Categorii

Bartolomeu în Vatican: o agendă comună împotriva individualismului

„Bună ziua, Sanctitate”. „Bună ziua, văd că vă simţiţi bine”. Între Francisc şi Bartolomeu sunt puţine actele de politeţe, gesturile sunt cele ale doi fraţi care se reîntâlnesc după un anumit timp: zâmbetele, o îmbrăţişare, glumele confidenţiale cu privire la condiţiile de sănătate ale patriarhului internat la 6 mai în American Hospital din Constantinopol datorită ameţelilor, probabil cauzate de leşin.

Feeling-ul dintre papa şi primatul ortodox, succesori ai apostolilor Petru şi Andrei, s-a stabilită de mult înainte de întâlnirea privată din această dimineaţă din Vatican, unde patriarhul participă la conferinţa internaţională „Noi politici şi stiluri de viaţă în era digitală”, promovată de Fundaţia Centesimus Annus pro Pontifice pentru cei 25 de ani de viaţă ai săi. Încă de la liturghia de început al pontificatului din 19 martie 2013 – prima dată a unui patriarh ortodox în piaţa „Sfântul Petru” – trecând prin întâlnirile, istorice, de la Ierusalim, Istanbul, Assisi, Roma, până la călătoria de la Lesbo printre refugiaţii din lagărul Moira, Francisc şi Bartolomeu au împărtăşit etape de neuitat ale slujirii lor, semnând la 1 septembrie 2017 şi un mesaj comun pentru Ziua Mondială a Creaţiei, preocupare comună a ambilor lideri religioşi.

Întâlnirea din această dimineaţă are loc în Sala Bibliotecii din Palatul Apostolic, unde cei doi dialoghează timp de circa 25 de minute. Timpii sunt scurţi şi patriarhul – care miercuri a trăit un moment ecumenic mergând în bazilica celor „Doisprezece Apostoli” pentru a venera relicvele sfinţilor Filip şi Iacob – la 10.30 trebuie să deschidă sesiunea conferinţei Centesimus Annus care, după două zile de lucrări în Palatul Cancelariei din Roma, se desfăşoară în Vatican în prezenţa cardinalului secretar de stat, Pietro Parolin.

Papa şi patriarhul se salută în faţa jurnaliştilor şi fotografilor în „Sala del Tronetto”; primele minute sunt dedicate întocmai întrebărilor cu privire la condiţiile de sănătate ale liderului ortodox. Care îi vorbeşte pontifului şi despre colaboratorii săi cei mai apropiaţi. La sfârşitul colocviului are loc obişnuitul schimb de daruri. Bartolomeu îi aduce pontifului o mică imagine a Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul Isus, o icoană a sfântului Francisc, patron al papei argentinian, şi o carte despre Patriarhia de Constantinopol. După aceea un alt mic dar, semn al unui afect care merge dincolo de formalism: o cutie de ciocolată. Francisc zâmbeşte şi glumeşte când o primeşte, apoi răsplăteşte cu un dar special, care n-a fost dat niciodată unui oaspete înainte: recenta exortaţie apostolică Gaudete et exsultate despre tema sfinţeniei în viaţa zilnică. Bergoglio semnează în faţa prietenului patriarh şi lasă, împreună cu exortaţia, şi o reproducere a Porţii Sfinte în bronz.

După ce s-a terminat întâlnirea cu papa – pe care-l va revedea la 12.30 la audienţa cu membrii de la „Centesimus Annus” – Bartolomeu merge în Sala Regia pentru a rosti intervenţia sa lungă (toată în engleză) despre tema „O agendă creştină comună pentru Binele Comun”. Liber, relatează că l-a vizitate, ieri după-amiază, pe Benedict al XVI-lea în mănăstirea Mater Ecclesiae: „O mare bucurie”, spune el, şi după aceea dezvoltă reflecţia sa pornind de la enciclica lui Ioan Paul al II-lea care dă numele Fundaţiei, Centesimus Annus, semnată de papa polonez la 1 mai 1991 la centenarul enciclicei Rerum novarum.

„Ceea ce este cu adevărat creştin este în mod esenţial social”, începe Bartolomeu, „credinţa nu este limitată numai la «suflet», fără niciun interes faţă de dimensiunea socială, ci desfăşoară mai degrabă şi un rol fundamental la nivel de societate. Bisericile noastre au păstrat valori înalte, un preţios patrimoniu spiritual şi moral şi o profundă cunoaştere antropologică. Biserica din Roma are o învăţătură socială sistematică, ce conţine soluţii la probleme dificile în spiritul principiilor respectării persoanei, al solidarităţii, al subsidiarităţii şi al binelui comun”, spune el.

Pe baza acestor principii şi a diferitelor modele dezvoltate, primatul ortodox reafirmă urgenţa din partea Bisericilor catolică şi ortodoxă de „a înfrunta provocările sociale şi de a proteja demnitatea umană”. Şi pentru că, subliniază el, nu se poate ignora „imensa criză de solidaritate” care distruge astăzi omenirea şi care merge în acelaşi pas cu nenumăratele problematici economice şi sociale care lovesc direct „existenţa” omului.

De aici se naşte necesitatea „unei agende creştine comune pentru binele comun”, al cărei principiu de bază este că fiecare are nevoie de celălalt. Ca oameni, ca Biserică. „Nimeni nu poate înfrunta singur”, spune Bartolomeu, provocările care marchează contemporaneitatea, la nivel economic şi social înainte de toate, dar şi în domeniul politicii, ecologiei, ştiinţei şi tehnologiei. Mai ales asupra acestui ultim punct se opreşte patriarhul de Constantinopol neascunzând „preocuparea” sa în faţa unei anumite „autonomii” faţă de „nevoile vitale ale fiinţei umane” şi faţă de faptul că, în pofida numeroaselor apeluri, se continuă să se producă „teribile arme de distrugere în masă” care înspăimântă cu privire la „riscul unui război nuclear”.

„Progresul rapid al ştiinţei şi tehnologiei, împreună cu consecinţele sale benefice, duce şi la rezultate care nu promovează o cultură a solidarităţii”, afirmă de fapt patriarhul. „Tehnologia nu mai este în slujba omului, ci este în schimb principala sa forţă motrice, care cere ascultare completă, în afară de a impune propriile principii asupra tuturor aspectelor vieţii. Mijloacele omniprezente de comunicaţie electronice nu răspândesc pur şi simplu informaţii, ci transmit şi valori – valorile lor – şi remodelează opiniile noastre cu privire la semnificaţia vieţii, conduc nevoile noastre, creând astfel nevoi artificiale şi deschid calea spre un viitor care este denumit de ele”.

Aceste cuceriri tehnologice au „fascinaţia” lor, aşa încât în opinia comună se identifică progresul cu progresul tehnologic. „Adorăm tehnologia şi simbolul său cel mai înalt, computerul, ca pe dumnezeul nostru, şi în acelaşi timp aşteptăm să primim toate binefacerile noastre: bucurie, comunicare, progres, informaţii, loc de muncă, etc. Homo faber devine homo fabricatus – subliniază Bartolomeu –. De fapt, înfruntăm un prisos de probleme care nu sunt de natură tehnologică şi nu pot să fie rezolvate printr-o acumulare de informaţii ulterioare. Nedreptatea socială, divorţurile, violenţele, crimele, singurătatea, fanatismul şi ciocnirea de civilizaţii nu sunt cauzate de lipsa de informaţi şi tehnologii. Vedem că unele dintre aceste probleme cresc efectiv în acelaşi pas cu progresul tehnologic al societăţii”.

În faţa acestei panorame complexe, „avem nevoie unul de altul”, reafirmă Bartolomeu, adică avem nevoie de „o mobilizare comună, de eforturi comune şi obiective comune”. În acest sens este crucială „contribuţia Bisericilor noastre” care, promovând „conţinutul social al Evangheliei”, fac zid împotriva nedreptăţilor şi puterilor „care ameninţă coeziunea socială”. Tocmai acesta este punctul, „coeziunea socială”, afirmă patriarhul; aceea propagată de Declaraţia Universală a Drepturilor Umane, semnată în 1948, definită „firul Ariadnei” în cadrul „labirintului pluralismului contemporan”.

După şaptezeci de ani de la acel document important pare în schimb că domină un „individualism” care se răspândeşte, format din cuvinte cheie precum „eu”, „eu însumi”, „al meu”, „autonomie”, „autorealizare”, „auto-admiraţie”. „Una dintre cele mai periculoase tendinţe contemporane pentru o cultură a solidarităţii este individualismul, auto-idolatria şi auto-închiderea în autosuficienţa egoistă, care creează vârtejuri între persoane”, afirmă primatul ecumenic. „În Occident, explozia de cunoaştere şi informaţie favorizează dezinteresul faţă de celelalte persoane, precum şi un spirit de individualism şi zeificare a proprietăţii; în timp ce, în alte regiuni ale lumii, tehnologia coexistă cu uşurinţă cu nedreptatea socială şi fundamentalismul religios”, adaugă el.

Şi conclude îndemnând să ne ridicăm privirea şi să ţintim la realizarea unei „comunităţi de persoane” în care „mintea şi inima, credinţa şi cunoaşterea, libertatea şi iubirea, individul şi societatea, fiinţa umană şi ansamblul creaţiei sunt reconciliaţi”.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican Insider, 26 mai 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.