Categorii

Audienţa generală de miercuri 13 ianuarie 2016

Audienta-13-01-20164. Numele lui Dumnezeu este Milostivul

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi începem catehezele despre milostivire după perspectiva biblică, aşa încât să învăţăm milostivirea ascultând ceea ce Dumnezeu însuşi ne învaţă cu Cuvântul său. Începem de la Vechiul Testament, care ne pregăteşte şi ne conduce la revelaţia deplină a lui Isus Cristos, în care în mod deplin se revelează milostivirea Tatălui.

În Sfânta Scriptură, Domnul este prezentat ca „Dumnezeu milostiv”. Acesta este numele său, prin care El ne revelează, ca să spunem aşa, faţa sa şi inima sa. El însuşi, aşa cum relatează Cartea Exodului, revelându-se lui Moise se autodefineşte astfel: „Domnul, Domnul este un Dumnezeu milostiv şi plin de îndurare, încet la mânie, plin de bunătate şi de fidelitate” (34,6). Şi în alte texte regăsim această formulă, cu unele variante, dar întotdeauna insistenţa este pusă pe milostivirea şi pe iubirea lui Dumnezeu care nu încetează niciodată să ierte (cf. Gen 4,2; Il 2,3; Ps 86,15; 103,8; 145,8; Neh 9,17). Să vedem împreună, unul câte unul, aceste cuvinte din Sfânta Scriptură care ne vorbesc despre Dumnezeu.

Domnul este „milostiv”: acest cuvânt evocă o atitudine de duioşie ca aceea a unei mame faţă de copil. De fapt, termenul ebraic folosit de Biblie ne face să ne gândim la viscere sau şi la sânul matern. De aceea, imaginea pe care o sugerează este aceea a unui Dumnezeu care se emoţionează şi se înduioşează faţă de noi ca o mamă atunci când ia în braţe copilul său, doritoare numai să iubească, să ocrotească, să ajute, gata să dăruiască totul, chiar pe ea însăşi. Aceasta este imaginea pe care o sugerează acest termen. Aşadar, o iubire care se poate defini în sens bun „viscerală”.

Apoi este scris că Domnul este „plin de îndurare”, în sensul că are milă, are compătimire şi, în măreţia sa, se apleacă asupra celui care este slab şi sărac, mereu gata să primească, să înţeleagă, să ierte. Este ca tatăl din parabola prezentată de Evanghelia lui Luca (cf. Lc 15,11-32): un tată care nu se închide în resentimentul datorat abandonării fiului mai mic, ci dimpotrivă continuă să-l aştepte – l-a născut – şi apoi aleargă în întâmpinarea lui şi-l îmbrăţişează, nu-l lasă nici măcar să termine mărturisirea sa – ca şi cum i-ar acoperi gura –, atât de mare este iubirea sa şi bucuria sa pentru că l-a regăsit; şi apoi merge să-l cheme şi pe fiul mai mare, care este mânios şi nu vrea să facă sărbătoare, fiul care a rămas mereu acasă însă trăind mai mult ca un servitor decât ca un fiu, şi totuşi şi asupra lui tatăl se apleacă, îl invită să intre, încearcă să-i deschidă inima la iubire, pentru ca nimeni să nu fie exclus de la sărbătoarea milostivirii. Milostivirea este o sărbătoare!

Despre acest Dumnezeu milostiv este spus şi că este „încet la mânie”, literalmente, „lung cu respiraţia”, adică are respiraţia largă a îngăduinţei şi a capacităţii de a suporta. Dumnezeu ştie să aştepte, timpii săi nu sunt cei nerăbdători ai oamenilor; El este ca agricultorul înţelept care ştie să aştepte, lasă timp pentru sămânţa bună ca să crească, în pofida neghinei (cf. Mt 13,24-30).

Şi în sfârşit, Domnul se proclamă „plin de bunătate şi de fidelitate”. Cât de frumoasă este această definiţie a lui Dumnezeu! Aici este totul. Pentru că Dumnezeu este mare şi puternic, dar această măreţie şi putere se arată iubindu-ne pe noi, aşa de mici, aşa de incapabili. Cuvântul „bunătate”, folosit aici, indică afectul, favoarea, iubirea. Nu este iubirea de telenovelă… Este iubirea care face primul pas, care nu depinde de meritele umane ci de o gratuitate imensă. Este grija divină pe care nimic n-o poate opri, nici măcar păcatul, pentru că ştie să meargă dincolo de păcat, să învingă răul şi să-l ierte.

Un „fidelitate” fără limite: iată ultimul cuvânt al revelării lui Dumnezeu făcută lui Moise. Fidelitatea lui Dumnezeu nu dispare niciodată, pentru că Domnul este Păzitorul care, aşa cum spune Psalmul, nu adoarme ci veghează încontinuu asupra noastră pentru a ne duce la viaţă:

Nu va lăsa să ţi se clatine piciorul

şi nu va aţipi cel care te păzeşte.

Iată, nu aţipeşte, nu doarme

cel care-l păzeşte pe Israel.

[…]

Domnul te va păzi de orice rău,

Domnul îţi va apăra sufletul.

Domnul te va păzi la plecare şi la venire,

de acum şi până în veac (121,3-4.7-8).

Şi acest Dumnezeu milostiv este fidel în milostivirea sa şi sfântul Paul spune un lucru frumos: dacă tu nu-i eşti fidel, El va rămâne fidel pentru că nu se poate renega pe sine însuşi. Fidelitatea în milostivire este tocmai modul de a fi al lui Dumnezeu. Şi pentru aceasta Dumnezeu este total şi mereu credibil. O prezenţă solidă şi stabilă. Aceasta este certitudinea credinţei noastre. Aşadar, în acest Jubileu al Milostivirii, să ne încredem total în El şi să experimentăm bucuria că suntem iubiţi de acest „Dumnezeu milostiv şi plin de îndurare, încet la mânie, plin de bunătate şi de fidelitate”.

_____________

APEL

Înainte de a încheia această întâlnire a noastră, în care am reflectat împreună despre Milostivirea lui Dumnezeu, vă invit să ne rugăm pentru victimele atentatului care a avut loc ieri la Istanbul. Fie ca Domnul, Milostivul, să dea pace veşnică răposaţilor, întărire rudelor, fermitate solidară întregii societăţi şi să convertească inimile celor violenţi.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.