Categorii

Audienţa generală de miercuri 22 august 2018

Cateheze despre porunci – 6. A respecta numele Domnului

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuăm catehezele despre porunci şi astăzi tratăm porunca „Să nu iei în zadar numele Domnului Dumnezeului tău” (Ex 20,7). Pe bună dreptate citim acest Cuvânt ca invitaţie de a nu ofensa numele lui Dumnezeu şi a evita să-l folosim în mod nepotrivit. Această semnificaţie clară ne pregăteşte să aprofundăm mai mult aceste cuvinte preţioase, să nu folosim numele lui Dumnezeu în zadar, în mod nepotrivit.

Să ascultăm mai bine. Versiunea „Să nu spui” traduce o expresie care înseamnă literal, în ebraică precum şi în greacă, „să nu iei asupra ta, să nu te încarci”.

Expresia „în zadar” este mai clară şi înseamnă: „în gol, zadarnic”. Face referinţă la un ambalaj gol, la o formă lipsită de conţinut. Este caracteristica ipocriziei, a formalismului şi a minciunii, a folosirii cuvintelor sau a folosi numele lui Dumnezeu, dar gol, fără adevăr.

Numele în Biblie este adevărul intim al lucrurilor şi mai ales a persoanelor. Numele reprezintă adesea misiunea. De exemplu, Abraham în Geneză (cf. 17,5) şi Simon Petru în Evanghelii (cf. In 1,42) primesc un nume nou pentru a indica schimbarea direcţiei vieţii lor. Şi a cunoaşte cu adevărat numele lui Dumnezeu duce la transformarea propriei vieţi: din momentul în care Moise cunoaşte numele lui Dumnezeu istoria sa se schimbă (cf. Ex 3,13-15).

Numele lui Dumnezeu, în riturile ebraice, este proclamat solemn în Ziua Marii Iertări, şi poporul este iertat pentru că prin intermediul numelui se intră în contact cu însăşi viaţa lui Dumnezeu care este milostivire.

Aşadar „a lua asupra noastră numele lui Dumnezeu” înseamnă a lua asupra noastră realitatea sa, a intra într-o relaţie puternică, într-o relaţie strânsă cu El. Pentru noi creştinii, această poruncă este chemarea de a ne aminti că suntem botezaţi „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, aşa cum afirmăm de fiecare dată când facem asupra noastră semnul crucii, pentru a trăi acţiunile noastre zilnice în comuniune simţită şi reală cu Dumnezeu, adică în iubirea sa. şi cu privire la asta, de a face semnul crucii, eu aş vrea să reafirm încă o dată: învăţaţi-i pe copii să facă semnul crucii. Aţi văzut cum fac copiii? Dacă le spui copiilor: „Fă semnul crucii”, fac un lucru care nu ştiu ce este. Nu ştiu să facă semnul crucii! Învăţaţi-i să facă numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Primul act de credinţă al unui copil. Temă pentru voi, temă de făcut: să-i învăţaţi pe copii să facă semnul crucii.

Se poate pune întrebarea: este posibil să luăm asupra noastră numele lui Dumnezeu în manieră ipocrită, ca o formalitate, în gol? Din păcate răspunsul este pozitiv: da, este posibil. Se poate trăi o relaţie falsă cu Dumnezeu. Isus spunea asta despre acei învăţători ai legii; ei făceau lucruri, dar nu făceau ceea ce voia Dumnezeu. Vorbeau despre Dumnezeu, dar nu făceau voinţa lui Dumnezeu. Şi sfatul pe care-l dă Isus este: „Faceţi ceea ce spun, dar nu ceea ce fac”. Se poate trăi o relaţie falsă cu Dumnezeu, ca acei oameni. Şi acest Cuvânt din Decalog este tocmai invitaţia la un raport cu Dumnezeu care să nu fie fals, fără ipocrizii, la o relaţie în care ne încredinţăm Lui cu tot ceea ce suntem. În fond, până în ziua în care nu riscăm existenţa cu Domnul, atingând cu mâna că în El se află viaţa, facem numai teorii.

Acesta este creştinismul care atinge inimile. Pentru ce sfinţii sunt aşa de capabili să atingă inimile? Pentru că sfinţii nu numai vorbesc, mişcă! Se mişcă inima atunci când o persoană sfântă ne vorbeşte, ne spune lucrurile. Şi sunt capabili, pentru că în sfinţi vedem ceea ce doreşte profund inima noastră: autenticitate, relaţii adevărate, radicalitate. Şi asta se vede şi în acei „sfinţi de la uşa vecină” care sunt, de exemplu, atâţia părinţi care dau copiilor exemplul unei vieţi coerente, simple, oneste şi generoase.

Dacă se înmulţesc creştinii care iau asupra lor numele lui Dumnezeu fără falsitate – practicând astfel prima cerere din Tatăl Nostru, „sfinţească-se numele tău” – vestirea Bisericii este mai ascultată şi este mai credibilă. Dacă viaţa noastră concretă manifestă numele lui Dumnezeu, se vede cât de frumos este Botezul şi ce mare dar este Euharistia, ce unire sublimă există între trupul nostru şi Trupul lui Cristos: Cristos în noi şi noi în El! Aceasta nu este ipocrizie, acesta este adevăr. Asta nu înseamnă a vorbi sau a ne ruga ca un papagal, asta înseamnă a ne ruga cu inima, a-l iubi pe Domnul.

De la crucea lui Cristos încoace, nimeni nu se poate dispreţui pe sine însuşi şi să gândească rău despre propria existenţă. Nimeni şi niciodată! Orice lucru ar fi făcut. Pentru că numele fiecăruia dintre noi este pe umerii lui Cristos. El ne poartă! Merită să luăm asupra noastră numele lui Dumnezeu pentru că El a luat asupra noastră numele său până la capăt, chiar şi răul care există în noi; El a luat asupra sa pentru a ne ierta, pentru a pune în inima noastră iubirea sa. Pentru aceasta Dumnezeu proclamă în această poruncă: „Ia-mă asupra ta, pentru că eu te-am luat asupra mea”.

Oricine poate invoca numele sfânt al Domnului, care este Iubire fidelă şi milostivă, în orice situaţie s-ar afla. Dumnezeu nu va spune niciodată „nu” unei inimi care-l invocă în mod sincer. Şi să ne întoarcem la temele de făcut acasă: a-i învăţa pe copii să facă semnul crucii bine făcut.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.