Categorii

Audienţă acordată preşedinţiei Federaţiei Luterane Mondiale (7 decembrie 2017)

Dragă frate, dragă arhiepiscop Musa,

Vă salut cordial împreună cu dr. Junge, secretar general, cu vicepreşedinţii şi cu delegaţii Federaţiei Luterane Mondiale şi, în timp ce vă mulţumesc pentru cuvintele dumneavoastră respectuoase, vă felicit pentru recenta numire ca preşedinte.

Împreună putem comemora astăzi, aşa cum învaţă Scriptura, ceea ce Domnul a făcut între noi (cf. Ps 77,12-13). Amintirea se îndreaptă, îndeosebi, spre momentele care au marcat ecumenic Anul Comemorării Reformei încheiat de puţin timp. Îmi place să mă gândesc din nou mai ales la ziua de 31 octombrie 2016, când ne-am rugat la Lund, unde Federaţia Luterană Mondială a fost instituită. A fost important să ne întâlnim înainte de toate în rugăciune, pentru că nu din proiecte umane, ci din harul lui Dumnezeu răsare şi înfloreşte darul unităţii între cei care cred. numai rugându-ne putem să ne păzim unii pe alţii. Rugăciunea purifică, fortifică, luminează drumul, ne face să mergem înainte. Rugăciunea este precum carburantul călătoriei noastre spre unitatea deplină. De fapt, iubirea Domnului, pe care o luăm rugându-ne, pune în mişcare caritatea care ne apropie: de aici răbdarea aşteptării noastre, motivul reconcilierii noastre, forţa pentru a merge înainte împreună. Pornind de la rugăciune, care este „sufletul reînnoirii ecumenice şi al aspiraţiei la unitate”; dialogul „se întemeiază pe ea şi din ea îşi trage susţinere” (cf. Scrisoarea enciclică Ut unum sint, 28).

Rugându-ne, putem să ne vedem de fiecare dată unii pe alţii în perspectiva corectă, cea a Tatălui, a cărui privire se îndreaptă spre noi cu iubire, fără preferinţe sau deosebiri. Şi în Duhul lui Isus, în care ne rugăm, ne recunoaştem fraţi. Acesta este punctul de la care trebuie să pornim şi se repornim mereu. De aici privim şi la istoria trecută şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că diviziunile, chiar foarte dureroase, care ne-au făcut să fim distanţi şi contrapuşi timp de secole, în ultimele decenii au ajuns într-un drum de comuniune, în drumul ecumenic provocat de Duhul Sfânt. El ne-a făcut să abandonăm prejudecăţile vechi, ca acelea despre Martin Luter şi despre situaţia Bisericii catolice din acea perioadă. La asta a contribuit în mod considerabil dialogul dintre Federaţia Luterană Mondială şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, condus din 1967; un dialog a cărei comemorare recunoscătoare trebuie făcută astăzi, la distanţă de cincizeci de ani, recunoscând şi câteva texte deosebit de importante, cum sunt Declaraţia comună despre doctrina justificării şi, acum la urmă, documentul De la conflict la comuniune.

Cu amintirea purificată, astăzi putem privi cu încredere la un viitor nemarcat de contrastele şi de preconcepţiile din trecut; un viitor asupra căruia apasă numai datoria iubirii reciproce (cf. Rom 13,8); un viitor în care suntem chemaţi să discernem darurile care provin din diferitele tradiţii confesionale şi să le primim ca patrimoniu comun. Înainte de opoziţiile, de diferenţele şi de rănile din trecut, există de fapt realitatea prezentă, comună, întemeietoare şi permanentă a Botezului nostru. El ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu şi fraţi între noi. De aceea nu vom mai putea să ne permitem vreodată să fim adversari sau rivali. Şi dacă trecutul nu se poate schimba, viitorul ne interpelează: nu putem să ne sustragem, acum, de la căutarea şi promovarea unei comuniuni mai mari în caritate şi în credinţă.

Suntem chemaţi şi să veghem, în faţa tentaţiei de a ne opri de-a lungul drumului. În viaţa spirituală, ca şi în viaţa eclezială, când stăm nemişcaţi mereu ne întoarcem înapoi: a ne mulţumi, a ne opri de teamă, lene, oboseală sau convenienţă în timp ce mergem spre Domnul cu fraţii, înseamnă a amâna însăşi invitaţia sa. Şi pentru a înainta împreună spre El nu sunt suficiente idei bune, ci este nevoie să facem paşi concreţi şi să întindem mâna. Asta înseamnă, mai ales, să ne dedicăm în caritate, privind la cei săraci, la fraţii mai mici ai Domnului (cf. Mt 25,40): sunt indicatoarele noastre preţioase de-a lungul drumului. Ne va face bine să atingem rănile lor cu forţa vindecătoare a prezenţei lui Isus şi cu balsamul slujirii noastre.

Cu acest stil simplu, exemplar şi radical suntem chemaţi, îndeosebi astăzi, să vestim Evanghelia, prioritate a faptului de a fi creştini în lume. Unitatea reconciliată între creştini este parte indispensabilă a acestei vestiri: „de fapt, cum să vestim Evanghelia reconcilierii, fără a ne angaja în acelaşi timp să lucrăm pentru reconcilierea creştinilor?” (Ut unum sint, 98). Pe drum, suntem stimulaţi de exemplele celor care au pătimit pentru numele lui Isus şi sunt deja pe deplin reconciliaţi în victoria pascală. Sunt încă atâţia, în zilele noastre, care suferă pentru mărturia adusă lui Isus: eroismul lor blând şi paşnic este pentru noi o chemare urgentă la o fraternitate tot mai reală.

Dragă frate, invoc din inimă pentru dumneavoastră toată binecuvântarea lui Dumnezeu şi cer Duhului Sfânt, care uneşte ceea ce este despărţit, să reverse asupra noastră înţelepciunea sa blândă şi curajoasă. Şi cer fiecăruia dintre voi, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine.

Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.