Categorii

Audienţa generală de miercuri 17 august 2016

  1. Milostivirea instrument de comuniune (cf. Mt 14,13-21)

   Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

   Astăzi vream să reflectăm asupra minunii înmulţirii pâinilor. La începutul relatării pe care o face Matei (cf. 14,13-21), Isus tocmai a primit vestea despre moartea lui Ioan Botezătorul şi cu o barcă traversează lacul în căutarea unui „loc pustiu, deoparte” (v. 13). Însă oamenii înţeleg şi merg înaintea lui pe jos aşa încât „Coborând, a văzut o mare mulţime, i s-a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii” (v. 14). Aşa era Isus: mereu cu mila, mereu gândindu-se la alţii. Impresionează determinarea oamenilor, care se tem să fie lăsaţi singuri, ca părăsiţi. După ce a murit Ioan Botezătorul, profet carismatic, se încredinţează lui Isus, despre care însuşi Ioan a spus: „Cel care vine după mine este mai puternic decât mine” (Mt 3,11). Astfel mulţimea îl urmează peste tot, pentru a-l asculta şi pentru a aduce bolnavii la El. Şi văzând Isus asta se înduioşează. Isus nu este rece, nu are o inimă rece. Isus este capabil să se înduioşeze. Pe de o parte, El se simte legat de această mulţime şi nu vrea ca ea să plece; pe de altă parte, are nevoie de momente de singurătate, de rugăciune, cu Tatăl. De atâtea ori petrece noaptea rugându-se cu Tatăl său.

   Aşadar, şi în acea zi Învăţătorul s-a dedicat oamenilor. Mila sa nu este un sentiment vag; în schimb arată toată forţa voinţei sale de a fi aproape de noi şi de a ne mântui. Ne iubeşte aşa de mult Isus şi vrea să fie aproape de noi.

   La lăsarea serii, Isus se preocupă să dea de mâncare tuturor acelor persoane, obosite şi înfometate şi se îngrijeşte de cei care-l urmează. Şi vrea să-i implice în asta şi pe discipolii săi. De fapt le spune: „Daţi-le voi să mănânce” (v. 16). Şi le-a demonstrat că puţinele pâini şi peşti pe care le aveau, cu forţa credinţei şi a rugăciunii, puteau să fie împărtăşite pentru toţi acei oameni. Isus face o minune, dar este minunea credinţei, a rugăciunii, provocată de milă şi de iubire. Astfel Isus „a frânt pâinile şi le-a dat discipolilor, iar discipolii mulţimilor” (v. 19(. Domnul vine în întâmpinarea necesităţilor oamenilor, dar vrea să ne facă pe fiecare dintre noi părtaş de mila sa.

   Acum să ne oprim asupra gestului de binecuvântare al lui Isus: El „a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat privirea spre cer, a mulţumit, a frânt pâinile şi le-a dat” (v. 19). Aşa cum se vede, sunt aceleaşi semne pe care Isus le-a săvârşit la Ultima Cină; şi sunt aceleaşi pe care fiecare preot le săvârşeşte atunci când celebrează Sfânta Euharistie. Comunitatea creştină se naşte şi se renaşte încontinuu din această comuniune euharistică. De aceea a trăi comuniunea cu Cristos este cu totul altceva decât a rămâne pasivi şi a ne înstrăina de viaţa zilnică, dimpotrivă, tot mai mult ne inserează în relaţia cu bărbaţii şi femeile din timpul nostru, pentru a le oferi lor semnul concret al milostivirii şi al atenţiei lui Cristos. În timp ce ne hrăneşte cu Cristos, Euharistia pe care o celebrăm ne transformă puţin câte puţin şi pe noi în trup al lui Cristos şi hrană spirituală pentru fraţi. Isus vrea să ajungă la toţi, pentru a duce tuturor iubirea lui Dumnezeu. Pentru aceasta îl face pe fiecare credincios slujitor al milostivirii. Isus a văzut mulţimea, a simţit milă faţă de ea şi a înmulţit pâinile; astfel face acelaşi lucru cu Euharistia. Şi noi credincioşii care primim această pâine euharistică suntem determinaţi de Isus să ducem această slujire celorlalţi, cu aceeaşi milă a sa. Acesta este parcursul.

   Relatarea înmulţirii pâinilor şi peştilor se încheie cu constatarea că toţi s-au săturat şi cu adunarea firimiturilor care au rămas (cf. v. 20). Când Isus cu mila sa şi iubirea sa ne dă un har, ne iartă păcatele, ne îmbrăţişează, ne iubeşte, nu face lucrurile pe jumătate, ci complet. Aşa cum s-a întâmplat aici: toţi s-au săturat. Isus umple inima noastră şi viaţa noastră cu iubirea sa, cu iertarea sa, cu mila sa. Aşadar Isus a permis discipolilor săi să execute porunca sa. În acest mod ei cunosc drumul care trebuie parcurs: a sătura poporul şi a-l ţine unit; adică a fi în slujba vieţii şi a comuniunii. Aşadar să-l invocăm pe Domnul pentru ca să facă mereu Biserica sa capabilă de această sfântă slujire şi pentru ca fiecare dintre noi să poată fi instrument de comuniune în propria familie, la locul de muncă, în parohie şi în grupurile de apartenenţă, un semn vizibil al milostivirii lui Dumnezeu care nu vrea să lase pe nimeni în singurătate şi în nevoie, pentru ca să coboare comuniunea şi pacea printre oameni şi comuniunea oamenilor cu Dumnezeu, pentru că această comuniune este viaţă pentru toţi.

Franciscus

Traducere de Pr. Mihai Pătrașcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.