Categorii

Audienţă acordată grupurilor de rugăciune ale lui Padre Pio (6 februarie 2016)

Papa-Padre-PioSâmbătă, 6 februarie, Sfântul Părinte Francisc a întâlnit în Piaţa „Sfântul Petru” Grupurile de Rugăciune ale lui Padre Pio, pe angajaţii de la Casa de Alinare a Suferinţei şi pe credincioşii din arhidieceza de Manfredonia-Vieste-San Giovanni Rotondo, la Roma cu ocazia aducerii trupului lui Padre Pio de Pietrelcina pentru Jubileul Milostivirii. Publicăm în continuare discursul pe care Papa l-a rostit în timpul întâlnirii:

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Vă adresez bun-venit – văd că sunteţi numeroşi – şi îi mulţumesc monseniorului Castoro pentru cuvintele pe care mi le-a adresat. Adresez un salut vouă tuturor, care aţi venit din diferite ţări şi regiuni, uniţi de marele afect şi recunoştinţă faţă de sfântul Pius de Pietrelcina. Îi sunteţi foarte recunoscători, pentru că v-a ajutat să descoperiţi comoara vieţii, care este iubirea lui Dumnezeu, şi să experimentaţi frumuseţea iertării şi a milostivirii Domnului. Şi aceasta este o ştiinţă pe care trebuie s-o învăţăm în toate zilele, pentru că este frumoasă: frumuseţea iertării şi a milostivirii Domnului.

Chiar putem spune că părintele Pius a fost un slujitor al milostivirii. A fost pe tot timpul, practicând, uneori până la epuizare, „apostolatul ascultării”. A devenit prin slujirea Spovezii, o mângâiere vie a Tatălui, care vindecă rănile păcatului şi înviorează inima cu pacea. Sfântul Pius n-a încetat niciodată să primească persoanele şi să le asculte, să ofere timp şi forţe pentru a răspândi parfumul iertării Domnului. Putea s-o facă pentru că era mereu alipit de izvor: se adăpa încontinuu din Isus Răstignit şi astfel devenea un canal de milostivire. A purtat în inimă atâtea persoane şi atâtea suferinţe, unind totul cu iubirea lui Cristos care s-a dăruit „până la sfârşit” (In 13,1). A trăit marele mister al durerii oferite din iubire. În acest mod mica sa picătură a devenit un mare fluviu de milostivire, care a irigat atâtea inimi pustii şi a creat oaze de viaţă în multe părţi ale lumii.

Mă gândesc la grupurile de rugăciune, pe care sfântul Pius le-a definit „pepiniere de credinţă, focare de iubire”; nu numai centre de întâlnire pentru a sta bine cu prietenii şi a se consola un pic, ci focare de iubire divină. Acestea sunt grupurile de rugăciune! De fapt, rugăciunea este o adevărată misiune, care duce focul iubirii întregii omeniri. Părintele Pius a spus că rugăciunea este o „forţă care mişcă lumea”. Rugăciunea este o forţă care mişcă lumea! Dar noi credem asta? Aşa este. Încercaţi! Ea – a adăugat el – „răspândeşte zâmbetul şi binecuvântarea lui Dumnezeu asupra oricărei lâncezeli şi slăbiciuni” (A 2-a Întâlnire internaţională a grupurilor de rugăciune, 5 mai 1966).

Aşadar, rugăciunea nu este o practică bună pentru a ne pune un pic de pace în inimă; şi nici nu este un mijloc evlavios pentru a dobândi de la Dumnezeu ceea ce ne foloseşte. Dacă ar fi aşa, ar fi mişcată de un egoism subtil: eu mă rog pentru a mă simţi bine, ca şi cum aş lua o aspirină. Nu, nu este aşa. Rugăciunea este un alt lucru, este un alt lucru. În schimb, rugăciunea este o faptă de milostenie sufletească, ce vrea să ducă totul la inima lui Dumnezeu. „Ia Tu, care eşti Tată”. Ar fi aşa, pentru a o spune în manieră simplă. Rugăciunea înseamnă a spune: „Ia Tu, care eşti Tată. Priveşte-ne Tu, care eşti Tată”. Este acest raport cu Tatăl. Rugăciunea este aşa. Este un dar de credinţă şi de iubire, o mijlocire de care este nevoie ca de pâine. Într-un cuvânt, înseamnă a încredinţa: a încredinţa Biserica, a încredinţa persoanele, a încredinţa Tatălui situaţiile – „eu îţi încredinţez asta” – pentru ca să se îngrijească de ele. Pentru aceasta rugăciunea, cum îi plăcea părintelui Pius să spună, este „cea mai bună armă pe care o avem, o cheie care deschide inima lui Dumnezeu”. O cheie care deschide inima lui Dumnezeu: este o cheie uşoară. Inima lui Dumnezeu nu este un „blindat” cu atâtea mijloace de siguranţă. Tu poţi s-o deschizi cu o cheie obişnuită, cu rugăciunea. Pentru că are o inimă de iubire, o inimă de tată. Este cea mai mare forţă a Bisericii, pe care nu trebuie s-o lăsăm niciodată, pentru că Biserica aduce rod dacă face ca Sfânta Fecioară Maria şi apostolii, care erau „stăruitori şi uniţi în rugăciune” (Fap 1,14), când îl aşteptau pe Duhul Sfânt. Stăruitori şi uniţi în rugăciune. Altminteri se riscă să se sprijine în altă parte: pe mijloace, pe bani, pe putere; apoi evanghelizarea dispare şi bucuria se stinge şi inima devine plictisită. Voi vreţi să aveţi o inimă plictisită? [Lumea: „Nu!”]. Vreţi să aveţi o inimă bucuroasă? [„Da!”]. Rugaţi-vă! Aceasta este reţeta.

În timp ce vă mulţumesc pentru angajarea voastră, vă încurajez, pentru ca grupurile de rugăciune să fie „centrale de milostivire”: centrale mereu deschise şi active, care cu puterea umilă a rugăciunii să procure lumii lumina lui Dumnezeu şi Bisericii energia iubirii. Părintele Pius, care se definea numai „un sărman frate care se roagă”, a scris că rugăciunea este „cel mai înalt apostolat pe care un suflet îl poate exercita în Biserica lui Dumnezeu” (Epistolar II, 70). Fiţi mereu apostoli bucuroşi ai rugăciunii! Rugăciunea face minuni. Apostolatul rugăciunii face minuni.

Alături de fapta de milostenie sufletească a grupurilor de rugăciune, sfântul Pius a voit o extraordinară faptă de milostenie trupească: „Casa Alinare a Suferinţei”, inaugurată în urmă cu şaizeci de ani. El a dorit ca să nu fie numai un spital excelent, ci un „templu de ştiinţă şi de rugăciune”. De fapt, „fiinţele umane au nevoie mereu de ceva în plus decât o îngrijire numai tehnic corectă. Au nevoie de umanitate. Au nevoie de atenţia inimii” (Benedict al XVI-lea, Enciclica Deus caritas est, 31). Este atât de important acest lucru: a îngriji boala, dar mai ales a se îngriji de bolnav. Sunt două lucruri diferite, şi amândouă importante: a îngriji boala, dar a se îngriji de bolnav. Se poate întâmpla ca, în timp ce se tratează rănile trupului, să se agraveze rănile sufletului, care sunt mai lent şi adesea mai greu de vindecat. Şi muribunzii, uneori aparent inconştienţi, participă la rugăciunea făcută cu credinţă aproape de ei, şi se încredinţează lui Dumnezeu, milostivirii sale. Eu îmi amintesc de moartea unui prieten preot. Era un apostol, un om al lui Dumnezeu. Dar era în comă de mult timp, de mult timp… Medicii spunea: „Nu se ştie cum mai reuşeşte să respire”. A intrat un alt prieten preot, s-a apropiat de el şi i-a vorbit. El auzea. „Lasă-te purtat de Domnul. Lasă-te purtat înainte. Ai încredere, încredinţează-te Domnului”. Şi cu aceste cuvinte, el s-a lăsat purtat în pace. Atâţia oameni au nevoie, atâţia bolnavi, ca să li se spună cuvinte, ca să li se dea mângâieri, ca să li se dea forţă pentru a duce înainte boala sau pentru a merge în întâmpinarea Domnului. Au nevoie ca să fie ajutaţi să se încreadă în Domnul. Sunt atât de recunoscător vouă şi celor care-i slujesc pe bolnavi cu competenţă, iubire şi credinţă vie. Să cerem harul de a recunoaşte prezenţa lui Cristos în persoanele bolnave şi în cei care suferă; cum repeta părintele Pius, „bolnavul este Isus”. Bolnavul este Isus. Este carnea lui Isus.

Doresc să adresez şi o urare specială credincioşilor din arhidieceza de Manfredonia – Vieste – San Giovanni Rotondo. Sfântul Ioan Paul al II-lea a spus că „cine mergea la San Giovanni Rotondo pentru a participa la Liturghie, pentru a cere sfat sau pentru a se spovedi la părintele Pius, observa în el o imagine vie a lui Cristos suferind şi înviat. Pe faţa părintelui Pius strălucea lumina învierii” (Omilie pentru beatificarea părintelui Pius de Pietrelcina, 2 mai 1999: Insegnamenti XXII, 1 [1999], 862). Fie ca oricine vine în ţinutul vostru frumos – eu vreau să merg acolo! – să poată găsi şi în voi o reflexie a luminii cerului! Vă mulţumesc şi vă cer cu rugăminte să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Toţi împreună să ne rugăm, să batem la uşa inimii lui Dumnezeu care este Tată al milostivirii: Tatăl nostru…

Şi noi nu suntem o Biserică orfană: avem o mamă. S-o rugăm pe mama noastră, s-o rugăm pe mama noastră: Bucură-te Marie…

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.