Categorii

Benedict al XVI-lea, Maria – Steaua speranței

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Maria – Steaua speranței, scrisă de Papa Benedict al XVI-lea și tradusă în limba română de pr. dr. Ciprian Bejan-Piser. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, în format 14×20, are 77 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 10 lei.

Papa emerit Benedict al XVI-lea ne propune o serie de meditații despre Sfânta Fecioară, pe care o numește „Steaua speranței”. De ce acest titlu? Deoarece ea a fost mereu disponibilă să împlinească planul lui Dumnezeu, iar prin credință a devenit Arca vie a alianței, în care Dumnezeu s-a făcut om, unde a devenit asemenea fiecăruia dintre noi. Maria a avut un rol fundamental în istoria mântuirii, acela de a-l naște pe Fiul lui Dumnezeu. O misiune dificilă, plină de necunoscut, dar nu imposibilă pentru cea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul (cf. Lc 1,45).

Aceste meditații sunt rodul reflecției papei și au fost culese din discursurile și omiliile ținute de-a lungul pontificatului său cu ocazia diferitelor sărbători în cinstea Sfintei Fecioare Maria, în timpul audiențelor generale sau la diferite întâlniri cu persoanele consacrate sau cu laicii. Prin aceste meditații papa o propune pe Maria ca model de ascultare, de credință și de slujire.

În prima parte a cărții, suveranul pontif ne-o prezintă pe Maria ca Mamă a lui Dumnezeu. Maternitatea Mariei începe la buna-vestire și se împlinește la picioarele crucii, pe Calvar. Prin „da-ul” Mariei a început o nouă etapă a istoriei, deoarece a acceptat ca din ea să ia trup omenesc Cuvântul Tatălui Veșnic, Isus Cristos. Prin cântarea Magnificat, Sfânta Fecioară își exprimă recunoștința pentru misiunea care i-a fost încredințată.

În cea de-a doua parte, o întâlnim pe Maria ca Mamă a Bisericii, sarcină pe care a primit-o de la Fiul ei răstignit pe cruce, când i-a spus: „Femeie, iată-l pe fiul tău!” (In 19,27) După înviere, Scriptura ne-o înfățișează pe Maria alături de discipoli, mereu în rugăciune. Apoi, de-a lungul istoriei, o întâlnim pe Maria mereu gata să-i ajute pe fiii ei de pe pământ.

A treia parte a cărții cuprinde câteva rugăciuni prin care ne putem încredința viața lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Fecioare. Papa Benedict al XVI-lea a propus spre meditație aceste rugăciuni la diferite sărbători în timpul pontificatului, ca mulțumire, dar și ca cerere pentru toate necesitățile lumii în care trăim.

Această carte se adresează celor care doresc să se apropie mai mult de Sfânta Fecioară și caută să descopere chipul de mamă al Mariei, Mamă a lui Dumnezeu și Mamă a Bisericii.

Octavian Sescu

Benedict al XVI-lea, Maria – Steaua speranței, Iași 2017, 14×20, 77 p., ISBN 978-606-578-315-7, 10 lei.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.