Categorii

Bangladeshul în aşteptarea papei Francisc

După ce va vizita Myanmarul, papa Francisc – de la 30 noiembrie la 2 decembrie – va merge în Bangladesh. Această ţară, născută în 1971, este una cu cea mai mare densitate de populaţie din lume: 160 de milioane pe un teritoriul mare cât jumătate din Italia. Catolicii constituie o minoritate neînsemnată: mai puţin de 400 de mii de persoane. Sunt apoi protestanţi (mai puţin de 300 de mii), budişti (circa 700 de mii) şi hinduşi (mai puţin de opt milioane). Marea majoritate a populaţiei practică credinţa islamică.

Aşteptarea musulmanilor

„Toate organele de informaţie au anunţat vizita pontifului, populaţia musulmană mi se pare curioasă şi interesată şi pentru că papa Francisc a rezervat o atenţie specială marilor suferinţe îndurate de musulmanii Rohingya, care, fugiţi în masă din Myanmar, au fost primiţi în lagărele de refugiaţi pregătite de guvern aici în sud. În ţară nu toţi au ideile clare: există unii care m-au întrebat în ce parte a lumii se află Vaticanul sau dacă Vaticanul este nu stat mai mare decât Italia”. Aşa povesteşte la Vatican Insider părintele Franco Cagnasso: 74 de ani (dintre care 20 petrecuţi în Bangladesh), misionar de la PIME (Institutul Pontifical Misiuni Externe), trăieşte în capitală, la Dhaka, unde slujeşte într-o parohie de periferie, predă şi însoţeşte formarea unui grup de tineri care sunt în căutare vocaţională.

Misionarii de la PIME

Misionarii de la PIME au ajuns în acest teritoriu, care pe atunci aparţinea Indiei, în 1855. Au rămas până când, în 1947, a fost întemeiat Pakistanul şi în 1971 când, după un război sângeros, a apărut Bangladeshul. Astăzi misionarii şi misionarele (Surorile Misionare ale Neprihănitei) de la PIME sunt 22 şi respectiv 54 (dintre care numai 15 străine). Prezenţi în oraşe şi în diferite zone rurale locuite de aborigeni, la evanghelizare şi la activitatea pastorală alătură angajarea în domeniul educativ, sanitar şi social, cu şcoli, spitale, dispensare medicale, centre de asistenţă şi promovare umană.

Bucuria catolicilor

Pentru clerul catolic local (constituit în mare parte din bangladesheni) şi pentru comunităţile mici prezente în teritoriu, venirea papei Francisc este motiv de mare bucurie, spune părintele Franco. „Credincioşii sunt fericiţi şi recunoscători: aşteaptă ca pontiful să le ofere gânduri bune şi încurajatoare, să-i întărească în credinţă făcându-i să se simtă parte a marii familii a Bisericii. Dacă, aşa cum îmi imaginez că se va întâmpla, catolicii se vor simţi şi mândri, orgolioşi şi luaţi în considerare în sfârşit exact cu s-a întâmplat în 1986, cu ocazia călătoriei lui Ioan Paul al II-lea, când populaţia musulmană a privit cu simpatie pe catolici şi poliţia i-a elogiat public pentru comportamentul admirabil avut în timpul vizitei”.

Terorismul

Din păcate şi Bangladeshul, în aceşti ani, a fost lovit în mod repetat de terorism: cel mai grav atentat recent, în care şi-au pierdut viaţa şi nouă italieni, a avut loc la Dhaka la 1 iulie 2016. „Aici populaţia islamică, în marea majoritate este paşnică şi practică un islam deschis şi moderat, a condamnat dur acest atentat precum şi celelalte atentate susţinând că executorii nu pot să se numească adevăraţi musulmani pentru că, se afirmă, «islamul este religie a păcii». Guvernul se angajează mult pentru a combate terorismul şi a demarat şi controale în sate”, afirmă sora Annamaria Panza, 53 de ani (dintre care 13 petrecuţi în Bangladesh), responsabilă a comunităţii provinciale a Surorilor Misionare ale Neprihănitei. „Deocamdată, la Dhaka, situaţia este liniştită, dar există multă frică şi rămâne starea de alertă: poliţia veghează cu mare atenţie”.

Principalele probleme

Printre problemele care chinuiesc Bangladeshul cea principală, susţine sora Annamaria, „este suprapopularea. Exprimare exemplară este Dhaka, unde trăiesc 16 milioane de persoane şi casele se ridică în ritm continuu: a devenit un oraş extrem de haotic, aproape inuman. Economia naţională a avut o creştere tumultuoasă, datorată în largă măsură numeroaselor fabrici de textile apărute în ultimii ani, dar asta a determinat puternice dezechilibre şi noi forme de sărăcie. Foarte mulţi din Bangladesh, incapabili să-şi întreţină familiile, decid să emigreze aşa încât cele mai mari intrări economice ale ţării sunt constituite de remiterile lor”.

Sărăcie şi corupţie

Misionarii şi misionarele de la PIME au urmărit procesul de urbanizare început în anii optzeci din secolul trecut stabilindu-se în oraşe şi promovând iniţiative în sprijinul populaţiei: de exemplu, la Dhaka au deschis două structuri pentru a le oferi muncitorilor însoţire spirituală şi asistenţă. „Suprapopularea a devenit o problemă socială: sărăcia este răspândită, persoanele bogate sunt în creştere dar o mulţime imensă cu greu supravieţuieşte muncind adesea în condiţii inumane”, subliniază părintele Franco, care adaugă: „O altă problemă care chinuieşte această ţară, de care se plâng chiar cei din Bangladesh, este corupţia: cred că această plagă explică răspândirea în rândul populaţiei musulmane a cererii de a instaura legea islamică sau să se dea legi care să se inspire din ea. Ţin să subliniez: deşi în Bangladesh există o minoritate radicală şi violentă, cererea nu trebuie să fie considerată ca o adeziune la poziţia radicală: ea manifestă o convingere crescândă că islamul poate să fie soluţia cea mai bună pentru a organiza societatea şi, prin urmare, pentru a elimina fenomenul corupţiei”.

Minorităţile religioase

În Bangladesh, unde islamul este religie de stat din 1988, există libertate de cult, nu sunt împiedicate nici practica religioasă nici construirea de noi locuri de cult: legile ocrotesc minorităţile şi nu prevăd discriminări explicite, afirmă sora Annamaria şi părintele Franco: „Pe de altă parte, în realitate, minorităţile religioase, la fel ca şi cele etnice, sunt adesea penalizate”. Adaugă părintele Franco: „N-aş vrea să atribui islamului ca atare vina pentru aceasta: aşa cum se întâmplă şi în alte ţări, când o comunitate este majoritară şi în acelaşi timp puternică şi unită poate ajunge să penalizeze minorităţile fără să-şi dea seama de asta. Însă nu se poate nega că acte de samavolnicie, adesea motivate de raţiuni economice, au loc în dauna minorităţilor, mai uşor de lovit”.

Dialogul interreligios

Biserica catolică locală a instituit Comisia pentru dialogul interreligios care lucrează cu multă angajare; pentru a promova cunoaşterea reciprocă în fiecare dieceză se ţin întâlniri şi dezbateri, la care participă şi sora Annamaria şi părintele Franco: „Avem impresia că dialogul interreligios nu este o temă deosebit de simţită de populaţie, dar există iniţiative lăudabile susţinute de mici grupuri de persoane doritoare să se cunoască şi să ofere o contribuţie la dezvoltarea ţării şi la coeziunea socială”. De exemplu, în capitală se ţine în fiecare an un pelerinaj la locurile de cult ale diferitelor religii. La universitatea din Dhaka a fost instituit departamentul de ştiinţă a religiilor, cu profesori creştini, musulmani, hinduşi şi budişti. În afară de asta, cu ocazia urgenţelor grave, de exemplu o inundaţie, grupuri de credincioşi din diferitele religii se reunesc pentru a concorda intervenţiile şi ajutoarele.

Un popor, multe calităţi

După mulţi ani petrecuţi în Bangladesh, părintele Franco şi sora Annamaria au învăţat să cunoască acest popor ale cărui particularităţi le apreciază: „Cei din Bangladesh au un puternic simţ al familiei, un deosebit spirit de primire şi o hărnicie admirabilă: aici nimeni nu stă cu mâinile încrucişate, nimeni nu disperă: chiar şi în situaţiile cele mai dificile toţi caută cu răbdare şi încăpăţânare modul de a se descurca şi de a merge înainte”. Adaugă sora Annamaria: „Admir mult şi simţul lor artistic care-i face să creeze picturi, melodii, cântece de o frumuseţe rafinată. O altă particularitate a acestui popor care m-a uimit mereu este simţul divinului: în Bangladesh se poate spune că nu există ateismul: toţi cred în existenţa lui Dumnezeu şi sunt siguri de apropierea sa. În această ţară femeile contează puţin dar eu sunt foarte respectată tocmai pentru că, fiind călugăriţă, sunt, pentru toţi, «o femeie a lui Dumnezeu»: persoanele pe care le întâlnesc – la orice religie ar aparţine – îmi cer să mă rog pentru ele şi să le binecuvântez. În Bangladesh binecuvântarea – cea a părinţilor asupra copiilor, a bătrânilor asupra tinerilor, a celor religioşi asupra tuturor – este foarte importantă, într-un anumit fel indispensabilă pentru a trăi”.

De Cristina Uguccioni

(După Vatican Insider, 22 noiembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.