Categorii

Angelus (3.09.2017)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Textul evanghelic de astăzi (cf. Mt 16,21-27) este continuarea celui de duminica trecută, în care se evidenţia mărturisirea de credinţă a lui Petru, „stâncă” pe care Isus vrea să construiască Biserica sa. Astăzi, în contrast strident, Matei ne arată reacţia aceluiaşi Petru când Isus le revelează discipolilor că la Ierusalim va trebui să pătimească, să fie ucis, să învie (cf. v. 21). Petru îl ia deoparte pe Învăţătorul şi-l ceartă pentru că asta – spune el – nu i se poate întâmpla Lui, lui Cristos. Însă Isus, la rândul său, îl ceartă pe Petru cu cuvinte dure: „Mergi în urma mea, Satană! Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (v. 23). Cu un moment înainte, apostolul era binecuvântat de Tatăl, pentru că a primit de la El acea revelaţie, era o „piatră” solidă pentru ca Isus să poată construi pe ea comunitatea sa; şi imediat după aceea devine o piedică, o piatră dar nu pentru a construi, o piatră de poticnire pe drumul lui Mesia. Isus ştie bine că Petru şi ceilalţi mai au de parcurs mult drum pentru a deveni apostolii săi!

În acel moment, Învăţătorul se adresează tuturor celor care-l urmau, prezentându-le cu claritate calea de parcurs: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze!” (v. 24). Mereu, şi astăzi, ispita este aceea de a voi să urmăm un Cristos fără cruce, ba chiar, de a-l învăţa pe Dumnezeu drumul corect; ca Petru: „Nu, nu, Doamne, asta nu, nu se va întâmpla niciodată”. Însă Isus ne aminteşte că drumul său este drumul iubirii, şi nu există adevărată iubire fără jertfire de sine. Suntem chemaţi să nu ne lăsăm absorbiţi de viziunea acestei lumi, ci să fim tot mai conştienţi de necesitatea şi de truda pentru noi creştinii de a merge împotriva curentului şi în urcuş.

Isus completează propunerea sa cu cuvinte care exprimă o mare înţelepciune mereu valabilă, pentru că provoacă mentalitatea şi comportamentele egocentrice. El îndeamnă: „Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine însă îşi pierde viaţa pentru mine, acela o va afla” (v. 25). În acest paradox este conţinută regula de aur pe care Dumnezeu a înscris-o în natura umană creată în Cristos: regula că numai iubirea dă sens şi fericire vieţii. A dedica propriile talente, propriile energii şi propriul timp numai pentru a ne salva, a ne păzi şi a ne realiza pe noi înşine, conduce în realitate la pierdere, adică la o existenţă tristă şi sterilă. În schimb să trăim pentru Domnul şi să ne bazăm viaţa noastră pe iubire, aşa cum a făcut Isus: vom putea gusta bucuria autentică şi viaţa noastră nu va fi sterilă, va fi rodnică.

În celebrarea Euharistiei retrăim misterul crucii; nu numai îl amintim, ci săvârşim memorialul Jertfei răscumpărătoare, în care Fiul lui Dumnezeu se pierde complet pe Sine însuşi pentru a se primi din nou de la Tatăl şi astfel să ne regăsească pe noi, care eram pierduţi, împreună cu toate creaturile. De fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie, iubirea lui Cristos răstignit şi înviat ni se comunică nouă ca hrană şi băutură, pentru ca să-l putem urma pe El pe drumul de fiecare zi, în slujirea concretă a fraţilor.

Maria Preasfântă, care l-a urmat pe Isus până la Calvar, să ne însoţească şi pe noi şi să ne ajute să nu ne fie frică de cruce, ci cu Isus pironit, nu o cruce fără Isus, crucea cu Isus, adică crucea de a suferi din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi, pentru că această suferinţă, prin harul lui Cristos, este rodnică de înviere.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

În timp ce reînnoiesc apropierea mea spirituală de populaţiile din Asia Meridională, care încă îndură consecinţele inundaţiilor, doresc să exprim participarea mea vie şi la suferinţele locuitorilor din Texas şi din Louisiana loviţi de un uragan şi de ploi excepţionale, care au provocat victime, mii de evacuaţi şi daune materiale uriaşe. Cer Mariei Preasfinte, mângâietoarea mâhniţilor, ca să dobândească de la Domnul harul întăririi pentru aceşti fraţi ai noştri aşa de dur încercaţi.

Vă salut pe voi toţi, dragi pelerini care proveniţi din Italia şi din diferite ţări. Îndeosebi, pelerinii din parohiile Sarmede, Anzano şi Cappella Maggiore din dieceza de Vittorio Veneto, credincioşii din Insulele Canare, fanfara din Pontevico, cei miruiţi din Mariano al Brembo, din Padria şi din Prevalle, tinerii din Chizzola, din Cagliari şi din Bellagio. Şi vreau să vă mulţumesc vouă, care îmi uraţi călătorie bună. Mulţumesc, mulţumesc!

Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.