Categorii

Biblia și istoria. Istoria biblică și mesajul Sfintei Scripturi

Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, în colaborare cu Departamentul de cercetare biblică al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, organizează un simpozion național cu tema: Biblia și istoria. Istoria biblică și mesajul Sfintei Scripturi. Parteneri sunt Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași și Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman.

Manifestarea științifică va avea loc pe data de 27 octombrie 2018 la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași. Inițiativa se înscrie în seria de evenimente inaugurate anul trecut și dedicate înțelegerii și interpretării adecvate a mesajului Bibliei, Cuvântul viu și dătător de viață al Domnului.

Simpozionul are drept scop principal prezentarea unor căi și principii pentru a înțelege specificul istoriei biblice. Sfânta Scriptură redă sensul istoriei și interpretează evenimentele din perspectiva planului de mântuire al lui Dumnezeu. Factorul credinței și latura salvifică sunt dimensiuni de luat în calcul în vederea unei corecte interpretări a istoriei din Biblie.

Programul Simpozionului este următorul:

PARTEA I: moderator Pr. Eduard Patrașcu

09.00: Deschidere:     Excelența Sa Petru Gherghel, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași

Mons. Benone Farcaș, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic

Pr. Ștefan Lupu, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică

9.30 – 10.00: Doi pionieri ai studiului istoriei creștinismului danubian – Vasile Pârvan și Jacques Zeiller

– Prof. Nelu Zugravu, Facultatea de Istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași)

10.00 – 10.30: Istorie „civilă” și/sau istorie biblică? Teologia istoriei/istorie teologică în Biblie

– Pr. Eduard Patrascu, Departamentul de cercetare biblică (Dieceza Romano-Catolică de Iași)

10.30 – 11.00: Teologie versus istorie în cărțile profetice

– Pr. Iosif Antili (Institutul Teologic-Romano-Catolic, Iași)

11.00 – 11.15: pauză 

11.15 – 11.45: Istorie? în cărțile midrashice

– Pr. Alois Bulai (Institutul Teologic Romano-Catolic, Iași)

11.45 – 12.15: Istorie, istoriografie și adevăr istoric în Evangheliile sinoptice

– Pr. Mihai Afrențoae (Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan, Roman)

12.15 – 12.45: Adevăr istoric și valoarea istorică a Evangheliei după Sf. Ioan

– Pr. Iulian Faraoanu (Facultatea de Teologie Romano-Catolică)           

PARTEA A II-A

14,30 – 16,00: Work-shops (3 grupe)

a) Arheologie biblică

b) Geografie biblică

c) Mărturii istorice

– 16.00: Dezbateri finale, concluzii

– 16.30: Moment artistic

 

Organizatori:

Pr. Eduard Patrașcu

Pr. Iulian Faraoanu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.