Categorii

Audienţă acordată participanţilor la Adunarea Plenară a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei (26 ianuarie 2018)

Domnilor cardinali,

Veneraţi fraţi întru episcopat şi preoţie,

Iubiţi fraţi şi surori,

Sunt bucuros să vă pot întâlni la sfârşitul şedinţei plenare a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Îi mulţumesc prefectului pentru introducerea sa cu care a rezumat liniile cele mai importante ale muncii voastre în aceşti ultimi doi ani.

Exprim aprecierea mea pentru slujirea voastră delicată, care răspunde la legătura deosebită a dicasterului vostru cu slujirea Succesorului lui Petru, care este chemat să-i întărească pe fraţi în credinţă şi Biserica în unitate.

Vă mulţumesc pentru angajarea voastră zilnică de sprijinire a magisteriului episcopilor, în tutelarea dreptei credinţe şi a sfinţeniei sacramentelor, în toate diferitele probleme care astăzi cer un discernământ pastoral important, cum ar fi examinarea cazurilor referitoare la graviora delicta şi a cererilor de desfacere a legăturii matrimoniale in favorem fidei.

Toate aceste îndatoriri sunt şi mai actuale în faţa orizontului, tot mai fluid şi schimbător, care caracterizează anto-înţelegerea omului de astăzi şi care influenţează mult asupra alegerilor sale existenţiale şi etice. Omul de astăzi nu mai ştie cine este şi, prin urmare, cu greu recunoaşte cum să acţioneze bine.

În acest sens, apare decisivă misiunea Congregaţia voastră în amintirea vocaţiei transcendente a omului şi conexiunea indisolubilă a raţiunii cu adevărul şi binele, la care introduce credinţa în Isus Cristos. Nimic ca deschiderea raţiunii la lumina care vine de la Dumnezeu nu-l ajută pe om să se cunoască pe sine însuşi şi planul lui Dumnezeu cu privire la lume.

Apreciez aşadar studiul întreprins de voi cu privire la unele aspecte ale mântuirii creştine, cu scopul de a reafirma semnificaţia răscumpărării, cu referinţă la tendinţele neo-pelagiene şi neo-gnostice de astăzi. Aceste tendinţe sunt exprimări ale unui individualism care se încredinţează propriilor forţe pentru a se mântui. Noi, în schimb, credem că mântuirea constă în comuniunea cu Cristos înviat care, graţie darului Duhului său, ne-a introdus într-o nouă ordine de relaţii cu Tatăl şi cu oamenii. Astfel putem să ne unim cu Tatăl ca fii în Fiul şi să devenim un singur trup cu Cel care este „primul născut între mulţi fraţi” (Rom 8,29).

Apoi, cum să nu menţionez studiile pe care le duceţi la îndeplinire cu privire la implicaţiile etice ale unei antropologii adecvate şi în domeniul economico-financiar. Numai o viziune despre om ca persoană, adică subiect esenţialmente relaţional şi caracterizat de o raţionalitate specială şi amplă, este în măsură să acţioneze în conformitate cu ordinea obiectivă a moralei. Magisteriul Bisericii a reafirmat mereu cu claritate, în această privinţă, că „activitatea economică, condusă după metodele şi legile sale proprii, trebuie exercitată între limitele ordinii morale” (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia pastorală Gaudium et spes, 64).

În timpul acestei şedinţe plenare aţi aprofundat şi unele probleme delicate referitoare la însoţirea bolnavilor terminali. În această privinţă, procesul de secularizare, absolutizând conceptele de autodeterminare şi de autonomie, a comportat în multe ţări o creştere a cererii eutanasiei ca afirmare ideologică a voinţei de putere a omului asupra vieţii. Asta a dus şi la considerarea întreruperii voluntare a existenţei umane ca o alegere de „civilizaţie”. Este clar că acolo unde viaţa valorează nu datorită demnităţii sale, ci datorită eficienţei sale şi a productivităţii sale, toate acestea devin posibile. În acest scenariu trebuie reafirmat că viaţa umană, de la zămislire până la sfârşitul său natural, posedă o demnitate care o face intangibilă.

Durerea, suferinţa, sensul vieţii şi al morţii sunt realităţi pe care mentalitatea contemporană cu greu le înfruntă cu o privire plină de speranţă. Şi totuşi, fără o speranţă credibilă care să-l ajute să înfrunte şi durerea şi moartea, omul nu reuşeşte să trăiască bine şi să păstreze o perspectiva încrezătoare în faţa viitorului său. Acesta este unul dintre serviciile pe care Biserica este chemată să-l aducă omului contemporan.

În acest sens, misiunea voastră asumă o faţă eminamente pastorală. Păstori autentici sunt aceia care nu-l abandonează pe om sieşi, nici nu-l lasă pradă dezorientării sale şi greşelilor sale, ci cu adevăr şi milostivire îl readuc să regăsească faţa sa autentică în bine. Aşadar este autentic pastorală orice acţiune menită să-l ia de mână pe om, când acesta a pierdut sensul demnităţii sale şi al destinului său, pentru a-l conduce cu încredere să redescopere paternitatea iubitoare a lui Dumnezeu, destinul său bun şi căile pentru a construi o lume mai umană. Aceasta este marea misiune care aşteaptă Congregaţia voastră şi orice altă instituţie pastorală în Biserică.

Având certitudinea dedicării voastre pentru această importantă slujire, care este din totdeauna calea maestră a Bisericii, vă reînnoiesc recunoştinţa mea şi exprim vouă tuturor apropierea mea, împărţindu-vă din inimă Binecuvântarea Apostolică.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.