Categorii

Audienţa generală de miercuri, 24 ianuarie 2018

Salut adresat bolnavilor şi copiilor înainte de audienţă

Bună ziua, vă salut pe toţi, vă mulţumesc că aţi venit.

Este mai bine ca voi să staţi aici, datorită frigului. Veţi putea vedea audienţa pe ecran, şi din piaţă vă vor vedea pe voi. Este conectat. Sunteţi mai liniştiţi, fără frig, aşezaţi… Şi copiii mai mici pot să se joace şi astfel totul va merge bine.

Acum aş vrea să vă dau binecuvântarea. S-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria. Aşezaţi-vă, aşezaţi-vă toţi…

[Bucură-te Marie şi binecuvântarea]

O zi bună şi rugaţi-vă pentru mine, ciao! Deci, cum fac copiii? Ciao, ciao!

________________

Călătoria apostolică în Chile şi Peru

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Această audienţă se face în două locuri conectate: voi, aici în piaţă, şi un grup de copii un pic bolnavi, care sunt în aulă. Ei vă vor vedea pe voi şi voi îi veţi vedea pe ei: şi astfel suntem conectaţi. Să-i salutăm pe copiii care sunt în aulă: dar era mai bine ca să nu le fie atât de frig, şi pentru asta sunt acolo.

M-am întors în urmă cu două zile din călătoria apostolică în Chile şi Peru. Aplauze pentru Chile şi pentru Peru! Două popoare bune, bune… Mulţumesc Domnului pentru că totul a mers bine: am putut să întâlnesc poporul lui Dumnezeu pe drum prin acele ţinuturi – şi pe cei care nu sunt pe drum, sunt un pic opriţi… dar sunt oameni buni – şi să încurajez dezvoltarea socială din acele ţări. Reînnoiesc recunoştinţa mea faţă de autorităţile civile şi faţă de fraţii episcopi, care m-au primit cu atât grijă şi generozitate; precum şi faţă de toţi colaboratorii şi voluntarii. Gândiţi-vă că în fiecare din cele două ţări erau peste 20 de mii de voluntari: 20 de mii şi ceva în Chile, 20 de mii în Peru. Oameni buni: majoritatea tineri.

Sosirea mea în Chile a fost precedată de diferite manifestaţii de protest, din diferite motive, aşa cum voi aţi citit în ziare. Şi asta a făcut şi mai actual şi viu motoul vizitei mele: „Mi paz os doy – Vă dau pacea mea”. Sunt cuvintele lui Isus adresate discipolilor, pe care le repetăm la fiecare Liturghie: darul păcii, pe care numai Isus mort şi înviat o poate da celui care se încredinţează Lui. Nu numai fiecare dintre noi are nevoie de pace, şi lumea, astăzi, în acest al treilea război mondial pe bucăţi… Vă rog, să ne rugăm pentru pace!

În întâlnirea cu autorităţile politice şi civile din ţară am încurajat drumul democraţiei chiliene, ca spaţiu de întâlnire solidară şi capabil să includă diversităţile; pentru acest scop am indicat ca metodă calea ascultării: îndeosebi ascultarea celor săraci, a tinerilor şi a bătrânilor, a imigraţilor, precum şi ascultarea pământului.

La prima Euharistie, celebrată pentru pace şi dreptate, au răsunat Fericirile, în special „Fericiţi făcătorii de pace, pentru că vor fi numiţi copii ai lui Dumnezeu” (Mt 5,9). O Fericire de mărturisit cu stilul proximităţii, al apropierii, al împărtăşirii, întărind astfel, cu harul lui Cristos, ţesutul comunităţii ecleziale şi al întregii societăţi.

În acest stil de proximitate contează mai mult gesturile decât cuvintele, şi un gest important pe care am putut să-l fac a fost să vizitez închisoarea pentru femei din Santiago: feţele acelor femei, dintre care multe mame tinere, cu copiii lor mici în braţe, exprimau cu toate acestea atâta speranţă. Le-am încurajat să ceară, de la ele însele şi de la instituţii, un drum serios de pregătire pentru reinserare, ca orizont care dă sens necazului zilnic. Noi nu putem să gândim o închisoare, orice închisoare, fără această dimensiune a reinserării, pentru că dacă nu există această speranţă a reinserării sociale, închisoarea este o tortură infinită. În schimb, când se lucrează pentru a reinsera – chiar şi cei condamnaţi pe viaţă se pot reinsera – prin munca din închisoare pentru societate, se deschide un dialog. Însă întotdeauna o închisoare trebuie să aibă această dimensiune a reinserării, mereu.

Cu preoţii şi consacraţii şi cu episcopii din Chile am trăit două întâlniri foarte intense, făcute şi mai rodnice de suferinţa împărtăşită pentru unele răni care chinuiesc Biserica în acea ţară. Îndeosebi, i-am întărit pe fraţii mei în refuzarea oricărui compromis cu abuzurile sexuale asupra minorilor, şi în acelaşi timp în încrederea în Dumnezeu, care prin această încercare dură îi purifică şi îi reînnoieşte pe slujitorii săi.

Celelalte două Liturghii din Chile au fost celebrate una în sud şi una în nord. Cea din sud, în Araucanía, ţinut unde locuiesc indios Mapuche, a transformat în bucurie dramele şi trudele acestui popor, lansând un apel pentru o pace care să fie armonie a diversităţilor şi pentru respingerea oricărei violenţe. Cea din nord, la Iquique, între ocean şi deşert, a fost un imn adus întâlnirii dintre popoare, care se exprimă în mod singular în religiozitatea populară.

Întâlnirile cu tinerii şi cu Universitatea Catolică din Chile au răspuns la provocarea crucială de a oferi un sens mare vieţii noilor generaţii. Tinerilor le-am lăsat cuvântul programatic al sfântului Alberto Hurtado: „Ce ar face Cristos în locul meu?”. Şi Universităţii i-am propus un model de formare integrală, care traduce identitatea catolică în capacitate de a participa la construirea de societăţi unite şi plurale, unde conflictele nu sunt ascunse ci gestionate în dialog. Mereu există conflicte: şi acasă; mereu există. Însă, a trata rău conflictele este şi mai rău. Nu trebuie ascunse sub pat conflictele: conflictele vin la lumină, se înfruntă şi se rezolvă cu dialogul. Gândiţi-vă voi la micile conflicte pe care cu siguranţă le aveţi acasă: nu trebuie ascunse, ci trebuie înfruntate. A căuta momentul şi se vorbeşte: conflictul se rezolvă astfel, cu dialogul.

În Peru motoul vizitei a fost: „Unidos por la esperanza – Uniţi de speranţă”. Uniţi nu într-o uniformitate sterilă, toţi egali: aceasta nu este unire; însă în toată bogăţia diferenţelor pe care le moştenim de la istorie şi de la cultură. A mărturisit asta în mod emblematic întâlnirea cu popoarele din Amazonia peruană, care a demarat şi itinerarul Sinodului pan-amazonian convocat pentru octombrie 2019, aşa cum l-au mărturisit şi momentele trăite cu populaţia din Puerto Maldonado şi cu copiii de la Casa de primire „Micul Prinţ”. Împreună am spus „nu” colonizării economice şi colonizării ideologice.

Vorbind autorităţilor politice şi civile din Peru, am apreciat patrimoniul ambiental, cultural şi spiritual din acea ţară şi am expus cele două realităţi care o ameninţă mai grav: degradarea ecologico-socială şi corupţia. Nu ştiu dacă voi aţi auzit aici vorbindu-se despre corupţie… nu ştiu… Nu numai în acele părţi există: şi aici şi este mai periculoasă decât gripa! Se amestecă şi ruinează inimile. Corupţia ruinează inimile. Vă rog, nu corupţiei! Şi am remarcat că nimeni nu este scutit de responsabilitate în faţa acestor două plăgi şi că angajarea pentru a le contrasta îi priveşte pe toţi.

Prima Liturghie publică din Peru am celebrat-o pe malul oceanului, în oraşul Trujillo, unde furtuna numită „Niño costiero” anul trecut a lovit dur populaţia. De aceea l-am încurajat să reacţioneze la asta, dar şi la alte furtuni cum ar fi delincvenţa, lipsa de educaţie, de muncă şi de locuinţă sigură. La Trujillo am întâlnit şi preoţii şi consacraţii din nordul Peruului, împărtăşind cu ei bucuria chemării şi a misiunii şi responsabilitatea comuniunii în Biserică. I-am îndemnat să fie bogaţi în amintire şi fideli faţă de rădăcinile lor. Şi printre aceste rădăcini este devoţiunea populară faţă de Fecioara Maria. Tot la Trujillo a avut loc celebrarea mariană în care am încoronat-o pe Fecioara Porţii, proclamând-o „Mamă a Milostivirii şi a Speranţei”.

Ziua finală a călătoriei, duminica trecută, s-a desfăşurat la Lima, cu un puternic accent spiritual şi eclezial. În sanctuarul cel mai celebru din Peru, în care se venerează pictura Răstignirii numită „Señor de los Milagros”, am întâlnit circa 500 de călugăriţe din viaţa contemplativă: un adevărat „plămân” de credinţă şi de rugăciune pentru Biserică şi pentru toată societatea. În catedrală am făcut un special act de rugăciune prin mijlocirea sfinţilor peruani, după care a urmat întâlnirea cu episcopii din ţară, cărora le-am propus figura exemplară a sfântului Toribiu de Mogrovejo. Şi tinerilor peruani i-am indicat pe sfinţi ca bărbaţi şi femei care n-au pierdut timpul să „machieze” propria imagine, ci l-au urmat pe Cristos, care i-a privit cu speranţă. Ca întotdeauna, cuvântul lui Isus dă sens deplin la toate, şi astfel şi Evanghelia de la ultima celebrare euharistică a rezumat mesajul lui Dumnezeu adresat poporului său din Chile şi din Peru: „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Mc 1,15). Astfel – părea să spună Domnul – veţi primi pacea pe care v-o dau eu şi veţi fi uniţi în speranţa mea. Acesta este mai mult sau mai puţin rezumatul acestei călătorii. Să ne rugăm pentru aceste două naţiuni surori, Chile şi Peru, pentru ca Domnul să le binecuvânteze.

APEL

Din păcate, continuă să vină ştiri îngrijorătoare din Republica Democratică din Congo. De aceea, reînnoiesc apelul meu pentru ca toţi să se angajeze să evite orice formă de violenţă. La rândul său, Biserica nu vrea altceva decât să contribuie la pacea şi la binele comun al societăţii.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.