Categorii

Angelelli fericit, episcopul Colombo: „Acum Argentina are propriul Romero”

Papa i-a telefonat „la puţine minute după ce a semnat declaraţia de recunoaştere a martiriului” episcopului Enrique Angelelli. Destăinuieşte asta la Vatican Insider Marcelo Daniel Colombo, episcop de La Rioja (Argentina) din 2013 şi desemnat arhiepiscop de Mendoza luna trecută de Francisc. „Vreau să-ţi dau ştirea că în urmă cu câteva minute am semnat decretul în raport cu martiriul lui Angelelli”, afirmă Colombo care după aceea citează continuarea cuvintelor ascultate la telefon care îl invitau „ca la 4 august să se sărbătorească în La Rioja această veste bună”. Francisc „m-a încurajat să pregătesc beatificarea cât mai curând posibil”, adaugă episcopul care face trimitere la scrisoarea trimisă credincioşilor din dieceza sa la 8 iunie în care vorbeşte despre un pontif bucuros şi emoţionat. Şi tot monseniorul Colombo a fost cel care a deschis cauza diecezană de beatificare a lui Angelelli, încheiată în octombrie 2016, „a cărui moarte într-un presupus «trist accident stradal» a fost acceptată de toţi numai că, după decenii, s-a înţeles că în realitate prelatul – foarte critic cu dictatura militară – a fost asasinat cu laşitate pentru că încerca să înţeleagă motivele pentru care au fost ucise celelalte trei persoane pe care el le cunoştea”.

Şi astfel şi Argentina propriul Romero. Episcopul salvadorian a fost asasinat de exponenţi ai dreptei naţionaliste ca Angelelli, recunoscut martir după mulţi ani – 42 în cazul lui Angelelli, 35 în cazul lui Romero – şi ambii ucişi „din ură faţă de credinţă”, cum se citeşte în respectivele decrete de martiriu…

… Şi ambii manifestând o convingere profundă cu privire la protagonismul săracilor, la necesitatea unei Biserici mai prezente în mod de mărturie; în ambii am putut vedea păstorul care citeşte semnele timpurilor şi discerne împreună cu proprii colaboratori şi în comunitate, noile căi de parcurs. În cele două cazuri şi înţelegerea eclezială a morţii lor a fost eclipsată de aşa de multe elemente externe de natură politică încât au voit să reducă la tăcere semnificaţia jertfei lor. În ambele cazuri s-a încercat să se înspăimânte păstorii şi credincioşii; ambele morţi au fost cu siguranţă nu numai un mod pentru a reduce la tăcere vieţile lor, ci şi pentru a intimida pe cei care voiau să continue acel mod pastoral de a iubi şi a sluji poporul lui Dumnezeu.

Ambii, Romero şi Angelelli, s-au văzut combătuţi (şi ca morţi) de sectoare ale Bisericii…

A exista multă frică, multă miopie, multă incapacitate de a citi semnele lui Dumnezeu, multă prejudecată.

Şi diferenţele cele mai vizibile între cei doi martiri unde le vedeţi?

Chiar dacă ambii au fost ireproşabili în vieţile lor, păstori sfinţi care au captat sensul cel mai deplin al slujirii lor, în Romero a existat ca un soi de „convertire” în înţelegerea propriei misiuni, ceea ce se întâmpla în El Salvador, ceea ce Biserica trebuia să facă. În schimb, Angelelli are o viaţă mai liniară cât priveşte modul său de a fi, de a vedea şi de a simţi propria misiune şi pe cea a Bisericii. Încă de tânăr s-a remarcat ca lider printre colegii săi: cumsecădenia, prietenia sacerdotală, angajarea cu sectoarele muncitoreşte şi studenţeşti făceau parte din luptele sale de preot tânăr. Ca episcop auxiliar de Córdoba şi ca episcop de La Rioja, a aprofundat aceste dimensiuni, îmbogăţindu-se cu noile provocări pe care le capta. Când a ajuns la La Rioja, tot acest „capital” de experienţă sacerdotală, umană şi pastorală l-a pus în slujba construirii unei comunităţi creştine identificate cu Conciliul al II-lea din Vatican şi cu valorile Împărăţiei lui Dumnezeu. În acest sens, putem spune că a fost un martir al Conciliului.

Cu Angelelli sunt duşi pe altare şi preoţii Carlos Murias şi Gabriel Longueville şi laicul Wenceslao Pedernera. Spun că dumneavoastră v-aţi angajat mult pentru această „colegialitate de fericiţi” argentinieni.

Au lucrat împreună pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi împreună şi-au dat viaţa pentru poporul lui Dumnezeu. Carlos Murias este un frate franciscan conventual, entuziast, plin de viaţă, care trăia şi vibra cu mesajul lui Angelelli, luând parte la provocările pastorale în Llanos de La Rioja; Gabriel Longueville este un preot diecezan francez din dieceza de Viviers, cu o preţioasă experienţă de viaţă ministerială acolo pe care apoi o pune la dispoziţia poporului argentinian, mai întâi la Corrientes şi apoi la La Rioja. În Angelelli a găsit un prieten şi un martor credibil care a îmbogăţit înţelegerea lumii săracilor, îndeosebi religiozitatea populară şi capacitatea săracilor de a duce înainte viaţa lor în mijlocul atâtor suferinţe şi limitări. Gabriel şi Carlos au crescut în prietenie şi colaborare pastorală în parohia Chamical şi împreună au fost răpiţi şi ucişi. Wenceslao era un muncitor rural care s-a îndrăgostit de Cristos şi de Evanghelia sa când era adult, prin „contagierea” soţiei sale care l-a apropiat de viaţa de credinţă. Când l-a întâlnit pe Cristos, l-a urmat cu toată inima angajându-se pentru o lume mai bună, solidar cu ţăranii şi cu vecinii săi. Wenceslao Pedernera a fost invitat de Angelelli să lucreze şi să anime modelul cooperativist creştin. Cei patru erau animaţi de acest spirit creştin de slujire totală. Participarea la unul şi acelaşi proiect eclezial şi îndurarea morţii din cauza acelei identificări cu Cristos şi cu săracii îi face părtaşi de ceea ce aţi numit pe bună dreptate „colegialitate a fericiţilor”.

Viaţa lui Bergoglio se intersectează cu aceea a lui Angelelli în diferite momente. Le puteţi aminti?

Nu sunt în măsură să contabilizez de câte ori s-au întâlnit. Însă câteva din acele dăţi au fost foarte semnificative: la 13 iunie 1973 la Anillaco, Angelelli a fost primit cu pietre de un sector care nu accepta propunerile lor cu privire la munca rurală conform Evangheliei şi doctrinei sociale a Bisericii. „Ne schimbă tradiţiile; ne schimbă religia”, protestau aşa-numiţii Cruzados ai credinţei, între care unii musulmani necreştini. În aceeaşi zi, Angelelli l-a primit pe părintele Arrupe, vestitul superior general al iezuiţilor în acel moment, care era asistat de un preot tânăr, Jorge Bergoglio şi alţi călugări din aceeaşi Congregaţie. Angelelli le-a predicat la o zi de reculegere; trebuiau să reflecteze despre diferite lucruri, inclusiv alegerea viitorului provincial, care avea să fie Bergoglio însuşi. Care, ca provincial, a vizitat de mai multe ori vestul provinciei de la La Rioja, unde lucrau iezuiţii: Famatina, Guandacol… când ameninţările sectoarelor de dreapta şi paramilitarii au început să-şi facă simţită puterea lor. În 1975 şi la începutul anului 1976, Angelelli a decis să încredinţeze formarea seminariştilor săi la Facultatea „San Miguel” şi părintele Jorge Bergoglio a asumat această funcţie cu mare responsabilitate, stabilind o legătură de profundă prietenie cu cei trei tineri care acum sunt preoţi din această dieceză; unul dintre ei, părintele Quique, este actualmente episcop auxiliar de Santiago dell’Estero.

Cât este al papei în toate acestea din apropiata beatificare a lui Angelelli?

Este foarte interesant a-l asculta pe Francisc vorbind despre Angelelli, au auzi cât de puternică este convingerea sa despre sfinţenia episcopului, curajul său în faţa atacurilor şi a ameninţărilor, modul său sincer şi eclezial de a trăi Conciliul, ca episcop al unei Biserici care era persecutată. Însă adevărul acestor vieţi, nobleţea  dăruirii lor, au reieşit din investigaţiile, din mărturiile şi din probele adunate şi prezentate. Papa a fost foarte respectuos faţă de diferitele instanţe şi faţă de paşii pe care îi făceau diferitele autorităţi care interveneau în cauză: experţi, teologi, cardinali, oficiali de la Congregaţia Cauzelor Sfinţilor şi aşa mai departe. Ştiam toţi că acest proces era în inima papei, şi aceasta era o angajare importantă care înmulţea energiile noastre şi pe cele ale fiecărui actor în acest proces.

Dumneavoastră propuneţi ca beatificarea să se facă în noiembrie.

Noiembrie-decembrie ar fi lunile posibile dacă se fac toţi paşii preliminari atât de importanţi pentru ceea ce constituie pregătirea ceremoniei de beatificare. Între timp, ar trebui deja să vină numirea noului episcop de La Rioja din moment ce în primele zile din august mă voi transfera în noua mea misiune pastorală în dieceza de Mendoza.

Pentru acea dată va fi şi un nou prefect în funcţie la Dicasterul Sfinţilor la Roma, fostul substitut de la Secretariatul de Stat, Giovanni Angelo Becciu, cardinal la 28 iunie. Cea a lui Angelelli şi a martirilor argentinieni ar putea să fie, deci, prima sa beatificare şi, dacă protocolul va fi menţinut, ar fi natural ca Becciu să fie trimis ca reprezentant al papei ca să prezideze ceremonia la La Rioja.

Nu pot să nu fiu recunoscător prefectului care a fost până acum, cardinalul Amato, pentru activitatea intensă pe care a desfăşurat-o, deschiderea şi disponibilitatea sa de a ne primi ori de câte ori vizitam Congregaţia pentru consultări sau prezentări. Ar fi natural desigur ca să prezideze cardinalul Becciu această celebrare care promite să fie memorabilă pentru poporul din La Rioja şi Biserica din La Rioja şi din Argentina.

Şi dumneavoastră veţi fi prezent?

Voi fi mereu cu iubitul meu popor riojan, împreună cu comunităţile sale şi cu martirii săi declaraţi acum formal. Nu ca episcop de La Rioja, ci ca frate, părinte şi prieten al atâtora care împreună cu mine au căutat adevărul cu privire la aceste figuri de creştini exemplari. Amintirea plină de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru vieţile şi morţile lor din iubire va continua să mă susţină oriunde voi merge. Desigur că voi veni pentru beatificare şi voi continua să ajut în aceste luni până când un nou păstor va prelua ştafeta.

Permiteţi-mi încă o întrebare. Ştim ce gândea monseniorul Romero despre avort; pentru a folosi o expresie a lui scrisă într-un editorial al săptămânalului din San Salvador, Orientación, îl considera o practică „pentru a castra poporul”. Dar Angelelli?

Într-o temă ca asta se vede toată însemnătatea gândirii pastorale a lui Angelelli, integrală, coerentă, fără soluţie de continuitate. Am cel puţin trei referinţe foarte clare exprimate în trei omilii care reflectă gândirea sa în această privinţă. La 7 octombrie 1973, în sărbătoarea Stăpânei Noastre a Rozariului, vorbeşte despre relele care lovesc viaţa familială. După ce s-a referit la divorţ, atinge problema avortului: care este o iluzie. „Astăzi revine realitatea divorţului, o problemă care are nevoie de consideraţie specială pentru că este complexă. Dar o semnalăm. Aşa cum semnalăm un alt rău care este o adevărată crimă: avortul, consecinţele pastorale şi sociale sunt funeste. Cine plăteşte consecinţele este familia”.

La 16 martie 1975, monseniorul Angelelli se referă specific la distrugerea vieţii în sânul matern. Este foarte elocvent ceea ce spune la Liturghia din 4 mai acelaşi an: „Nu putem nega obstacolele şi dificultăţile grave pe care familia trebuie să le depăşească în lumea de astăzi. Atacuri doctrinale, unele clare şi altele subterane, la adresa legăturii familiale; exemple scandaloase pe care mijloacele de comunicare sunt responsabile că le răspândesc; campanii împotriva natalităţii camuflate de cele mai multe ori sub aparenţa de seriozitate ştiinţifică; lipsa de coeziune internă în multe familii; tentative de a-i corupe pe tineri cu drogurile; situaţii economice chinuitoare; pierderea respectului faţă de viaţă – în special avortul – sunt câteva elemente care pun în criză familia. Toate acestea fac dificilă însăşi misiunea evanghelizatoare pe care Biserica trebuie s-o desfăşoare în sânul familiilor. Dar tocmai dificultăţi unei misiuni aşa de dificile trebuie să ne stimuleze s-o întreprindem cu determinare şi s-o ducem înainte cu perseverenţă”. Angelelli n-a neglijat nici să sublinieze alte aspecte de moarte în viaţa socială din La Rioja şi din Argentina în acel moment. Iată pentru ce ceea ce spune despre avort nu trebuie separat de lupta sa constantă pentru respectarea femeilor, de la denunţarea exploatării femeilor, de exemplu în numeroasele sale referinţe la traficul de persoane, la condiţia de sclavie în care multe femei trebuiau să-şi desfăşoare munca lor ca femei de serviciu aici la La Rioja sau la Buenos Aires, unde emigrau în masă. Totul este un semn al luptei sale pentru ca femeile de serviciu să aibă un sindicat, care încă funcţionează.

Şi dumneavoastră ce credeţi despre legea pentru liberalizarea avortului care se va începe să se voteze miercurea viitoare?

Face parte din democraţie a accepta să se discute toate problemele care se prezintă în viaţa societăţii. Pentru aceasta i-am votat pe reprezentanţii noştri parlamentari. Pentru aceasta sunt foarte necăjit că această problemă a nepenalizării avortului n-a făcut parte din platforma nici unuia dintre partidele majoritare şi că punerea sa în discuţie a atras atenţia societăţii când problemele sociale şi economice presau. Nu este bine pentru o comunitate umană să se joace opunând cele două vieţi: ori cea a mamei, adesea săracă şi chinuită de propriul său context familial şi social, ori cea a copilului, mereu lipsit de apărare şi incapabil să afirme dreptul său la viaţă. Ca Biserică vrem să protejăm şi să luptăm pentru cele două vieţi. Sărmană societate aceea care-şi arogă dreptul de a decide cine trăieşte şi cine moare! Mi-ar plăcea să mă gândesc la un leadership politic care să ducă la extrem grija pentru ca toţi să trăiască bine şi cu demnitate.

De Alver Metalli

(După Vatican Insider, 11 iunie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.