Categorii

Audienţa generală de miercuri, 28 februarie 2018

Sfânta Liturghie – 11. Liturgia euharistică: I. Prezentarea darurilor

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuăm cu cateheza despre Sfânta Liturghie. După Liturgia Cuvântului – asupra căreia m-am oprit în catehezele trecute – urmează cealaltă parte constitutivă a Liturghiei, care este Liturgia euharistică. În ea, prin sfintele semne, Biserică face prezentă încontinuu Jertfa noului legământ sigilat de Isus pe altarul Crucii (cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia Sacrosanctum Concilium, 47). A fost primul altar creştin, cel al Crucii, şi când noi ne apropiem de altar pentru a celebra Liturghia, amintirea noastră merge la altarul Crucii, unde a fost făcută prima jertfă. Preotul, care la Liturghie îl reprezintă pe Cristos, face ceea ce însuşi Domnul a făcut şi a încredinţat discipolilor la Ultima Cină: a luat pâinea şi potirul, a adus mulţumire, le-a dat discipolilor, spunând: „Luaţi, mâncaţi… beţi: acesta este trupul meu… acesta este potirul sângelui meu. Faceţi aceasta în amintirea mea”.

Ascultând de porunca lui Isus, Biserica a dispus Liturgia euharistică în momente care corespund cuvintelor şi gesturilor făcute de El în ajunul pătimirii sale. Astfel, în pregătirea darurilor sunt aduse la altar pâinea şi vinul, adică elementele pe care Cristos le-a luat în mâinile sale. În Rugăciunea euharistică aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru lucrarea răscumpărării şi ofrandele devin Trupul şi Sângele lui Isus Cristos. Urmează frângerea Pâinii şi Împărtăşania, prin care retrăim experienţa apostolilor care au primit darurile euharistice din mâinile lui Cristos însuşi (cf. Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 72).

Primului gest al lui Isus: „a luat pâinea şi potirul cu vin”, îi corespunde deci pregătirea darurilor. Este prima parte a Liturgiei euharistice. Este bine ca să prezinte credincioşii preotului pâinea şi vinul, pentru că ei semnifică ofranda spirituală a Bisericii adunată acolo pentru Euharistie. Este frumos ca tocmai credincioşii să aducă la altar pâinea şi vinul. Deşi astăzi „credincioşii nu mai aduc, ca odinioară, propria pâine şi vin destinate pentru liturgie, totuşi ritul prezentării acestor daruri păstrează valoarea şi semnificaţia sa spirituală” (ibid., 73). Şi în această privinţă este semnificativ că, atunci când hirotoneşte un nou preot, episcopul, când îi încredinţează pâinea şi vinul, spune: „Primeşte darul poporului sfânt pentru jertfa euharistică” (Pontificalul Roman – Hirotonirea episcopilor, preoţilor şi diaconilor). Poporul lui Dumnezeu care aduce ofranda, pâinea şi vinul, marea ofrandă pentru Liturghie! Aşadar, în semnele pâinii şi vinului poporul credincios pune propria ofrandă în mâinile preotului, care o depune pe altarul sau masa Domnului, „care este centrul întregii Liturgii euharistice” (Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 73). Adică, centrul Liturghiei este altarul, iar altarul este Cristos; trebuie privit mereu altarul care este centrul Liturghiei. În „rodul pământului şi al muncii oamenilor” este oferită prin urmare angajarea credincioşilor de a face din ei înşişi, ascultători faţă de Cuvântul divin, o „jertfă plăcută lui Dumnezeu Tatăl Atotputernicul”, „pentru binele întregii sale sfinte Biserici”. Astfel, „viaţa credincioşilor, suferinţa lor, rugăciunea lor, munca lor, sunt uniţi cu cele ale lui Cristos şi cu oferirea sa totală, şi în acest mod capătă o valoare nouă” (Catehismul Bisericii Catolice, 1368).

Desigur, este puţin lucru ofranda noastră, dar Cristos are nevoie de acest puţin. Ne cere puţin, Domnul, şi ne dă mult. Ne cere puţin. Ne cere, în viaţa obişnuită, bună voinţă; ne cere inimă deschisă; ne cere voinţă de a fi mai buni pentru a-l primi pe El care ni se oferă pe sine însuşi nouă în Euharistie; ne cere aceste ofrande simbolice care după aceea vor deveni Trupul său şi Sângele său. O imagine a acestei mişcări jertfelnice de rugăciune este reprezentată de tămâie care, consumată în foc, eliberează un fum parfumat care urcă spre înalt: a tămâia ofrandele, aşa cum se face în zilele de sărbătoare, a tămâia crucea, altarul, preotul şi poporul sacerdotal manifestă în mod vizibil legătura de oferire care uneşte toate aceste realităţi cu jertfa lui Cristos (cf. Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 75). Şi să nu uităm: este altarul care e Cristos, dar mereu cu referinţă la primul altar care este Crucea, şi pe altarul care este Cristos aducem puţinul darurilor noastre, pâinea şi vinul care după aceea vor deveni atât de mult: însuşi Isus care ni se dă nouă.

Şi toate acestea le exprimă şi rugăciunea asupra darurilor. În ea, preotul îi cere lui Dumnezeu să primească darurile pe care Biserica i le oferă, invocând rodul schimbului minunat între sărăcia noastră şi bogăţia sa. În pâine şi în vin îi prezentăm ofranda vieţii noastre, pentru ca să fie transformată de Duhul Sfânt în jertfa lui Cristos şi să devină cu El o singură ofrandă spirituală plăcută Tatălui. În timp ce se încheie astfel pregătirea darurilor, ne dispunem pentru Rugăciunea euharistică (cf. Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 77).

Spiritualitatea dăruirii de sine, pe care ne-o învaţă acest moment al Liturghiei, să poată lumina zilele noastre, relaţiile cu ceilalţi, lucrurile pe care le facem, suferinţele pe care le întâlnim, ajutându-ne să construim cetatea pământească în lumina Evangheliei.

______________

Salut adresat credincioşilor din bazilica „Sfântul Petru”

Mulţumiri! Multe mulţumiri pentru răbdarea de a aştepta până acum. Domnul să vă binecuvânteze, să binecuvânteze răbdarea voastră. Dar cred că era mai bine să fiţi aici decât în frig, nu-i aşa? Cu adevărat? Da? Bine. Acum vă voi da binecuvântarea, dar mai întâi s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria.

[Bucură-te Marie…]

[Binecuvântarea]

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.