Categorii

Audienţa generală de miercuri 28 martie 2018

Triduum-ul pascal

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi aş vrea să mă opresc ca să medităm asupra Triduum-ului pascal care începe mâine, pentru a aprofunda un pic ceea ce reprezintă pentru noi credincioşii zilele cele mai importante din anul liturgic. Aş vrea să vă pun o întrebare: care este sărbătoarea cea mai importantă a credinţei noastre: Crăciunul sau Paştele? Paştele pentru că este sărbătoarea mântuirii noastre, sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu faţă de noi, sărbătoarea, celebrarea morţii şi învierii sale. Şi pentru aceasta eu aş vrea să reflectez cu voi asupra acestei sărbători, asupra acestor zile, care sunt zile pascale, până la Învierea Domnului. Aceste zile constituie comemorarea celebrativă a unui mare unic mister: moartea şi învierea Domnului Isus. Triduum-ul începe mâine, cu Liturghia Cinei Domnului şi se va încheia cu vesperele din duminica Învierii. Apoi vine „A doua zi de Paşte” pentru a celebra această mare sărbătoare: o zi în plus. Dar aceasta este post-liturgică: este sărbătoarea familială, este sărbătoarea societăţii. El marchează etapele fundamentale ale credinţei noastre şi ale vocaţiei noastre în lume, şi toţi creştinii sunt chemaţi să trăiască cele trei zile sfinte – joi, vineri, sâmbătă; şi duminica – se înţelege –, dar sâmbăta este învierea – cele trei zile sfinte ca, pentru a spune aşa – „matricea” vieţii lor personale, a vieţii lor comunitare, aşa cum au trăit fraţii noştri evrei exodul din Egipt.

Aceste trei zile repropun poporului creştin marile evenimente ale mântuirii realizate de Cristos şi astfel îl proiectează în orizontul destinului său viitor şi-l întăresc în angajarea sa de mărturie în istorie.

În dimineaţa de Paşte, reparcurgând etapele trăite în Triduum, cântul Secvenţei, adică un imn sau un soi de Psalm, ne va face să auzim solemn vestea învierii; şi spune aşa: „Cristos, speranţa mea, a înviat! El va merge înaintea voastră în Galileea”. Aceasta este marea afirmaţie: Cristos a înviat. Şi în atâtea popoare din lume, mai ales în Europa de Est, oamenii se salută în aceste zile pascale nu cu „bună ziua”, „bună seara”, ci cu „Cristos a înviat”, pentru a afirma marele salut pascal. „Cristos a înviat”. În aceste cuvinte – „Cristos a înviat” – de bucurie emoţionată culmină Triduum-ul. Ele conţin nu numai o veste de bucurie şi de speranţă, ci şi un apel la responsabilitate şi la misiune. Şi nu se termină cu cozonacul, ouăle, sărbătorile – chiar dacă acest lucru este frumos pentru că este sărbătoare de familie – dar nu se termină aşa. Începe acolo drumul la misiune, la vestire: Cristos a înviat. Şi această vestire, la care conduce Triduum-ul pregătindu-ne să o primim, este centrul credinţei noastre şi al speranţei noastre, este miezul, este vestirea, este – cuvântul dificil, dar care spune totul –, este kerygma, care încontinuu evanghelizează Biserica şi care ea la rândul său este trimisă să evanghelizeze.

Sfântul Paul rezumă evenimentul pascal în această expresie: „Paştele nostru, Cristos, a fost jertfit” (1Cor 5,7), ca mielul. A fost jertfit. De aceea – continuă el – „cele vechi au trecut, iată, au devenit noi” (2Cor 5,17). Au devenit noi. Şi pentru aceasta, în ziua de Paşte de la început se botezau oamenii. Şi în noaptea de sâmbătă eu voi boteza aici, la „Sfântul Petru”, opt persoane adulte care încep viaţa creştină. Şi începe totul pentru că vor deveni noi. Şi cu o altă formulă sintetică explică sfântul Paul că Cristos „a fost dat la moarte pentru fărădelegile noastre, dar a înviat pentru ca noi să fim justificaţi” (Rom 4,25). Unicul, unicul care ne justifică; unicul care ne face să ne renaştem din nou este Isus Cristos. Nimeni altul. Şi pentru aceasta nu trebuie să se plătească nimic, pentru că justificarea – a deveni drepţi – este gratuită. Şi aceasta este măreţia iubirii lui Isus: dă viaţa gratuit pentru a ne face sfinţi, pentru a ne reînnoi, pentru a ne ierta. Şi acesta este miezul propriu al acestui Triduum pascal. În Triduum-ul pascal comemorarea acestui eveniment fundamental devine celebrare plină de recunoştinţă şi, în acelaşi timp, reînnoieşte în cei botezaţi sensul noii lor condiţii, pe care tot apostolul Paul o exprimă astfel: „dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus […] şi nu la cele de pe pământ” (Col 3,1-3). A privi sus, a privi orizontul, a lărgi orizonturile: aceasta este credinţa noastră, aceasta este justificarea noastră, aceasta este starea de har! De fapt, prin Botez am înviat cu Isus şi am murit pentru lucruri şi pentru logica lumii; suntem renăscuţi ca nişte creaturi noi: o realitate care cere să devină existenţă concretă zi de zi.

Un creştin, dacă într-adevăr se lasă spălat de Cristos, dacă într-adevăr se lasă despuiat de omul vechi de către El pentru a umbla într-o viaţă nouă, deşi rămâne păcătos – pentru că toţi suntem păcătoşi – nu mai poate să fie corupt, justificarea lui Isus ne salvează de corupţie, suntem păcătoşi dar nu corupţi; nu mai poate trăi cu moartea în suflet şi nici nu poate fi cauză de moarte. Şi aici trebuie să spun un lucru trist şi dureros… Există creştinii prefăcuţi: cei care spun „Isus a înviat”, „eu am fost justificat de Isus”, sunt în viaţa nouă, dar trăiesc o viaţă coruptă. Şi aceşti creştini prefăcuţi o vor sfârşi rău. Creştinul, repet, este păcătos – toţi suntem păcătoşi, eu sunt păcătos – dar avem siguranţa că atunci când cerem iertare Domnul ne iartă. Cel corupt se preface că este o persoană onorabilă, dar, la sfârşit în inima sa este putreziciune. O viaţă nouă ne dă Isus. Creştinul nu poate trăi cu moartea în suflet, nici nu poate fi cauză de moarte. Să ne gândim – ca să nu mergem departe – să ne gândim acasă, să ne gândim la aşa-numiţii „creştini mafioţi”. Dar aceştia nu au nimic creştin: se declară creştini, dar poartă moartea în suflet şi la alţii. Să ne rugăm pentru ei, pentru ca Domnul să atingă sufletul lor. Aproapele, mai ales cel mai mic şi cel mai suferind, devina faţa concretă căreia să-i dăruim iubirea pe care Isus ne-a dăruit-o nouă. Şi lumea devine spaţiul vieţii noastre noi de înviaţi. Noi am înviat cu Isus: în picioare, cu fruntea sus, şi putem împărtăşi umilirea celor care şi astăzi, ca Isus, sunt în suferinţă, în goliciune, în necesitate, în singurătate, în moarte, pentru a deveni, graţie Lui şi cu El, instrumente de răscumpărare şi de speranţă, semne de viaţă şi de înviere. În atâtea ţări – aici în Italia precum şi în patria mea – există obiceiul ca atunci când în ziua de Paşte se aud, se ascultă clopotele, mamele, bunicile, îi duc pe copii să-şi spele ochii cu apă, cu apa vieţii, ca semn pentru a putea vedea lucrurile lui Isus, lucrurile noi. În acest Paşte să ne lăsăm spălat sufletul, spălaţi ochii sufletului, pentru a vedea lucrurile frumoase şi a face lucruri frumoase. Şi acest lucru este minunat! Aceasta este tocmai Învierea lui Isus după moartea sa, care a fost preţul pentru a ne mântui pe noi toţi.

Iubiţi fraţi şi surori, să ne dispunem să trăim bine acest Triduum sfânt de acum iminent – începe mâine –, pentru a fi tot mai profund inseraţi în misterul lui Cristos, mort şi înviat pentru noi. Să ne însoţească în acest itinerar spiritual Fecioara Preasfântă, care l-a urmat pe Isus în pătimirea sa – ea era acolo, privea, suferea… – a fost prezentă şi unită cu El sub crucea sa, dar nu se ruşina de fiul. O mamă nu se ruşinează niciodată de fiu! Era acolo şi a primit în inima sa de Mamă bucuria imensă a învierii. Ea să ne dobândească harul de a fi implicaţi interior de celebrările din zilele următoare, pentru ca inima noastră şi viaţa noastră să fie realmente transformate.

Şi lăsându-vă aceste gânduri, vă transmit vouă tuturor cele mai cordiale urări de Paşte fericit şi sfânt, împreună cu comunităţile voastre şi cei dragi ai voştri.

Şi vă sfătuiesc: în dimineaţa de Paşte duceţi-i pe copii la robinet şi spălaţi-i pe ochi. Va fi un semn al modului de a-l vedea pe Isus Înviat.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.