Categorii

Banii, vanitatea, orgoliul. La centenarul lui FACI cardinalul Stella indică preoţilor cele trei trepte de evitat

În acţiunea preotului nu pot să fie şi nu trebuie să fie „compartimente etanşe”, aşa încât să desparte ceea ce este „pastoral” de ceea ce este „administrativ”. Este vorba despre activităţi de tip diferit, dar oricum „cuprinse în cadrul carităţii pastorale”. În sinteză, ca păstor, „tot ceea ce preotul face şi trăieşte este pastoral, pentru că este îndreptat spre persoane, este de fapt turma sa, familia sa, şi le implică într-un fel”. Asta a subliniat cardinalul Beniamino Stella intervenind la întâlnirea pentru centenarul Federaţiei dintre Asociaţiile Clerului din Italia (FACI), desfăşurată la Assisi marţi dimineaţa, 24 octombrie. Aprofundând „aspectele pastorale-administrative în spiritualitatea prezbiterală”, prefectul Congregaţiei pentru Cler a oferit câteva indicaţii despre teme de mare actualitate eclezială, începând de la reforma proceselor pentru declaraţiilor de nulitate ale căsătoriilor, introdusă de papa Francisc cu motu proprio Mitis iudex Dominus Iesus şi Mitis et misericors Iesus din 15 august.

Astăzi, a spus prefectul, suntem în faţa unei „reforme ecleziale cu semnificaţie diferită faţă de trecut”: o reformă care vrea „să se adreseze nu numai lucrătorilor din drept şi «angajaţilor» destinatari naturali ai măsurilor de acest gen”, ci, în măsură importantă, şi parohilor şi preoţilor. De fapt, se evidenţiază „relevanţa juridică a parohilor şi rolul activ pe care ei sunt chemaţi să-l aibă în realizarea acestei reforme”. Într-adevăr, a afirmat cardinalul, această reformă „are profunde rădăcini pastorale, chiar dacă rămâne o materie de natură juridică şi tehnică”. Rădăcini care se nasc „din sămânţa de reînnoire pastorală şi de atenţie faţă de «periferii» de orice tip, dusă înainte din totdeauna de papa Francisc”. Şi pentru viaţa comunităţilor, a afirmat el, „probabil în prea multe cazuri, situaţiile aşa-numite «iregulare» au fost considerate în trecut periferii la care aproape că nu se putea ajunge” şi instrumentul procesului pentru declararea nulităţii matrimoniale „un castel cu ziduri foarte înalte, unde numai puţini norocoşi, sau privilegiaţi, puteau să pătrundă”.

Printre lucrătorii implicaţi, cu competenţe nu exclusiv juridico-canonice, este de fapt „menţionat în primul rând parohul”. În acest mod, este umplută „prăpastia care a existat adesea între viaţa zilnică a credincioşilor şi tribunalul ecleziastic, perceput cu uşurinţă ca entitate «abstractă» şi depărtată”. În acest sens, parohul desfăşoară în primul rând „o slujire de ascultare şi de primire”, lăsându-se găsit „de cel care-l caută şi luând din proprie voinţă iniţiativa de a se apropia de cei care, cunoscându-le condiţia lor de divorţaţi recăsătoriţi, sau de cei care, din motivele cele mai diferite, au ajuns să se îndoiască de validitatea căsătoriei lor, deşi nu sunt despărţiţi sau divorţaţi”. În această fază, „adulmecării” sale pastorale „îi este încredinţat discernământul pe calea spre care să îndrepte dialogul cu persoanele implicate”, adică „aceea a reconcilierii, în mod ideal prima care trebuie experimentată”; sau, în altă variată, aceea „spre procesul de nulitate matrimonială”, făcând o „punte între persoane şi tribunalul ecleziastic”. Această slujire de primire, a afirmat prefectul, este şi „o slujire de discernământ, luând în considerare faptul că parohul este şi rămâne un păstor”.

Un alt aspect important pentru activitatea pastoral-administrativă a preotului este acela al gestionării bunurilor. Cardinalul a amintit în această privinţă că, în predica sa, papa „a revenit de mai multe ori asupra temei banilor şi a posibilităţii de mărturie evanghelică, sau de scandal, care poate să derivă din ei, situând discursul într-un orizont înainte de toate spiritual”. De aceea, pentru a stabili un raport corect cu domeniul economic este nevoie „să ne ferim de a ceda în faţa ispitei de a idolatriza banul”, aşa cum a spus pontiful în omilia de dimineaţă de la „Sfânta Marta” la 20 septembrie 2013.

Din magisteriul lui Francisc, a subliniat cardinalul, se pot scoate două avertismente importante pentru slujirea care trebuie adusă Bisericii prin bunurile ecleziastice. Pe de o parte suntem chemaţi „să administrăm bunurile Bisericii înainte de toate cu zel evanghelizator şi spirit misionar”. Pe de altă parte, există mereu riscul „marelui scandal care poate să derive astăzi dintr-o folosire stângace sau necinstită a banilor”, pentru că „poporul lui Dumnezeu nu te iartă dacă eşti un păstor alipit de bani”. De fapt, „banii, vanitatea şi orgoliul” sunt cele „trei trepte care ne duc la toate păcatele”.

Cât priveşte „spiritualitatea administrativă”, pe care fiecare preot este chemat s-o cultive, cardinalul i-a invitat pe preoţi „să-şi îndeplinească funcţiile lor cu grija unui bun tată de familie” şi cu prudenţă şi înţelepciune. De fapt, preotul „bun tată de familie” se gândeşte la viitorul „copiilor” săi „nu în manieră naivă şi visătoare, ci concretă şi raţională”. El nu „îndatorează «familia» urmărind proiecte personale, eventual bune, dar irealiste, cunoaşte valoarea banului şi se simte responsabil de bunurile pe care Biserica le-a încredinţat grijii sale”, pentru ca într-o zi „să le poată restitui celui care va veni după el”.

O altă temă legată de gestionarea bunurilor este cea a ofertei primite de la credincioşi pentru celebrarea liturghiilor. În această privinţă, prefectul a amintit de decretul Mos iugiter din 1991, cu normele sale şi cu invitaţiile la prudenţă pe care le conţine. Acest document, a amintit el, „stabileşte că într-o biserică să nu se celebreze mai mult de două liturghii aşa-numite «pluri-intenţionale» pe săptămână”. În afară de asta, „în acest tip de celebrare”, celebrantului îi este „permis să reţină numai suma stabilită în dieceză”, în timp ce „suma care rămâne din această ofertă va trebui să fie predată la ordinariu”, pentru ca „s-o poată destina pentru scopurile stabilite de către drept”, îndeosebi pentru „sprijinirea parohiilor mai sărace şi a operelor de caritate, pe care episcopul le cunoaşte cu toată probabilitatea”.

În sfârşit, prefectul a amintit un alt element administrativ cu implicaţii pastorale importante pentru slujirea parohului: posibilitatea de a-i dispensa pe credincioşi de obligaţia de a respecta ziua de sărbătoare pentru un motiv just conform cu dispoziţiile episcopului diecezan. „Este vorba – a explicat el – despre o exercitare concretă a milostivirii divine, care prin intermediul Bisericii şi al slujitorilor săi ajunge la credincioşi”.

(După L’Osservatore Romano, 25 octombrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.