Categorii

Audienţa generală de miercuri, 14 iunie 2017

Cuvintele Sfântului Părinte adresate bolnavilor reuniţi în Aula „Paul al VI-lea” la începutul audienţei generale

Bună ziua vouă tuturor!

Staţi comod, staţi comod…

Astăzi vom face audienţa în două locuri diferite, dar vom fi uniţi cu ecranul mare, astfel voi veţi mai comozi aici, pentru că în piaţă bate soarele! Va fi o baie turcească, astăzi…

Multe mulţumiri pentru că aţi venit. Şi după aceea ascultaţi ceea ce voi spune, dar cu inima unită cu aceia care sunt în piaţă: aşa este Biserica. Un grup este aici, un altul acolo, un altul acolo, dar toţi sunt uniţi. Şi cine uneşte Biserica? Duhul Sfânt. Să-l rugăm pe Duhul Sfânt pentru ca să ne unească pe toţi astăzi, în această audienţă.

Veni, Sancte Spiritus…

Tatăl nostru…

Bucură-te Marie…

Slavă Tatălui…

Şi acum vă dau binecuvântarea.

[Binecuvântarea]

Multe mulţumiri şi rugaţi-vă: nu uitaţi! Şi să continuăm să ne vedem…

_____________________

CATEHEZA SFÂNTULUI PĂRINTE

Speranţa creştină – 26. Fii iubiţi, certitudine a speranţei

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi facem această audienţă în două locuri, dar legate în ecranele mari: bolnavii, pentru că nu suportă aşa de mult căldura, sunt în Aula „Paul al VI-lea”, şi noi aici. Dar rămânem toţi împreună şi ne leagă Duhul Sfânt, care este cel care face mereu unitatea. Să-i salutăm pe cei care sunt în aulă!

Niciunul dintre noi nu poate trăi fără iubire. Şi o sclavie urâtă în care putem cădea este aceea de a considera că iubirea trebuie să fie meritată. Probabil că o bună parte din neliniştea omului contemporan derivă din asta: a crede că dacă nu suntem puternici, atrăgători şi frumoşi, atunci nimeni nu se va ocupa de noi. Atâtea persoane caută astăzi o vizibilitate numai pentru a umple un gol interior: ca şi cum am fi persoane care au veşnic nevoie de confirmări. Însă, vă imaginaţi o lume în care toţi cerşesc motive pentru a trezi atenţia celuilalt, şi în schimb nimeni nu este dispus să iubească gratuit o altă persoană? Imaginaţi-vă o astfel de lume: o lume fără gratuitatea iubirii! Pare o lume umană, dar în realitate este un infern. Atâtea narcisisme ale omului se nasc dintr-un sentiment de singurătate şi de orfanitate. În spatele atâtor comportamente aparent inexplicabile se ascunde o întrebare: e posibil ca eu să nu merit să fiu chemat pe nume, adică să fiu iubit? Pentru că iubirea mereu cheamă pe nume…

Când cel care nu este sau nu se simte iubit este un adolescent, atunci se poate naşte violenţa. În spatele atâtor forme de ură socială şi de huliganism este adesea o inimă care n-a fost recunoscută. Nu există copii răi, aşa cum nu există adolescenţi complet răi, ci există persoane nefericite. Şi ce poate să ne facă fericiţi dacă nu experienţa iubirii dăruite şi primite? Viaţa fiinţei umane este un schimb de priviri: cineva care privindu-ne ne smulge primul zâmbet şi noi care îi zâmbim gratuit celui care stă închis în tristeţe, şi astfel îi deschidem o cale de ieşire. Schimb de priviri: a privi în ochi şi se deschid porţile inimii.

Primul pas pe care Dumnezeu îl face spre noi este acela al unei iubiri anticipante şi necondiţionate. Dumnezeu iubeşte cel dintâi. Dumnezeu nu ne iubeşte pentru că în noi există vreun motiv care trezeşte iubire. Dumnezeu ne iubeşte pentru că El însuşi este iubire, şi iubirea tinde prin natura sa să se răspândească, să se dăruiască. Dumnezeu nici nu leagă bunăvoinţa sa de convertirea noastră: eventual aceasta este o consecinţă a iubirii lui Dumnezeu. Sfântul Paul spune asta în manieră perfectă: „Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom 5,8). Pe când eram încă păcătoşi. O iubire necondiţionată. Eram „departe”, ca fiul risipitor din parabolă: „Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă…” (Lc 15,20). Din iubire faţă de noi Dumnezeu a făcut un exod din El însuşi, pentru a veni să ne găsească în această lungă pe unde era nepotrivit ca El să treacă. Dumnezeu ne-a iubit şi pe când eram greşiţi.

Cine dintre noi iubeşte în această manieră, dacă nu cel care este tată sau mamă? O mamă continuă să-l iubească pe copilul său şi atunci când acest copil este în închisoare. Eu îmi amintesc de atâtea mame, care stăteau la rând pentru a intra în închisoare, în dieceza mea precedentă. Şi nu se ruşinau. Fiul era în închisoare, dar era fiul lor. Şi sufereau atâtea umiliri în percheziţii, înainte de a intra, dar: „Este fiul meu!”. „Dar, doamnă, fiul dumneavoastră este un delincvent!” – „Este fiul meu!”. Numai această iubire de mamă şi de tată ne face să înţelegem cum este iubirea lui Dumnezeu. O mamă nu cere ştergerea dreptăţii umane, pentru că orice greşeală cere o răscumpărare, însă o mamă nu încetează niciodată să sufere pentru propriul fiu. Îl iubeşte şi atunci când el este păcătos. Dumnezeu face acelaşi lucru cu noi: suntem fiii săi iubiţi! Dar se poate întâmpla ca Dumnezeu să aibă unii fii pe care să nu-i iubească? Nu. Toţi suntem fii iubiţi ai lui Dumnezeu. Nu există niciun blestem asupra vieţii noastre, ci numai un cuvânt binevoitor al lui Dumnezeu, care a scos existenţa noastră din nimic. Adevărul a toate este acea relaţie de iubire care îl leagă pe Tatăl cu Fiul prin Duhul Sfânt, relaţie în care noi suntem primiţi prin har. În El, în Cristos Isus, noi am fost voiţi, iubiţi, doriţi. Există Cineva care a imprimat în noi o frumuseţe primordială, pe care niciun păcat, nicio alegere greşită nu o va putea şterge vreodată complet. Noi suntem mereu, în faţa ochilor lui Dumnezeu, mici fântâni făcute pentru a ţâşni apă bună. Asta a spus Isus femeii samaritene: „Apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică” (In 4,14).

Pentru a schimba inima unei persoane nefericite, care este medicamentul? Care este medicamentul pentru a schimba inima unei persoane care nu este fericită? [răspund: iubirea] Mai tare! [strigă: iubirea!] Bine! Bine, bine, toţi! Şi cum se face ca o persoană să simtă că o iubeşte cineva? Înainte de toate trebuie îmbrăţişată. A o face să simtă că este dorită, că este important, şi va înceta să fie tristă. Iubirea cheamă iubire, în mod mai puternic decât ura cheamă moartea. Isus n-a murit şi n-a înviat pentru El însuşi, ci pentru noi, pentru ca păcatele noastre să fie iertate. Aşadar este timp de înviere pentru toţi: timp de a-i ridica pe cei săraci din descurajare, mai ales pe cei care zac în mormânt de un timp mult mai îndelungat decât trei zile. Suflă aici, pe feţele noastre, un vânt de eliberare. Răsare aici darul speranţei. Şi speranţa este cea a lui Dumnezeu Tatăl care ne iubeşte aşa cum suntem: ne iubeşte mereu şi pe toţi. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.