Categorii

Astăzi cerul îşi deschide sânul său. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului în tradiţia bizantină

Adormirea Maicii Domnului este ultima dintre marile sărbători ale anului liturgic bizantin. Pregătită de două săptămâni numite postul Mamei lui Dumnezeu, sărbătoarea celebrează moartea, îngroparea şi glorificarea deplină în cer a aceleia care este mama vieţii. Există un raport strâns între icoana sărbătorii şi textele liturgice care o comentează, încă de la vespere.

Diferite tropare pun în contrast moartea şi învierea, mormântul (pământul) şi gloria (cerul): „O, minune extraordinară! Izvorul vieţii este depus într-un mormânt şi mormântul devine scară pentru cer. Bucură-te, Ghetsemani, sfânt locaş al Mamei lui Dumnezeu. Să aclamăm, o, credincioşilor, având în frunte pe Gabriel: Bucură-te, plină de har, cu tine este Domnul”. Textele scot în evidenţă unica bucurie a cerului şi a pământului pentru Adormirea Mamei lui Dumnezeu: „O, misterele tale, o curată! Ai devenit tron al celui preaînalt, o, suverană, şi astăzi ai trecut de la pământ la cer. Gloria ta nobilă străluceşte de haruri divin strălucitoare. O, fecioare, ridicaţi-vă sus împreună cu mama regelui. Bucură-te, plină de har, cu tine este Domnul. Dau glorie adormirii tale puteri, tronuri, principate, stăpâniri, puteri, heruvimi şi teribilii serafimi. Tresaltă de bucurie locuitorii pământului, împodobindu-se cu gloria ta divină. Cad la picioarele tale regii împreună cu arhanghelii şi cu îngerii şi cântă: Bucură-te, plină de har, cu tine este Domnul”.

Trupul Mamei lui Dumnezeu este izvor şi origine de viaţă. De fapt, Maria este prezentată ca altarul din care curge cel care este izvorul vieţii. Însăşi icoana sărbătorii are o structură liturgică foarte clară: în ea trupul Mamei lui Dumnezeu este pe patul funebru, care devine altarul pentru liturgia celebrată de apostoli. Sus, ca în absida acestei celebrări, este Cristos care primeşte sufletul Mariei.

Unul dintre cele mai lungi tropare din prima parte a vesperelor, într-o alternare a celor opt tonuri muzicale ale tradiţiei bizantine, prezintă tot misterul sărbătorii: apostolii care vin din toate părţile lumii pentru a celebra trecerea Mamei lui Dumnezeu; Maria este pe patul funebru, aproape un altar izvor de viaţă; îngerii care escortează trupul Mariei, ca heruvimii care în liturgia divină escortează darurile pregătite ale pâinii şi vinului pentru a fi depuse pe altar; sosirea Mamei lui Dumnezeu în cer la cântarea psalmului al douăzeci şi treilea; Maria izvor de viaţă, Maria care mijloceşte: „Apostolii teofori, purtaţi pe nori prin aer din toate părţile lumii, la un semn al puterii divine, ajunşi la trupul tău neprihănit origine de viaţă, îi aducea cele mai calde manifestări ale iubirii lor. Puterile supreme ale cerurilor, prezentându-se la suveranul lor, escortează pline de teamă trupul preacurat care l-a primit pe Dumnezeu; îl preced în urcarea ultralumească şi, invizibili, strigă la cetele care sau mai sus: Iată, a ajuns Mama lui Dumnezeu, regina universului. Ridicaţi porţile şi primiţi-o cu onoruri demne de împărăţia ultralumească, ea care este mama luminii veşnice. De fapt, graţie ei s-a realizat mântuirea tuturor muritorilor. În ea nu avem forţa să ne îndreptăm privirea şi este imposibil să-i dăm onoare demnă. De fapt, supremaţia sa depăşeşte orice minte. Tu, aşadar, o, neprihănită Mamă a lui Dumnezeu, care trăieşti mereu împreună cu regele şi fiul tău dătător de viaţă, neîncetat mijloceşte pentru ca să fie ferit şi salvat de orice atac vrăjmaş poporul tău nou: de fapt, noi ne bucurăm de ocrotirea ta şi în veci, cu toată strălucirea, te proclamăm fericită”.

Troparele din a doua parte a vesperelor reiau temele sărbătorii făcând din ele şi o mărturisire de credinţă: întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, Maria mamă a lui Dumnezeu, mamă a creatorului, Maria care mijloceşte: „Mireasă toată neprihănită şi mamă a bunăvoinţei Tatălui, cea care de Dumnezeu a fost aleasă dinainte ca loc al unirii sale fără amestecare, încredinţează astăzi sufletul neprihănit lui Dumnezeu creatorul. Să o celebrăm pe preasfânta Fecioară curată, din care în mod inefabil a venit, întrupat, Cuvântul Tatălui. Preasfântă Fecioară curată, tu ai fost mama creatorului tuturor, Cristos Dumnezeu. Nu înceta, te rugăm, să-l implori pentru noi care, după Dumnezeu, în tine ne-am pus speranţele noastre, o, Mamă a lui Dumnezeu vrednică de toată cântarea, care nu cunoşti nunta”.

Dimensiunea liturgică a icoanei este scoasă în evidenţă în sfârşit de unul dintre ultimele tropare de la vespere: „Vino, adunare a prietenilor sărbătorii, veniţi şi să formăm un cor, veniţi şi să încoronăm cu cântări Biserica în ziua în care arca lui Dumnezeu ajunge la locul odihnei sale. De fapt, astăzi cerul îşi deschide sânul său pentru a o primi pe ea care l-a născut pe cel pe care universul nu-l poate conţine; şi pământul, încredinţând izvorul vieţii, se împodobeşte cu binecuvântare şi frumuseţe. Îngerii fac cor împreună cu apostolii, privind-o plini de teamă pe ea care l-a născut pe autorul vieţii noastre în timp ce trece de la viaţă la viaţă. Să o venerăm toţi rugându-ne: Nu uita, stăpână, de comuniunea de neam cu aceia care sărbătoresc cu credinţă preasfânta ta adormire”. Sânul feciorelnic al Mariei care-l naşte pe Cuvântul întrupat este astfel pus în paralel cu cerul care o primeşte pe Mama lui Dumnezeu în trecerea sa glorioasă din această viaţă.

De Manuel Nin

(După L’Osservatore Romano, 13 august 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.