Categorii

Angelus (18.3.2018)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Evanghelia de astăzi (cf. In 12,20-33) relatează un episod petrecut în ultimele zile ale vieţii lui Isus. Scena se desfăşoară la Ierusalim, unde El se află pentru sărbătoarea Paştelui ebraic. Pentru această celebrare rituală au venit şi unii greci; este vorba despre oameni animaţi de sentimente religioase, atraşi de credinţa poporului ebraic şi care, auzind vorbindu-se despre acest mare profet, se apropie de Filip, unul dintre cei doisprezece apostoli, şi îi spun: „Vrem să-l vedem pe Isus” (v. 21). Ioan scoate în evidenţă această frază, centrată pe verbul a vedea, care în vocabularul evanghelistului înseamnă a merge dincolo de aparenţe pentru a percepe misterul unei persoane. Verbul pe care-l foloseşte Ioan, „a vedea”, înseamnă a ajunge până la inimă, a ajunge cu vederea, cu înţelegerea, până la interiorul persoanei, înlăuntrul persoanei.

Reacţia lui Isus este surprinzătoare. El nu răspunde cu un „da” sau cu un „nu”, ci spune: „A venit ceasul ca Fiul omului să fie glorificat” (v. 23). Aceste cuvinte, care par la prima vedere că ignoră cererea grecilor, în realitate dau adevăratul răspuns, deoarece cine vrea să-l cunoască pe Isus trebuie să privească înlăuntrul crucii, unde se revelează gloria sa. A privi înlăuntrul crucii. Evanghelia de astăzi ne invită să ne îndreptăm privirea spre crucifix, care nu este un obiect ornamental sau un accesoriu de îmbrăcăminte – uneori abuzat! – ci este un semn religios de contemplat şi de înţeles. În imaginea lui Isus răstignit se dezvăluie misterul morţii Fiului ca act suprem de iubire, izvor de viaţă şi de mântuire pentru omenirea din toate timpurile. În rănile sale am fost vindecaţi.

Pot să mă gândesc: „Cum privesc eu crucifixul? Ca pe o operă de artă, pentru a vedea dacă este frumos sau nu este frumos? Sau privesc înăuntru, în rănile lui Isus până la inima sa? Privesc misterul lui Dumnezeu nimicit până la moarte, ca un sclav, ca un criminal?”. Nu uitaţi de asta: a privi crucifixul, pentru a-l privi înăuntru. Există această frumoasă devoţiune de a ne ruga un Tatăl Nostru pentru fiecare dintre cele cinci răni: când ne rugăm acel Tatăl Nostru, să încercăm să intrăm prin rănile lui Isus înăuntru, înăuntru, chiar la inima sa. Şi acolo vom învăţa marea înţelepciune a misterului lui Cristos, marea înţelepciune a crucii.

Şi pentru a explica semnificaţia morţii şi învierii sale, Isus se foloseşte de o imagine şi spune: „dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (v. 24). Vrea să ne facă să înţelegem că momentul său extrem – adică crucea, moartea şi învierea – este un act de rodnicie – rănile sale ne-au vindecat – o rodnicie care va da rod pentru mulţi. Aşa se aseamănă pe sine însuşi cu bobul de grâu care putrezind în pământ generează viaţă nouă. Cu Întruparea, Isus a venit pe pământ; dar acest lucru nu este suficient: El trebuie şi să moară, pentru a-i răscumpăra pe oameni din sclavia păcatului şi a le dărui o nouă viaţă reconciliată în iubire. Am spus „pentru a-i răscumpăra pe oameni”: dar, pentru a mă răscumpăra pe mine, pe tine, pe noi toţi, pe fiecare dintre noi, El a plătit acel preţ. Acesta este misterul lui Cristos. Merge spre rănile sale, intră, contemplă; îl vezi pe Isus, dar dinăuntru.

Şi acest dinamism al bobului de grâu, împlinit în Isus, trebuie să se realizeze şi în noi, discipolii săi: suntem chemaţi să ne însuşim această lege pascală a pierderii vieţii pentru a o primi nouă şi veşnică. Şi ce înseamnă a pierde viaţa? Adică, ce înseamnă a fi bobul de grâu? Înseamnă a ne gândi mai puţin la noi înşine, la interesele personale, şi a şti „să vedem” şi să mergem în întâmpinarea nevoilor aproapelui nostru, în special ale celor din urmă. A face cu bucurie fapte de caritate faţă de cei care suferă în trup şi în spirit este modul cel mai autentic de a trăi Evanghelia, este fundamentul necesar pentru ca toate comunităţile noastre să crească în fraternitate şi în primire reciprocă. Vreau să-l văd pe Isus, dar să-l văd dinăuntru. Intră în rănile sale şi contemplă acea iubire a inimii sale faţă de tine, faţă de tine, faţă de mine, faţă de toţi.

Fecioara Maria, care a ţinut mereu îndreptată privirea inimii spre Fiul său, de la ieslea din Betleem până la crucea de pe Calvar, să ne ajute să-l întâlnim şi să-l cunoaştem aşa cum vrea El, pentru ca să putem trăi iluminaţi de El, şi să aducem în lume roade de dreptate şi de pace.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Adresez un salut cordial vouă tuturor prezenţi aici, credincioşi din Roma şi din atâtea părţi ale lumii.

Salut pelerinii din Slovacia şi pe cei din Madrid; grupurile parohiale care provin din Sant’Agnello, Pescara, Chieti şi Cheremule; tinerii din dieceza de Brescia şi pe cei din decanatul „Romana-Vittoria” din Milano.

Salut Uniunea Folclorică Italiană, grupul de familii din Rubiera şi candidaţii la Mir din Novi di Modena.

Ieri am fost în vizită la Pietrelcina şi la San Giovanni Rotondo. Salut cu afect şi mulţumesc comunităţilor din diecezele de Benevento şi de Manfredonia, episcopii – mons. Accrocca şi mons. Castoro –, consacraţii, credincioşii, autorităţile; mulţumesc pentru primirea călduroasă şi îi port în inimă pe toţi, dar în special pe bolnavii din Casa Alinare a Suferinţei, pe bătrâni şi pe tineri. Mulţumesc celor care au pregătit această vizită pe care într-adevăr n-o voi uita. Părintele Pius să-i binecuvânteze pe toţi.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.