Categorii

Audienţa generală de miercuri 4 aprilie 2018

Sfânta Liturghie – 15. Riturile de încheiere

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi Paşte fericit!

Voi vedeţi că astăzi sunt flori: florile exprimă bucurie, veselie. În anumite locuri Paştele este numit şi „Paşte înflorit”, pentru că înfloreşte Cristos înviat: este floarea nouă; înfloreşte justificarea noastră; înfloreşte sfinţenia Bisericii. Pentru aceasta, multe flori: este bucuria noastră. Toată săptămâna noi sărbătorim Paştele, toată săptămâna. Şi pentru aceasta ne adresăm, o dată în plus, noi toţi, urarea de „Paşte fericit”. Să spunem împreună: „Paşte fericit”, toţi! [răspund: „Paşte fericit!”]. Aş vrea să-i spunem Paşte fericit – pentru că a fost episcop de Roma – iubitului papă Benedict, care ne urmăreşte la televizor. Papei Benedict să-i spunem toţi Paşte fericit: [spun: „Paşte fericit!”]. Şi aplauze, puternice.

Cu această cateheză încheiem ciclul dedicat Liturghiei, care este tocmai comemorarea, dar nu numai ca amintire, se trăieşte din nou Pătimirea şi Învierea lui Isus. Ultima dată am ajuns până la Împărtăşanie şi rugăciunea după Împărtăşanie; după această rugăciune, Liturghia se încheie cu binecuvântarea împărţită de preot şi trimiterea poporului (cf. Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 90). Aşa cum a început cu semnul crucii, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, tot în numele Treimii este pecetluită Liturghia, adică acţiunea liturgică.

Totuşi, ştim bine că în timp ce Liturghia se termină, se deschide angajamentul mărturiei creştine. Creştinii nu merg la Liturghie pentru a face o temă săptămânală şi apoi uită, nu. Creştinii merg la Liturghie pentru a participa la Pătimirea şi Învierea Domnului şi apoi pentru a trăi mai mult ca nişte creştini: se deschide angajamentul mărturiei creştine. Ieşim din biserică pentru „a merge în pace” ca să ducem binecuvântarea lui Dumnezeu în activităţile zilnice, în casele noastre, în locurile de muncă, printre ocupaţiile cetăţii pământeşti, „glorificându-l pe Domnul cu viaţa noastră”. Dar dacă ieşim din biserică discutând şi spunând: „uite-l pe acesta, uite-l pe acela…”, cu limba lungă, Liturghia nu a intrat în inima mea. De ce? Pentru că nu sunt capabil să trăiesc mărturia creştină. De fiecare dată când ies de la Liturghie, trebuie să ies mai bun decât am intrat, cu mai multă viaţă, cu mai multă forţă, cu mai multă voinţă de a da mărturie creştină. Prin Euharistie, Domnul Isus intră în noi, în inima noastră şi în trupul nostru, pentru ca să putem „exprima în viaţă sacramentul primit în credinţă” (Liturghierul Roman, Rugăciunea zilei de luni din Octava de Paşte).

Aşadar, de la celebrare la viaţă, conştienţi că Liturghia îşi are împlinire în alegerile concrete ale celui care se lasă implicat personal în misterele lui Cristos. Nu trebuie să uităm că celebrăm Euharistia pentru a învăţa să devenim bărbaţi şi femei euharistici. Ce înseamnă asta? Înseamnă a-l lăsa pe Cristos să acţioneze în faptele noastre: gândurile sale să fie gândurile noastre, sentimentele sale să fie ale noastre, alegerile sale să fie alegerile noastre. Şi aceasta este sfinţenia: a face aşa cum a făcut Cristos este sfinţenie creştină. Exprimă asta cu precizie sfântul Paul, vorbind despre propria asemănare cu Isus, şi spune aşa: „Am fost răstignit împreună cu Cristos. Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine” (Gal 2,19-20). Aceasta este mărturia creştină. Experienţa lui Paul ne luminează şi pe noi: în măsura în care mortificăm egoismul nostru, adică facem să moară ceea ce se opune Evangheliei şi iubirii lui Isus, se creează înlăuntrul nostru un spaţiu mai mare pentru puterea Duhului său. Creştinii sunt bărbaţi şi femei care lasă să li se lărgească sufletul cu puterea Duhului Sfânt, după ce au primit Trupul şi Sângele lui Cristos. Lăsaţi să vi se lărgească sufletul! Nu aceste suflete aşa de strâmte şi închise, mici, egoiste, nu! Suflete largi, suflete mari, cu orizonturi mari… Lăsaţi să vi se lărgească sufletul cu puterea Duhului, după ce aţi primit Trupul şi Sângele lui Cristos.

Deoarece prezenţa reală a lui Cristos în Pâinea consacrată nu se termină cu Liturghia (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1374), Euharistia este păstrată în tabernacol pentru Împărtăşania bolnavilor şi pentru adoraţia tăcută a Domnului în Preasfântul Sacrament; cultul euharistic în afara Liturghiei, atât în formă privată cât şi în formă comunitară, ne ajută de fapt să rămânem în Cristos (cf. ibid., 1378-1380).

Prin urmare, roadele Liturghiei sunt destinate să se maturizeze în viaţa de fiecare zi. Putem spune aşa, forţând un pic imaginea: Liturghia este ca bobul, bobul de grâu care după aceea în viaţa obişnuită creşte, creşte şi se coace în faptele bune, în atitudinile care ne fac să ne asemănăm cu Isus. Prin urmare, roadele Liturghiei sunt destinate să se maturizeze în viaţa de fiecare zi. Într-adevăr, crescând unirea noastră cu Cristos, Euharistia actualizează harul pe care Duhul ni l-a dăruit la Botez şi la Mir, pentru ca să fie credibilă mărturia noastră creştină (cf. ibid., 1391-1392).

De asemenea, aprinzând în inimile noastre caritatea divină, ce face Euharistia? Ne separă de păcat: „Cu cât participăm mai mult la viaţa lui Cristos şi înaintăm în prietenia sa, cu atât ne este mai greu să ne despărţim de El prin păcatul de moarte” (ibid., 1395).

Apropierea obişnuită de Ospăţul euharistic reînnoieşte, întăreşte şi aprofundează legătura cu comunitatea creştină de care aparţinem, conform principiului că Euharistia face Biserica (cf. ibid., 1396), ne uneşte pe toţi.

În sfârşit, a participa la Euharistie angajează faţă de alţii, în special faţă de săraci, educându-ne să trecem de la trupul lui Cristos la trupul fraţilor, în care El aşteaptă să fie recunoscut, slujit, cinstit, iubit de noi (cf. ibid., 1397).

Purtând comoara unirii cu Cristos în vase de lut (cf. 2Cor 4,7), avem nevoie continuă să ne întoarcem la sfântul altar, până când, în paradis, vom gusta pe deplin fericirea ospăţului de nuntă al Mielului (cf. Ap 19,9).

Să-i mulţumim Domnului pentru drumul de redescoperire a sfintei Liturghii pe care ni l-a dat să-l parcurgem împreună şi să ne lăsăm atraşi cu credinţă reînnoită la această întâlnire reală cu Isus, mort şi înviat pentru noi, contemporan al nostru. Şi fie ca viaţa noastră să fie mereu „înflorită” aşa, ca Paştele, cu florile speranţei, credinţei, ale faptelor bune. Fie ca noi să găsim mereu forţa pentru aceasta în Euharistie, în unirea cu Isus. Paşte fericit tuturor!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.