Este un sprijin pentru noi catolicii şi pentru protestanţi şi suntem recunoscători pentru asta”, comentează părintele Valov. Ortodocşii sunt foarte contrari şi normei care prevede declararea donaţiilor pentru că „donaţia este parte din viaţa religioasă intimă a credincioşilor şi nu poate fi obiect de regulament din partea statului”. „Schimbările – scriu mitropoliţii ortodocşi – sunt ambigue şi nu vor duce la rezultatul cerut. Au nevoie de o regândire serioasă pentru a nu pune la îndoială de acum consolidata colaborare bună între stat şi Biserică”.

O lege împotriva islamului radical. Conform autorilor modificărilor în lege, esenţa decretului ar fi să contrasteze islamul radical, terorismul şi curentele fundamentaliste care vin din străinătate. „În Bulgaria nu au existat niciodată delicte pe fond religios, niciun musulman n-a fost acuzat de asta”, explic vice marele muftiu Birali Birali. Se declară de acord şi expertul de probleme religioase, Mihail Ivanov: „obstacolul cel mai mare în calea extremismului în ţară este însăşi comunitatea musulmană care nu-l acceptă”. Adaugă el: „Abordarea justă este să se favorizeze o puternică confesiune musulmană care să garanteze pacea între credincioşii săi. Pentru aceasta este necesară o educaţie bună, un Institut islamic superior funcţionabil”. Tocmai Institutul islamic superior încă neacreditat îl preocupă pe marele muftiu Mustafa Hadzi, care a exprimat primului ministru Boyko Borissov perplexităţile sale cu privire la modificări. „Nu avem suficienţi profesori şi atunci suntem constrânşi să-i invităm din străinătate”.

Scrisoarea intelectualilor. În favoarea protestului confesiunilor s-a afiliat şi un grup de intelectuali compus din nume foarte vestite în Bulgaria. „Modificările sunt foarte controversate – afirmă ei – şi ameninţă fundamentele democraţiei punând în pericol libertatea confesiunilor cu un amestec inadmisibil din partea organelor de control statale în viaţa internă a Bisericilor şi comunităţilor religioase”. Aşadar, poziţia religiilor cu privire la modificări este clară, complet contrară. Speranţa lor se află acum în grupul de lucru la care participă şi reprezentanţi ai confesiunilor, pentru a redacta textele înainte de a doua votare din parlament. Modificările care trebuie aduse „reprezintă o parte consistentă a proiectului de lege – afirmă părintele Petko Valov –, oricum este necesară o schimbare consistentă, altminteri legea nu mai este pentru culte ci împotriva cultelor”.

De Iva Mihailova

(După agenţia SIR, 30 octombrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.