Categorii

Bartolomeu şi Kiril caută un compromis cu privire la autocefalia ucraineană

A durat puţin mai mult de trei ore întâlnirea dintre patriarhul ecumenic Bartolomeu şi patriarhul tuturor Rusiilor, Kiril, la 31 august la Fanar. Ca temă era discuţia sau schimbul de păreri „despre probleme bilaterale”, însă problema cea mai fierbinte despre care vorbeşte toată lumea ortodoxă este aceea a autocefaliei Bisericii ortodoxe ucrainene. Cererea a fost prezentată patriarhiei ecumenice de ucraineni în aprilie 2018.

Autocefalie înseamnă a acorda patriarhiei de Kiev să gestioneze treburile ecleziastice personal şi să nu depinde de jurisdicţia Moscovei.

Aşa cum s-a afirmat deja la AsiaNews, întâlnirea dintre Bartolomeu şi Kiril a fost „rodnică”, „cordială”, „sinceră”.

Dar dincolo de cronică, trebuie făcute câteva consideraţii.

Înainte de toate motivul vizitei, cerută de însuşi Kiril la Fanar. Răspunsul este simplu: Moscova a perceput că dezlipirea Bisericii ucrainene este de acum o realitate de fapt inevitabilă. Prin urmare, aproape 30 de milioane – atâţia ar fi credincioşii ortodocşi de etnie ucraineană – plus diaspora lor va face referinţă la patriarhia de Kiev şi nu la Moscova. Kiril a trebuit să pună deoparte superioritatea mândră faţă de Constantinopol şi s-a dus repede la Bartolomeu. Dar cu câteva săptămâni înainte, el a încercat să-l convingă la telefon pe Putin la Ankara, pentru ca să-l frâneze pe Bartolomeu în procedurile pentru acordarea autocefaliei Kievului.

Rolul patriarhiei de Constantinopol

Este elocvent ceea ce mitropolitul de Franţa, Emanouel, a spus la sfârşitul întâlnirii dintre cei doi patriarhi: „Patriarhia ecumenică nu ameninţă pe nimeni, dar nici nu acceptă ameninţări de la nimeni”. El a amintit şi lunga experienţă a Constantinopolului, ca Biserică mamă a lumii ortodoxe.

În urmă cu două zile, la încheierea adunării celor 100 de mitropoliţi ai patriarhiei ecumenice răspândiţi în lume, însuşi Bartolomeu a declarat: „Dacă în timpul primului mileniu Biserica trebuia să înfrunte problema ereziilor, în al doilea mileniu până astăzi a apărut fenomenul etnofiletismului, care a voit să şteargă o lungă tradiţie orientală ajungând să pară o Biserică fără păstor. Forţa noastră – a conchis Bartolomeu – se epuizează în exercitarea diaconiei în slujba Misterului Bisericii şi nu în căutarea exercitării unei puteri seculare, impregnate de mândrie”.

Moscova se pare că a înţeles că a fost o mare greşeală că n-a participat la lucrările Sinodului panortodox din Creta din iunie 2016, retrăgându-se cu o săptămână înainte de începerea lucrărilor. Acolo s-a discutat despre viitorul planetei ortodoxe, despre raporturile sale cu celelalte confesiuni creştine, despre dialogul interreligios, despre devenirea lumii, dar şi despre raporturile dintre Bisericile ortodoxe, despre diaspora, despre acordarea autonomiei şi a autocefaliei.

Trebuie amintit că după canoanele Bisericii orientale, acordarea autocefaliei a fost mereu o prerogativă a patriarhiei ecumenice de Constantinopol. Şi Moscova a primit-o de la Constantinopol în 1589. Şi a primit-o – ba chiar a sustras-o de la patriarhul Ieremia al II-lea – ca urmare a presiunilor puterii politice de la Moscova, care în acel timp se autoproclamase a treia Romă.

Tot din motive politice, şi tot din partea patriarhiei ecumenice, au urmat acordările autocefaliilor Bisericilor din Grecia, Bulgaria, Serbia, România, Polonia, Georgia, etc.

Chiar în ajunul vizitei lui Kiril la Fanar, cu o scrisoare cu tonuri destul de severe, patriarhul sârb Irineos îl invita pe Bartolomeu să reflecteze că o eventuală acordare a autocefaliei Bisericii ucrainene, cerută de puterea politică de la Kiev, ar fi motiv de schismă în lumea ortodoxă.

El a trebuit imediat să încaseze răspunsul care provine din diferite medii ortodoxe, care i-au amintit că şi Biserica sârbă a primit autocefalia ca urmare a presiunilor politice, şi i-au amintit şi că atunci când în 1878 patriarhia de Constantinopol a condamnat etnofiletismul, toţi au preferat să meargă pe propriul drum.

Concluzie: ce se va întâmpla?

Cu siguranţă vor exista diferite presiuni şi ameninţări. Unii vorbesc despre o schismă în contextul ortodox, ca acela dintre Luter şi Roma. Dar nu este probabil: toate acestea ar fi străine de tradiţia ortodoxă, pentru că aici nu este vorba despre o problemă dogmatică, ci despre o problemă administrativă. Probabil va există o ruptură provizorie a comuniunii.

Conform unor surse bine informate se va trece oricum la acordarea autocefaliei Kievului şi în acelaşi timp se va permite Moscovei să menţină sub propria jurisdicţie pe cei circa 10 milioane de rusofoni, pentru a salva onoarea armelor.

Un mare gânditor grec din anii ’70, Gabriele Arnellos, profund cunoscător al lumii creştine şi ecumenist convins, afirmă că Biserica lui Cristos s-a oprit la Ierusalim: după aceea s-a evoluat într-o instituţie secularizată autoreferenţială. Pentru acest motiv, ea n-a putut să dezvolte mesajul evanghelic, şi a devenit complice şi supusă a puterilor tari din această lume.

De NAT da Polis

(După AsiaNews, 5 septembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.