Categorii

Audienţă acordată delegaţiei de la „United Bible Societies Relations Committee” (5 octombrie 2017)

Iubiţi fraţi şi surori,

„Harul să fie cu toţi cei care îl iubesc pe Domnul nostru Isus Cristos cu o iubire nepieritoare” (Ef 6,24). Cu aceste cuvinte ale sfântului Paul sunt bucuros să-i primesc pe membrii Comitetului pentru Raporturile cu Bisericile din „United Bible Societies” şi îi mulţumesc cardinalului Onaiyekan pentru prezentarea sa. Din partea mea, adresez urarea vie ca harul Duhului Sfânt să fie cu voi şi cu toţi cei care fac orice efort pentru a face cunoscută Evanghelia, facilitând accesul la Biblie în limbile cele mai diferite şi, astăzi, prin multiplele forme de comunicare socială.

Suntem slujitori ai Cuvântului de mântuire care nu se întoarce la Domnul în zadar. Deci a ne lăsa „răniţi” de Cuvântu este indispensabil pentru a exprima cu gura ceea ce prisoseşte din inimă. De fapt, Cuvântul lui Dumnezeu „pătrunde până la despărţirea sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii” (Evr 4,12).

Suntem slujitori ai Cuvântului de viaţă veşnică şi credem că nu numai cu pâine trăieşte omul ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (cf. Mt 4,4). Deci, cu ajutorul Duhului Sfânt, trebuie să ne hrănim la masa Cuvântului prin lectură, ascultare, studiu şi mărturie de viaţă. Noi dedicăm timp celor pe care-i iubim şi aici este vorba de a-l iubi pe Dumnezeu, care a voit să ne vorbească şi ne oferă cuvintele vieţii veşnice.

Suntem slujitori ai Cuvântului de reconciliere, şi printre creştini, şi dorim cu toată inima ca „să fie glorificat cuvântul Domnului” (2Tes 3,1). Este corect deci să ne aşteptăm la un nou impuls pentru viaţa spirituală din partea veneraţiei mărite faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.

Suntem slujitori ai Cuvântului care a „ieşit” de la Dumnezeu şi „s-a făcut trup” (In 1,14). Este vital ca astăzi Biserica să iasă ca să vestească tuturor Evanghelia, în toate locurile, în toate ocaziile, fără încetare, fără repulsii şi fără frică (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 23). Şi facem asta ascultând de mandatul misionar al Domnului şi având certitudinea prezenţei sale în mijlocul nostru până la sfârşitul lumii (cf. Mt 28,20).

Suntem slujitori ai Cuvântului de adevăr (cf. In 8,32). Suntem convinşi că „unitatea voită de Dumnezeu se poate realiza numai în adeziunea comună la integritatea conţinutului credinţei revelate. În materie de credinţă, compromisul este în contradicţie cu Dumnezeu care este Adevăr. În Trupul lui Cristos, care este «cale, adevăr şi viaţă» (In 14,6), cine ar putea considera legitimă o reconciliere realizată cu preţul adevărului?” (Scrisoarea enciclică Ut unum sint, 18).

Suntem slujitori ai Cuvântului lui Dumnezeu puternic, care luminează, ocroteşte şi apără, vindecă şi eliberează. „Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi legat” (2Tim 2,9). Pentru el mulţi dintre fraţii noştri şi surorile noastre sunt în închisoare şi mulţi chiar şi-au vărsat sângele ca mărturie a credinţei lor în Isus Domnul.

Să mergem împreună pentru ca acest cuvânt să se răspândească (cf. Fap 6,7). Să ne rugăm împreună pentru ca „să se facă voinţa Tatălui” (cf. Mt 6,10). Să lucrăm împreună pentru ca să se împlinească în noi „ceea ce a spus Domnul” (cf. Lc 1,38).

Vă mulţumesc, iubiţi fraţi şi surori, pentru vizita voastră. Să rămânem în comuniune fraternă şi să ne rugăm unii pentru alţii. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.