Categorii

Audienţa generală de miercuri, 30 mai 2018

Cateheze despre Mir sau Confirmaţiune – 2. Pecetea Duhului

Iubiţi fraţi şi surori,

Continuând tema despre Mir sau Confirmaţiune, doresc astăzi să scot în evidenţă „legătura intimă a acestui sacrament cu toată iniţierea creştină” (Sacrosanctum Concilium, 71).

Înainte de a primi ungerea spirituală care confirmă şi întăreşte harul Botezului, candidaţii la mir sunt chemaţi să reînnoiască promisiunile făcute într-o zi de către părinţi şi naşi. Acum ei înşişi sunt cei care mărturisesc credinţa Bisericii, gata să răspundă „cred” la întrebările adresate de episcop; gata, îndeosebi, să creadă „în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul, care, aşa cum a fost dăruit apostolilor în ziua de Rusalii, vi se dăruieşte astăzi, prin sacramentul Mirului” (Ritualul Mirului, nr. 26).

Deoarece venirea Duhului Sfânt cere inimi reculese în rugăciune (cf. Fap 1,14), după rugăciunea tăcută a comunităţii, episcopul, ţinând mâinile întinse asupra candidaţilor la Mir, îl imploră pe Dumnezeu să reverse în ei pe Duhul său Sfânt Mângâietorul. Unul singur este Duhul (cf. 1Cor 12,4), dar venind la noi aduce cu sine bogăţie de daruri: înţelepciunea, înţelegerea, sfatul, tăria, ştiinţa, evlavia şi sfânta frică de Dumnezeu (cf. Ritualul Mirului, nr. 28-29). Am auzit textul din Biblie cu aceste daruri pe care le aduce Duhul Sfânt. Conform profetului Isaia (11,2), acestea sunt cele şapte virtuţi ale Duhului revărsate asupra lui Mesia pentru împlinirea misiunii sale. Şi sfântul Paul descrie rodul îmbelşugat al Duhului care este „iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, bunăvoinţă, fidelitate, blândeţe, cumpătare” (Gal 5,22). Unicul Duh împarte darurile multiple care îmbogăţesc unica Biserică: este Autorul diversităţii, dar în acelaşi timp Creatorul unităţii. Astfel Duhul dă toate aceste bogăţii care sunt diferite dar în acelaşi mod face armonia, adică unitatea tuturor acestor bogăţii spirituale pe care le avem noi creştinii.

Prin tradiţia atestată de apostoli, Duhul care completează harul Botezului este comunicat prin impunerea mâinilor (cf. Fap 8,15-17; 19,5-6; Evr 6,2). La acest gest biblic, pentru a exprima mai bine revărsarea Duhului care-i impregnează pe cei care o primesc, s-a adăugat foarte repede o ungere cu untdelemn parfumat, numit crismă sau mir[1], rămasă până astăzi, atât în Orient cât şi în Occident (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1289).

Uleiul – crisma – este substanţă terapeutică şi cosmetică şi intrând în ţesuturile corpului vindecă rănile şi parfumează mădularele; pentru aceste calităţi a fost asumat de simbolica biblică şi liturgică pentru a exprima acţiunea Duhului Sfânt care consacră şi impregnează pe cel botezat, înfrumuseţându-l cu carisma. Sacramentul este conferit prin ungerea cu crismă pe frunte, făcută de episcop cu impunerea mâinii şi prin cuvintele: „Primeşte pecetea darului Duhului Sfânt”[2]. Duhul Sfânt este darul invizibil oferit şi crisma este pecetea sa vizibilă.

Primind pe frunte semnul crucii cu uleiul parfumat, cel miruit primeşte deci o amprentă spirituală de neşters, „caracterul”, care-l configurează mai perfect cu Cristos şi îi dă harul de a răspândi printre oameni „buna mireasmă” (cf. 2Cor 2,15).

Să reascultăm invitaţia sfântului Ambroziu adresată celor miruiţi. Spune aşa: „Aminteşte-ţi că ai primit pecetea spirituală […] şi păstrează ceea ce ai primit. Dumnezeu Tatăl te-a însemnat, te-a întărit Cristos Domnul şi l-a pus pe Duhul în inima ta ca garanţie” (De mysteriis, 7,42: CSEL 73,106; CBC, 1303). Este un dar nemeritat Duhul, de primit cu recunoştinţă, făcând spaţiu creativităţii sale inepuizabile. Este un dar de păstrat cu atenţie, de însoţit cu docilitate, lăsându-ne plăsmuiţi, precum ceara, de caritatea sa înfocată, „pentru a-l reflecta pe Isus Cristos în lumea de astăzi” (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 23).

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

[1] Iată un text din rugăciunea de binecuvântare a crismei: «Acum te rugăm, Tată: sfinţeşte cu binecuvântarea ta acest ulei, dar al providenţei tale; impregnează-l cu forţa Duhului tău şi cu puterea care iese din Cristos după al cărui nume sfânt este numit crismă uleiul care îi consacră pe preoţi, pe regi, pe profeţi şi pe martiri. […] Această ungere să-i pătrundă şi să-i sfinţească, pentru ca liberi de corupţia nativă şi consacraţi templu al măririi tale, să răspândească mireasma unei vieţi sfinte» (Binecuvântarea uleiurilor, n. 22).

[2] Formula „a primi pe Duhul Sfânt” – „darul Duhului Sfânt” apare în In 20,22; Fap 2,38 şi 10,45-47.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.