Categorii

Angelus (1 iulie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia din această duminică (cf. Mc 5,21-43) prezintă două minuni făcute de Isus, descriindu-le aproape ca un fel de marş triumfal spre viaţă.

Mai întâi evanghelistul relatează despre un anumit Iair, unul dintre conducătorii sinagogii, care vine la Isus şi îl imploră să meargă la casa lui pentru că fiica de 12 ani este pe moarte. Isus acceptă şi merge cu el; însă, de-a lungul drumului, vine vestea că fata a murit. Putem să ne imaginăm reacţia acelui tată. Însă Isus îi spune: „Nu te teme, crede numai!” (v. 36). Ajunşi la casa lui Iair, Isus îi scoate afară pe oamenii care plângeau – erau şi femeile bocitoare care urlau puternic – şi intră în cameră numai cu părinţii şi cei trei discipoli, şi adresându-se răposatei spune: „Fetiţă, îţi spun, scoală-te!” (v. 41). Şi imediat fata s-a ridicat, parcă trezindu-se dintr-un somn profund (cf. v. 42).

În spatele relatării acestei minuni, Marcu inserează altă relatare: vindecarea unei femei care suferea de hemoragie şi este vindecată imediat ce atinge mantia lui Isus (cf. v. 27). Aici uimeşte faptul că credinţa acestei femei atrage – mie îmi vine să spun „fură” – puterea mântuirea divină care este în Cristos, care, simţind că o putere „a ieşit din el”, caută să înţeleagă cine a fost. Şi când femeia, cu atâta ruşine, se prezintă şi mărturiseşte totul, el îi spune: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit” (v. 34).

Este vorba despre două relatări îmbinate, cu un centru unic: credinţa; şi îl arată pe Isus ca izvor de viaţă, ca acela care redă viaţa celui care se încrede pe deplin în el. Cei doi protagonişti, adică tatăl fetiţei şi femeia bolnavă, nu sunt discipoli ai lui Isus şi totuşi sunt ascultaţi datorită credinţei lor. Au credinţă în omul acela. Din asta înţelegem că pe drumul Domnului sunt admişi toţi: nimeni nu trebuie să se simtă un intrus, un abuziv sau unul care nu are dreptul. Pentru a avea acces la inima sa, la inima lui Isus, există o singură condiţie: a simţi că avem nevoie de vindecare şi a ne încredinţa lui. Eu vă întreb: fiecare dintre voi simte că are nevoie de vindecare? De ce anume, de vreun păcat, de vreo problemă? Şi, dacă simte asta, are credinţă în Isus? Sunt cele două condiţii pentru a fi vindecaţi, pentru a avea acces la inima sa: a simţi că avem nevoie de vindecare şi a ne încredinţa lui. Isus merge să descopere aceste persoane prin mulţime şi le scoate din anonimat, le eliberează de frica de a trăi şi de a îndrăzni. Face asta cu o privire şi cu un cuvânt care le repune pe drum după atâtea suferinţe şi umiliri. Şi noi suntem chemaţi să învăţăm şi să imităm aceste cuvinte care eliberează şi aceste priviri care redau, celui care este lipsit, voinţa de a trăi.

În această pagină evanghelică se împletesc temele credinţei şi vieţii noi pe care Isus a venit să o ofere tuturor. Intrând în casă unde zace moartă fetiţa, el îi alungă afară pe cei care se agită şi plâng (cf. v. 40) şi spune: „Fetiţa nu a murit, ci doarme” (v. 39). Isus este Domnul, şi în faţa lui moartea fizică este ca un vis: nu există motiv de disperare. Alta este moartea de care trebuie să ne fie frică: aceea a inimii împietrite de rău! De aceea da, trebuie să ne fie frică! Când noi simţim că avem inima împietrită, inima care se împietreşte şi, îmi permit cuvântul, inima mumificată, trebuie să ne fie frică de asta. Aceasta este moartea inimii. Dar şi păcatul, şi inima mumificată, pentru Isus nu este niciodată ultimul cuvânt, pentru că el ne-a adus milostivirea infinită a Tatălui. Şi chiar dacă am căzut în jos, glasul său duios şi puternic ajunge la noi: „Eu îţi spun: scoală-te!” Este frumos să auzim acel cuvânt al lui Isus adresat fiecăruia dintre noi: „Eu îţi spun: scoală-te! Mergi. Scoală-te, curaj, scoală-te!” Şi Isus redă fetiţei viaţa şi redă femeii vindecate viaţa: viaţă şi credinţa amândurora.

Să cerem Fecioarei Maria să însoţească drumul nostru de credinţă şi de iubire concretă, în special faţă de cel care este în nevoie. Şi să invocăm mijlocirea sa maternă pentru fraţii noştri care suferă în trup şi în spirit.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Reînnoind rugăciunea mea pentru iubitul popor din Nicaragua, doresc să mă unesc cu eforturile pe care le fac episcopii din ţară şi atâtea persoane de bunăvoinţă, în rolul de mediere şi de mărturie pentru procesul de dialog naţional în desfăşurare pe drumul democraţiei.

Rămâne gravă situaţia în Siria, îndeosebi în provincia Daraa, unde acţiunile militare din aceste ultime zile au lovit şi şcoli şi spitale, şi au provocat mii de noi refugiaţi. Reînnoiesc, împreună cu rugăciunea, apelul meu pentru ca populaţia, deja încercată dur de mulţi ani, să fie scutită de alte suferinţe.

În mijlocul atâtor conflicte, este necesar de semnalat o iniţiativă care se poate defini istorică şi se poate spune şi că este o veste bună: în aceste zile, după 20 de ani, guvernele din Etiopia şi Eritreea vorbesc din nou împreună despre pace. Fie ca această întâlnire să aprindă o lumină de speranţă pentru aceste două ţări din Cornul Africii şi pentru întregul continent african.

Asigur rugăciunea mea şi pentru tinerii pierduţi de peste o săptămână într-o grotă subterană din Thailandia.

Sâmbăta viitoare voi merge la Bari, împreună cu mulţi conducători de Biserici şi comunităţi creştine din Orientul Mijlociu. Vom trăi o zi de rugăciune şi reflecţie despre situaţia dramatică din acea regiune, unde atâţia fraţi şi surori ai noştri în credinţă continuă să sufere, şi vom implora într-un singur glas: „Pacea să fie asupra ta!” (Ps 122,8). Cer tuturor să însoţească acest pelerinaj de pace şi de unitate cu rugăciunea.

Adresez salutul meu vouă tuturor, romani şi pelerini. Salut îndeosebi pe credincioşii veniţi din Portugalia şi preoţii de la Institutul Sacerdos de la Ateneul Pontifical Regina Apostolorum; precum şi Surorile Franciscane ale Pocăinţei şi Carităţii Creştine din Polonia şi pe credincioşii din Irak.

Salut grupurile parohiale şi asociaţiile; Surorile Misionare ale Stăpânei Noastre a Apostolilor, grupul tinerilor din Unitatea pastorală din Gallio, dieceza de Padova, pe tinerii candidaţi la Mir din Parohia „Maria Himmelfarhrt” din Schattdorf şi familia spirituală a Preapreţiosului Sânge al lui Cristos, căruia îi este dedicată în mod special luna iulie.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.