Categorii

Bassetti este noul preşedinte al CEI

Papa Francisc a ales şi n-au fost surprize: cardinalul Gualtiero Bassetti, 75 de ani, arhiepiscop de Perugia prorogat de Papa pentru cinci ani la conducere diecezei din Umbria este noul preşedinte al CEI. Era primul nume din terna care pe la sfârşitul dimineţii de marţi 23 mai a fost dusă la „Sfânta Marta”, spre atenţia Pontifului.

Ceilalţi doi candidaţi sunt episcopul de Novara, Franco Giulio Brambilla, şi cardinalul Francesco Montenegro, arhiepiscop de Agrigento. Reprezintă desigur un semnal faptul că episcopii italieni au indicat o ternă care conţine două nume de cardinali consideraţi printre cei mai apropiaţi de Francisc, amândoi numiţi de el cardinali cu toate că erau la conducerea unor dieceze considerate în mod tradiţional ca ne-cardinaleşti.

Anunţarea numirii lui Bassetti a avut loc la sfârşitul unei Liturghii, astăzi, miercuri 24 mai, din partea preşedintelui care şi-a încheiat misiunea, cardinalul Angelo Bagnasco.

Indicarea lui Bassetti ca prim nume în ternă este deosebit de semnificativă luând în considerare şi vârsta sa: a împlinit de câteva săptămâni 75 de ani, vârsta canonică la care episcopii sunt obligaţi să prezinte renunţarea lor. Francisc a decis să-l proroge pentru alţi cinci ani la conducerea diecezei de Perugia, deci Bassetti are în faţa sa posibilitatea de a desfăşura un mandat de cinci ani întreg ca preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene.

Născut la 7 aprilie 1942 la Popolano di Marradi, în provincia Firenze, este primul dintre cei trei copii şi vine pe lume în localitatea în care s-a născut poetul Dino Campana. Doi verişori ai săi sunt preoţi, părintele Giuseppe şi părintele Luca Bassetti. După ce a petrecut copilăria la Fantino şi a fost scoutist, în 1956 intră în Seminarul din Firenze. La 29 iune 1966 este hirotonit preot în domul „Santa Maria del Fiore” de cardinalul Ermenegildo Florit. Trimis ca vicar în comunitatea din San Salvi, în 1968 este chemat ca asistent la Seminarul Mic şi responsabil al pastoraţiei vocaţionale. În 1972 este numit rector al Seminarului Mic. În 1979, cardinalul Giovanni Benelli îi încredinţează funcţia de rector al Seminarului Mare. Bassetti are numai 37 de ani. În 1990, cardinalul Silvano Piovanelli îl numeşte pro-vicar al său şi în 1992 îl cheamă să devină vicar general al diecezei de Firenze.

Numit episcop de Massa Marittima şi Piombino în 1994, transferat la Arezzo în 1998, îndeplineşte rolul de vizitator apostolic pentru seminarii. În 2009, Benedict al XVI-lea îl numeşte arhiepiscop de Perugia. Ca episcop a demonstrat mereu atenţie faţă de problemele de muncă: vizite la fabricile aflate în criză, apropierea de străini şi săraci, apeluri de a închiria casele libere la preţuri sustenabile.

Bassetti a împărtăşit ultimele perioade ale episcopatului italian, cu o puternică încărcătură pastorală, de apropiere de oameni şi de paternitate spirituală cu preoţii. A îmbrăţişat ceea ce a definit „revoluţia duioşiei” a Papei Francisc. Politicienilor le-a cerut „o tresăltare profetică” în garantarea legalităţii şi în contrastarea drogurilor, alcoolului şi jocurilor de noroc. A încercat mereu să mărturisească faţa unei Biserici capabile să dea speranţă, în pofida dificultăţilor din timpul prezent, ura şi violenţa care există în lume. „Chiar dacă prezentul asumă aspectele înceţoşate ale atentatelor teroriste sau ale portretelor desfigurate ale refugiaţilor care fug din casele lor – a scris într-un editorial – trebuie avută credinţa şi curajul de a ne fie frică de viitor. Pentru cel căruia îi este frică nu are viitor”.

Ferm în apărarea valorilor, a fost mereu în măsură să le prezinte fără a crea îngrădituri sau diviziuni, aşa cum a făcut cu ocazia morţii prin eutanasie a lui Dj Fabo. Intervievat de Vatican Insider, ca prime cuvinte a spus: „Vreau să exprim apropierea mea de această familie în durere şi de tânărul Fabiano care nu mai este printre noi. Imediat ce am aflat m-am recules în rugăciune. Înainte de a judeca trebuie să reflectăm şi să ne rugăm. Mi-a venit în minte că Dumnezeu l-a voit, l-a chemat, l-a iubit. Şi cel care este închis în el însuşi şi suferă se poate deschide cu apropierea altora. Viaţa este mereu o mare valoare. Credincioşi sau necredincioşi, de fiecare dată când se pune capăt unei vieţi suntem cu toţii înfrânţi, pentru că orice viaţă este un fapt relaţional. Când cineva face un astfel de act mă întreb: ce am făcut eu să-i lipsească acestui frate al meu sau surori a mele?”.

Aşadar alegerea episcopilor oferă un semna de apropiere de Papa şi în acelaşi timp găseşte o personalitate stimată, care cunoaşte deja mecanismele de la CEI şi va fi în măsură să conducă Conferinţa Episcopală ţinând cont de sensibilităţile tuturor, fără fugi izolate înainte nici nostalgii pentru trecut.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 24 mai 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.