Categorii

Audienţa generală de miercuri 31 octombrie 2018

Cateheze despre porunci – 11/B: În Cristos îşi are plinătate vocaţia noastră nupţială

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi aş vrea să completez cateheza despre al şaselea cuvânt din decalog – „Să nu săvârşeşti adulter” –, evidenţiind că iubirea fidelă a lui Cristos este lumina pentru a trăi frumuseţea afectivităţii umane. De fapt, dimensiunea noastră afectivă este o chemare la iubire, care se manifestă în fidelitate, în primire şi în milostivire. Acest lucru este foarte important. Iubirea cum se manifestă? În fidelitate, în primire şi în milostivire.

Însă nu trebuie uitat că această poruncă se referă explicit la fidelitatea matrimonială, aşadar este bine de reflectat mai profund asupra semnificaţiei sale nupţiale. Acest text din Scriptură, acest text din Scrisoarea sfântului Paul, este revoluţionar! A gândi, cu antropologia din acel timp, înseamnă a spune că soţul trebuie să-şi iubească soţia aşa cum Cristos iubeşte Biserica: dar este o revoluţie! Probabil, în acel timp, este lucrul cel mai revoluţionar care a fost spus despre căsătorie. Mereu pe drumul iubirii. Ne putem întreba: această poruncă de fidelitate cui îi este destinată? Numai soţilor? În realitate, această poruncă este pentru toţi, este un Cuvânt patern al lui Dumnezeu adresat fiecărui bărbat şi fiecărei femei.

Să ne amintim că drumul maturizării umane este însuşi parcursul iubirii care merge de la a primi îngrijire la capacitatea de a oferi îngrijire, de la a primi viaţa la capacitatea de a da viaţa. A deveni bărbaţi şi femei adulţi înseamnă a ajunge să trăiască aptitudinea nupţială şi părintească, ce se manifestă în diferitele situaţii ale vieţii drept capacitate de a lua asupra lor povara altcuiva şi de a-l iubi fără ambiguităţi. Este deci o atitudine globală a persoanei care ştie să asume realitatea şi ştie să intre într-o relaţie profundă cu ceilalţi.

Aşadar cine este adulterul, desfrânatul, infidelul? Este o persoană imatură, care ţine pentru sine propria viaţă şi interpretează situaţiile pe baza propriei bunăstări şi a propriei satisfaceri. Deci, pentru a se căsători, nu este suficient a celebra căsătoria! Trebuie parcurs un drum de la eu la noi, de la a gândi singur la a gândi în doi, de la a trăi singur la a trăi în doi: este un drum frumos, este un drum frumos. Când ajungem să ne descentrăm, atunci fiecare act este nupţial: muncim, vorbim, decidem, îi întâlnim pe ceilalţi cu atitudine primitoare şi jertfelnică.

Fiecare vocaţie creştină, în acest sens, – acum putem să lărgim un pic perspectiva şi să spunem că fiecare vocaţie creştină, în acest sens, este nupţială. Preoţia este astfel pentru că este chemarea, în Cristos şi în Biserică, de a sluji comunitatea cu tot afectul, grija concretă şi înţelepciunea pe care Domnul le dăruieşte. Bisericii nu-i folosesc aspiranţii la rolul de preoţi – nu, nu folosesc, mai bine să rămână acasă –, ci îi folosesc bărbaţi cărora Duhul Sfânt le atinge inima cu o iubire fără rezerve faţă de Mireasa lui Cristos. În preoţie se iubeşte poporul lui Dumnezeu cu toată paternitatea, duioşia şi forţa unui soţ şi a unui tată. Tot aşa şi fecioria consacrată în Cristos este trăită cu fidelitate şi cu bucurie ca relaţie nupţială şi rodnică de maternitate şi paternitate.

Repet: fiecare vocaţie creştină este nupţială pentru că este rod al legăturii de iubirii în care toţi suntem renăscuţi, legătura de iubire cu Cristos, aşa cum ne-a amintit textul din sfântul Paul citit la început. Pornind de la fidelitatea sa, de la duioşia sa, de la generozitatea sa să privim cu credinţă la căsătorie şi la fiecare vocaţie şi să înţelegem sensul deplin al sexualităţii.

Creatura umană, în unitatea sa indisolubilă de spirit şi trup, şi în polaritatea sa masculină şi feminină, este realitate foarte bună, destinată să iubească şi să fie iubită. Trupul uman nu este un instrument de plăcere, ci locul chemării noastre la iubire, şi în iubirea autentică nu există spaţiu pentru desfrâu şi pentru superficialitate. Bărbaţii şi femeile merită mai mult decât asta!

Aşadar, cuvântul „Să nu săvârşeşti adulter”, deşi în formă negativă, ne orientează la chemarea noastră originară, adică la iubirea nupţială deplină şi fidelă, pe care Isus Cristos ne-a revelat-o şi ne-a dăruit-o (cf. Rom 12,1).

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.