Categorii

Angelus (21.10.2018)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Pagina evanghelică de astăzi (cf. Mc 10,35-45) îl descrie pe Isus care, încă o dată şi cu mare răbdare, încearcă să-i corecteze pe discipolii săi convertindu-i de la mentalitatea lumii la cea a lui Dumnezeu. Ocazia îi este dată de fraţii Iacob şi Ioan, doi dintre cei dintâi pe care Isus i-a întâlnit şi i-a chemat să-l urmeze. De acum au parcurs mult drum cu El şi aparţin chiar grupului celor doisprezece apostoli. De aceea, în timp ce sunt pe drum spre Ierusalim, unde discipolii speră cu nelinişte că Isus, cu ocazia sărbătorii Paştelui, va instaura în sfârşit Împărăţia lui Dumnezeu, cei doi fraţi îşi fac curaj, se apropie şi adresează Învăţătorului cererea lor: „Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta” (v. 37).

Isus ştie că Iacob şi Ioan sunt animaţi de mare entuziasm faţă de El şi faţă de cauza Împărăţiei, dar ştie şi că aşteptările lor şi zelul lor sunt poluate de spiritul lumii. De aceea răspunde: „Nu ştiţi ce cereţi” (v. 38). Şi în timp ce ei vorbeau despre „tronuri de glorie” pe care să şadă alături de Cristos Regele, El vorbeşte despre un „potir” de băut, despre un „botez” de primit, adică despre pătimirea şi moartea sa. Iacob şi Ioan, tinzând tot la privilegiul sperat, spun din elan: da, „putem”! Dar, şi aici, nu-şi dau seama cu adevărat de ceea ce spun. Isus prevesteşte că potirul său îl vor bea şi botezul său îl vor primi, adică şi ei, ca apostolii ceilalţi, vor fi părtaşi de crucea sa, când va veni ora lor. Însă – conclude Isus – „a sta la dreapta sau la stânga mea nu ţine de mine să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit” (v. 40). Ca şi cum ar spune: acum urmaţi-mă şi învăţaţi calea iubirii „în pierdere”, iar la răsplată se va gândi Tatăl ceresc. Calea iubirii este mereu „în pierdere”, pentru că a iubi înseamnă a lăsa deoparte egoismul, autoreferenţialitatea, pentru a-i sluji pe ceilalţi.

Apoi Isus îşi dă seama că ceilalţi zece apostoli se supără pe Iacob şi Ioan, demonstrând astfel că au aceeaşi mentalitate lumească. Şi asta îi oferă ideea pentru o lecţie care este valabilă pentru creştinii din toate timpurile, şi pentru noi. Spune aşa: „Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. Dar între voi să nu fie aşa! Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor!” (v. 42-44). Este regula creştinului. Mesajul Învăţătorului este clar: în timp ce cei mari de pe pământ îşi construiesc „tronuri” pentru propria putere, Dumnezeu alege un tron incomod, crucea, de pe care să domnească dând viaţa: „Fiul Omului – spune Isus – n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (v. 45).

Calea slujirii este antidotul cel mai eficace împotriva bolii căutării primelor locuri; este medicamentul pentru căţărători, această căutare a primelor locuri, care contagiază atâtea contexte umane şi nu-i cruţă nici pe creştini, poporul lui Dumnezeu, nici ierarhia ecleziastică. De aceea, ca discipoli ai lui Cristos, să primim această Evanghelie ca o chemare la convertire, pentru a mărturisi cu curaj şi generozitate o Biserică ce se apleacă la picioarele celor din urmă, pentru a-i sluji cu iubire şi simplitate. Fecioara Maria, care a aderat pe deplin şi cu umilinţă la voinţa lui Dumnezeu, să ne ajute să-l urmăm cu bucurie pe Isus pe calea slujirii, calea maestră care duce la cer.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Ieri, la Malaga (Spania), a fost proclamat fericit preotul iezuit Tiburzio Arnáiz Muñoz, fondator al Misionarelor Doctrinelor Rurale. Să-i aducem mulţumire Domnului pentru mărturia acestui zelos slujitor al Reconcilierii şi vestitor neobosit al Evangheliei, mai ales printre cei umili şi cei uitaţi. Exemplul său să ne determine să fim făuritori de milostivire şi misionari curajoşi în orice ambient; mijlocirea sa să susţină drumul nostru. Fericitului Tiburzio aplauze, toţi!

Astăzi celebrăm Ziua Misionară Mondială, cu tema „Împreună cu tinerii ducem tuturor Evanghelia”. Împreună cu tinerii: acesta este drumul! Şi este realitatea pe care, mulţumire fie lui Dumnezeu, o experimentăm în aceste zile în Sinodul dedicat lor: ascultându-i şi implicându-i descoperim atâtea mărturii de tineri care au găsit în Isus sensul şi bucuria vieţii. Şi adesea l-au întâlnit graţie altor tineri, deja părtaşi de această companie a sa de fraţi şi surori care este Biserica. Să ne rugăm pentru ca noilor generaţii să nu le lipsească vestirea credinţei şi chemarea de a colabora la misiunea Bisericii. Eu mă gândesc la atâţia creştini, bărbaţi şi femei, laici, consacraţi, preoţi, episcopi, care şi-au dedicat viaţa lor şi o dedică încă departe de patrie, vestind Evanghelia. Spre este se îndreaptă iubirea noastră, recunoştinţa noastră şi rugăciunea noastră. Să ne rugăm pentru ei un „Bucură-te Marie”

[recitarea rugăciunii]

Şi acum vă salut pe voi toţi, pelerini care provin din Italia şi din diferite ţări. Îndeosebi, pe cei din dieceza de Płock şi de la şcoala „Sfântul Ioan Paul al II-lea” din Kartuzy, Polonia; pe cei din Braço do Norte (Brazilia), din Santa Fe (New Mexico) şi de la Liceul „Saunt Chaumond” din Poitiers (Franţa). Şi un grup de tineri din Buenos Aires şi Cordoba, Argentina. Salut Ordinul Secular Trinitar Italian şi pe tinerii din „Satul celor simpli” din San Cataldo, în Sicilia. Precum şi candidaţii la Mir din Galzignano, pe care-i văd acolo.

Un gând special adresez grupului de la Caritas Internationalis, condus de preşedintele cardinal Luis Antonio Tagle, cu unii episcopi şi persoane care provin din diferite ţări ale lumii. Aţi făcut un scurt pelerinaj în Roma pentru a exprima dorinţa de a merge împreună învăţând astfel să vă cunoaşteţi mai bine. Încurajez această iniţiativă a „împărtăşirii drumului”, care este promovată în atâtea oraşe şi care poate transforma raportul nostru cu migranţii. Multe mulţumiri Caritas-ului!

Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.