Categorii

Audienţa generală de miercuri, 21 martie 2018

Sfânta Liturghie – 14. Liturgia euharistică:

IV. Împărtăşania

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Şi astăzi este prima zi de primăvară: primăvară frumoasă! Dar ce se întâmplă primăvara? Înfloresc plantele, înfloresc pomii. Eu vă voi pune câteva întrebări. Un pom sau o plantă bolnavi, înfloresc bine, dacă sunt bolnavi? Nu! Un pom, o plantă care nu sunt udate de ploaie sau artificial, pot să înflorească bine? Nu! Şi un pom şi o plantă cărora i-au tăiat rădăcinile, pot să înflorească? Nu! Dar, fără rădăcini se poate înflori? Nu! Şi acesta este un mesaj: viaţa creştină trebuie să fie o viaţă care trebuie să înflorească în faptele de caritate, în a face binele. Dar dacă tu nu ai rădăcini, nu vei putea înflori, şi rădăcina cine este? Isus! Dacă tu nu eşti cu Isus, acolo, în rădăcină, nu vei înflori. Dacă tu nu irigi viaţa ta cu rugăciunea şi cu sacramentele, voi veţi avea flori creştine? Nu! Pentru că rugăciunea şi sacramentele irigă rădăcinile şi viaţa noastră înfloreşte. Vă urez ca această primăvară să fie pentru voi o primăvară înflorită, aşa cum va fi Paştele înflorit. Înflorit cu fapte bune, cu virtuţi, cu a face binele pentru alţii. Amintiţi-vă asta, acesta este un verset foarte frumos din patria mea: „Ceea ce pomul are înflorit vine din ceea ce are îngropat”. A nu tăia niciodată rădăcinile cu Isus.

Şi acum să continuăm cu cateheza despre Sfânta Liturghie. Celebrarea Liturghiei, ale cărei diferite momente le parcurgem, este orientată spre Împărtăşanie, adică spre unirea noastră cu Isus. Împărtăşania sacramentală: nu împărtăşania spirituală, pe care tu o poţi face acasă spunând: „Isuse, aş vrea să te primesc spiritual”. Nu, împărtăşania sacramentală, cu trupul şi sângele lui Cristos. Celebrăm Euharistia pentru a ne hrăni cu Cristos, care ni se dăruieşte pe Sine însuşi fie în Cuvânt fie în sacramentul altarului, pentru a ne conforma Lui. O spune însuşi Domnul: „Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (In 6,56). De fapt, gestul lui Isus care a dat discipolilor Trupul său şi Sângele său la Ultima Cină, continuă şi astăzi prin slujirea preotului şi a diaconului, slujitorii ordinari ai distribuirii Pâinii vieţii şi a Potirului mântuirii pentru fraţi.

La Liturghie, după ce a frânt Pâinea consacrată, adică trupul lui Isus, preotul o arată credincioşilor, invitându-i să participe la ospăţul euharistic. Cunoaştem cuvintele care răsună de la sfântul altar: „Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe acela care ia asupra sa păcatele lumii! Fericiţi cei chemaţi la ospăţul Mielului”. Inspirat dintr-un text din Apocalips – „fericiţi cei chemaţi la ospăţul de nuntă al Mielului” (Ap 19,9): spune „de nuntă” pentru că Isus este mirele Bisericii – această invitaţie ne cheamă să experimentăm unirea intimă cu Cristos, izvor de bucurie şi de sfinţenie. Este o invitaţie care îmbucură şi în acelaşi timp determină la o examinare a conştiinţei luminată de credinţă. De fapt, dacă pe de o parte vedem distanţa care ne desparte de sfinţenia lui Cristos, pe de altă parte credem că Sângele său este „vărsat spre iertarea păcatelor”. Noi toţi am fost iertaţi la Botez şi noi toţi suntem iertaţi sau vom fi iertaţi ori de câte ori ne apropiem de sacramentul Pocăinţei. Şi nu uitaţi: Isus iartă mereu. Isus nu încetează să ierte. Noi încetăm să cerem iertare. Tocmai gândindu-mă la valoarea mântuitoare a acestui Sânge, sfântul Ambroziu exclamă: „Eu care păcătuiesc mereu, trebuie să dispun mereu de medicament” (De sacramentis, 4, 28: PL 16, 446A). În această credinţă, şi noi ne îndreptăm privirea spre Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii şi îl invocăm: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu”. Asta o spunem la fiecare Liturghie.

Dacă noi mergem în procesiune pentru a primi Împărtăşania, noi mergem spre altar în procesiune ca să primim Împărtăşania, în realitate Cristos e cel care vine în întâmpinarea noastră pentru a ne asemăna cu El. Este o întâlnire cu Isus! A ne hrăni cu Euharistia înseamnă a ne lăsa transformaţi în ceea ce primim. Ne ajută sfântul Augustin să înţelegem asta când relatează despre lumina primită când îl auzim pe Cristos spunând: „Eu sunt hrana celor mari. Creşte, şi mă vei mânca. Şi nu tu mă vei transforma în tine, ca mâncarea din trupul tău; ci tu vei fi transformat în mine” (Confesiuni, VII, 10, 16: PL 32, 742). De fiecare dată când primim Împărtăşania, ne asemănăm mai mult cu Isus, ne transformăm mai mult în Isus. Aşa cum pâinea şi vinul sunt transformate în Trupul şi Sângele Domnului, tot aşa cei care le primesc cu credinţă sunt transformaţi în Euharistie vie. Preotului care, distribuind Euharistia, îţi spune: „Trupul lui Cristos”, tu îi răspunzi: „Amin”, adică recunoşti harul şi angajarea pe care le comportă faptul de a deveni Trup al lui Cristos. Pentru că atunci când tu primeşti Euharistia devii Trup al lui Cristos. Este frumos acest lucru; este foarte frumos. În timp ce ne uneşte cu Cristos, smulgându-ne din egoismele noastre, Împărtăşania ne deschide şi ne uneşte cu toţi cei care sunt una în El. Iată minunea Împărtăşaniei: devenim ceea ce primim!

Biserica doreşte mult ca şi credincioşii să primească Trupul Domnului cu ostii consacrate la aceeaşi Liturghie; şi semnul ospăţului euharistic se exprimă cu mai mare plinătate dacă sfânta Împărtăşanie se primeşte sub ambele specii, chiar dacă se ştie că doctrina catolică învaţă că şi numai sub o specie se primeşte Cristos în întregime (cf. Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 85; 281-282). Conform practicii ecleziale, în mod normal credinciosul se apropie de Euharistie în formă procesională, aşa cum am spus, şi se împărtăşeşte în picioare cu evlavie, sau în genunchi, după cum este stabilit de Conferinţa Episcopală, primind sacramentul în gură sau, acolo unde este permis, pe palmă, după cum preferă (cf. Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 160-161). După Împărtăşanie, pentru a păstra în inimă darul primit ne ajută tăcerea, rugăciunea în tăcere. A lungi un pic acel moment de tăcere, vorbind cu Isus în inimă ne ajută mult, precum şi a cânta un psalm sau un imn de preamărire (cf. Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 88) care să ne ajute să fim cu Domnul.

Liturgia euharistică este încheiată de rugăciunea de după Împărtăşanie. În ea, în numele tuturor, preotul se adresează lui Dumnezeu pentru a-i mulţumi că ne-a făcut comesenii săi şi a-i cere ca tot ceea ce am primit să transforme viaţa noastră. Euharistia ne face puternici pentru a da roade de fapte bune, pentru a trăi ca nişte creştini. Este semnificativă rugăciunea de astăzi în care îi cerem Domnului ca „tainele pe care le-am primit să fie pentru noi tămăduire cerească, vindecând inimile noastre de rănile păcatului şi întărindu-ne cu ocrotire veşnică” (Liturghierul Roman, Miercuri din săptămâna a V-a din Postul Mare). Să ne apropiem de Euharistie: a-l primi pe Isus care ne transformă în El, ne face mai puternici. Este atât de bun şi atât de mare Domnul!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.