Categorii

Amintirile (imprecise) ale fostului nunţiu care vrea capul papei

Sfântul Ioan Paul al II-lea a murit în aprilie 2005 şi nu mai poate vorbi. Papa emerit Benedict, afirmă colaboratorii, nu intenţionează deloc să spună nimic în această privinţă. Papa Francisc i-a invitat pe jurnalişti să citească ceea ce s-a scris de către fostul nunţiu Carlo Maria Viganò în acel j’accuse al său care încearcă să implice în mod greu trei pontifi în cazul cardinalului molestator serial de seminarişti (s-a descoperit după aceea şi abuzator de minori) Theodore McCarrick. Iată o amplă cronologie raţionată a ştirilor apărute până acum dotată cu primele dezminţiri primite de la Viganò prin declaraţii de martori şi probe pe bază de documente.

1994

Un preot (probabil Gregory Littleton) îi scrie episcopului de Metuchen, Edward Thomas Hughes, vorbind despre abuzul sexual şi psihologic pe care episcopul Theodore Edgar McCarrick (născut în 1930, hirotonit preot la New York în 1958, consacrat episcop auxiliar de New York în 1977, transferat la Metuchen în 1981, apoi promovat la Newark în 1986), i l-a aplicat. Afirmă că McCarrick l-ar fi lăsat aşa de traumatizat încât l-a determinat să molesteze doi copii de 15 ani. Preotul va fi înlăturat şi redus la starea laicală după zece ani, ca urmare a intrării în vigoare a noilor reguli anti-pedofilie, pe baza admiterilor conţinute în scrisoare.

21 noiembrie 2000

Ioan Paul al II-lea îl numeşte pe Theodore McCarrick arhiepiscop de Washington. Nunţiul din Statele Unite este Gabriel Montalvo, prefectul Congregaţiei pentru Episcopi (instalat de câteva săptămâni) este Giovanni Battista Re. Conform unei ipoteze a lui Viganò un rol important în numire l-ar fi desfăşurat cardinalul secretar de stat Angelo Sodano. Viganò afirmă că Re s-ar fi opus deoarece numele lui McCarrick era numai al 14-lea în lista candidaţilor. Viganò în comunicatul său nu citează în niciun mod numele secretarului particular al lui Ioan Paul al II-lea, episcopul Stanislaw Dziwisz, foarte legat de Re. De fapt Dziwisz este una dintre persoanele cele mai influente în anturajul papei Wojtyła. Din relatarea lui Viganò reiese un portret dezolant şi ofensator al pontifului acum proclamat sfânt. De fapt, fostul nunţiu aminteşte că Ioan Paul al II-lea era „deja foarte bolnav” lăsând să se înţeleagă: aşa de bolnav încât nu mai este în măsură să se îngrijească de numiri, nici măcar cele mai importante, nici măcar acelea care duceau – în acel moment – la atribuirea sigură a beretei de cardinal şi prin urmare la includerea într-un viitor conclav.

Papa Wojtyła în 2000 mai avea în faţa sa cinci ani de viaţă. În acelaşi an, în afară de a prezida zeci de celebrări ale Jubileului, vizitează Egiptul, Ţara Sfântă (Iordania, Israel, teritorii supuse Autorităţii Palestiniene) şi Fátima. Cu puţine luni înainte de McCarrick, în februarie 2000, papa Wojtyła l-a numit pe noul arhiepiscop de Westminster, Cormac Murphy-O’Connor; apoi în iunie 2000, l-a desemnat pe Edward Michael Egan ca arhiepiscop de New York. La începutul anului următor, aşa cum vom vedea, Ioan Paul al II-lea creează 44 de noi cardinali într-un singur consistoriu. După McCarrick la Washington avea să-i numească – pentru a da câteva exemple şi limitându-ne numai la câteva sedii metropolitane – pe Angelo Scola la patriarhia de Veneţia (ianuarie 2002); pe Philippe Barbarin ca arhiepiscop de Lyon (iulieo 2002); pe Péter Erdo ca arhiepiscop de Esztergom-Budapest (decembrie 2002); pe Tarcisio Bertone la Genova (decembrie 2002); pe Diarmuid Martin ca arhiepiscop coadiutor de Dublin (mai 2003); pe Gaudencio Rosales ca arhiepiscop de Manila (decembrie 2003); pe Lluís Martinez Sistach ca arhiepiscop de Barcelona (iunie 2004). Karol Wojtyła, în pofida înaintării lente a bolii care-l inhibă tot mai mult din punct de vedere motoriu, este un pontif care continuă să călătorească şi să conducă Biserica. Oricine a urmărit evenimentele vaticane ştie că a-l prezenta în anul 2000 pe papa ca un om incapabil să înţeleagă şi să voiască este o falsitate.

22 noiembrie 2000

Fratele dominican Boniface Ramsey scrie o scrisoare nunţiului Montalvo în care prezintă voci despre comportamente improprii ale lui McCarrick faţă de seminarişti şi afirmă că el cunoaşte pe unii dintre aceşti seminarişti şi preoţi. Ramsey îi prevesteşte lui Montalvo prin telefon sosirea acelei scrisori, apoi îşi schimbă ideea după o conversaţie cu un prieten şi telefonează pentru a-i spune nunţiului că s-a răzgândit. Însă în cursul acestei a doua conversaţii – aşa cum povesteşte acelaşi Ramsey la National Catholic Register – nunţiul îl convinge s-o trimită totuşi. Documentul probabil că nu tranzitează prin biroul delegatului pentru reprezentanţele pontificale, Carlo Maria Viganò. După cum se citeşte în comunicatul său, Viganò va afla despre această scrisoare care conţine acuze numai în 2006, de la noul nunţiu Pietro Sambi. Şi insistă în a-l învinovăţi numai şi numai pe cardinalul Sodano care ar fi primit-o în noiembrie 2000, fără însă a indica nici probe nici indicii: „În funcţia pe care o aveam atunci nu am fost informat despre nicio măsură luată de Sfântul Scaun după acel denunţ al nunţiului Montalvo la sfârşitul anului 2000, când secretar de stat era cardinalul Angelo Sodano”.

Ianuarie-februarie 2001

Theodore McCarrick ia în primire canonică funcţia de arhiepiscop de Washington. La 21 februarie din acelaşi an primeşte bereta de cardinal de la Ioan Paul al II-lea, în consistoriul cel mai numeros din istoria Bisericii: 44 de noi cardinali. Între aceştia sunt mulţi latino-americani, inclusiv Jorge Mario Bergoglio.

2004-2005

După cum afirmă purtătorul de cuvânt al diecezei de Metuchen, Erin Friedlander, în 2004 ajunge la dieceză primul denunţ împotriva lui McCarrick. Vor urma altele două, toate referitoare la fapte din deceniile precedente. Arhidieceza de Newark şi diecezele de Metuchen şi Trenton, plătesc o despăgubire pentru abuzurile pe care Ciolek le-a îndurat de la un profesor în timp ce era elev într-un liceu catolic. Conform purtătorului de cuvânt al diecezei de Metuchen, despăgubirea este semnalată la nunţiatură.

Aprilie 2005

McCarrick participă la congregaţiile pre-conclav şi apoi la conclavul care la 19 aprilie din acel an îl alege pontif pe cardinalul Joseph Ratzinger.

7 iulie 2005

McCarrick împlineşte 75 de ani şi, aşa cum este ţinut să facă orice episcop, trimite renunţarea sa la Sfântul Scaun.

16 mai 2006

Renunţarea lui McCarrick este acceptată de Benedict al XVI-lea, la opt luni după vârsta canonică: nu este o perioadă lungă (arhiepiscopii mitropoliţi cardinali, dacă se bucură de sănătate, rămân cel puţin un an dar adesea chiar doi ani după împlinirea vârstei de 75 de ani); nici nu este o perioadă aşa de scurtă încât să se imagineze că la Roma se voia să se dea un semnal de pedeapsă faţă de arhiepiscopul de Washington. În locul lui McCarrick, papa Ratzinger îl numeşte pe Donald Wuerl. Pensionarea lui McCarrick are loc după prima cerere de despăgubire adresat diecezei de Newark.

Iunie 2006

Fostul preot Gregory Littleton (numele său extins n-a fost făcut public niciodată, Viganò e cel care face asta pentru prima dată) denunţă la dieceza de Metuchen abuzurile suferite de la McCarrick în perioada în care era episcop acolo: i se va plăti o despăgubire de 100 de mii de dolari. Şi în acest caz, fiind vorba despre un episcop (în plus devenit apoi cardinal), dieceza este ţinută să informeze nunţiatura apostolică din Statele Unite. Purtătorul de cuvânt al diecezei de Metuchen afirmă astăzi că semnalarea a avut loc în mod regulamentar.

Decembrie 2006

Viganò, în acel moment încă delegat pentru reprezentanţele diplomatice în Secretariatul de Stat, redactează o notă pe baza memoriului de acuză al lui Littleton, transmis în Secretariatul de Stat de nunţiul Pietro Sambi şi predat lui Viganò la 6 decembrie 2006. În transmiterea informaţiilor Sambi explica faptul că Littleton „deja predase acest memoriu al său la circa douăzeci de persoane, între care autorităţi judiciare civile şi ecleziastice, de poliţie şi avocaţi, încă din iunie 2006, şi că era deci foarte probabil ca ştirea să fie făcută publică repede. De aceea el solicita o intervenţie promptă a Sfântului Scaun”. Conform relatării lui Viganò, chiar în ziua de 6 decembrie el predă nota superiorilor, cardinalul Tarcisio Bertone şi substitutul Leonardo Sandri, însă fără a primi indicaţii despre ce trebuie făcut. Viganò în comunicatul său nu aminteşte deloc de ştiri cu privire la plătirea despăgubirilor pentru victimele lui McCarrick.

23 aprilie 2008

Este pus online pe web „Statement for Pope Benedict XVI about the pattern of sexual abuse crisis in the United States” al lui Richard Sipe, în care se face referinţă şi la comportamentele improprii şi la abuzurile lui McCarrick cu seminariştii. La 24 aprilie documentul este trimis cardinalului William Levada (prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei numit de Benedict al XVI-lea ca succesor al său la conducerea fostului Sfânt Oficiu). Levada transmite statement-ul lui Sipe delegatului Viganò care redactează o nouă notă, predată la 25 mai noului substitut al Secretariatului de Stat, Fernando Filoni.

Noiembrie-decembrie 2008

Nunţiul din Statele Unite, Pietro Sambi, transmite cardinalului McCarrick (destul de brusc, conform unei mărturii) invitaţia papei de a părăsi seminarul neocatecumenal Redemptoris Mater unde trăia şi să reducă viaţa sa publică. Cu privire la natura şi la însemnătatea acestor presupuse „sancţiuni” sau recomandări, versiunea lui Viganò diferă de cele ale unui apropiat colaborator al papei Ratzinger, care astăzi, deşi în formă anonimă, relatează la National Catholic Register: „Era vorba de o cerere privată”, fără un decret scris, cardinalul era invitat „să aibă un profil scăzut”. După cum scrie jurnalistul de la NCR Edward Pentin, sursa ratzingeriană ar fi comentat cu privire la secretul şi la lipsa de severitate a sancţiunii: „Uneori este mai bine ca ceea ce doarme să fie lăsat să doarmă”.

Data este numai presupusă şi poate fi imaginată din cauza unui episod relatat de Catholic News Agency: la sfârşitul anului 2008, McCarrick se pregăteşte să părăsească seminarul Redemptoris Mater din Washington şi la începutul anului 2009 merge să trăiască în casa parohială a parohiei „St. Thomas the Apostle”, în centrul capitalei federale. Nimeni nu află despre aşa-numitele „sancţiuni”. Iată în schimb cum le descrie Viganò pe acestea din urmă: „Am ştiut cu certitudine, prin cardinalul Giovanni Battista Re, pe atunci prefect al Congregaţiei pentru Episcopi, că statement-ul curajos şi meritoriu al lui Richard Sipe a avut rezultatul dorit. Papa Benedict i-a aplicat cardinalului McCarrick sancţiuni asemănătoare cu cele aplicate lui acum de papa Francisc: cardinalul trebuia să părăsească seminarul în care locuia, îi era interzis să celebreze în public, să participe la reuniuni publice, să dea conferinţe, să călătorească, având obligaţia de a se dedica unei vieţi de rugăciune şi de pocăinţă”.

Recomandarea privată nu este comunicată delegatului Viganò. Benedict al XVI-lea vorbeşte despre asta probabil cu Bertone sau cu prefectul Congregaţiei pentru Episcopi, Giovanni Battista Re. Nu este exclus ca să fie numai verbală comunicarea făcută nunţiului Sambi şi să aibă loc în timpul unei treceri a diplomatului însuşi la Roma. Catholic News Agency confirmă că discuţia dintre Sambi şi McCarric poate fi situată în această perioadă: „Două surse prezente la întâlnirea din 2008 dintre McCarrick şi Sambi au declarat la CNA că nunţiul a poruncit în acel moment lui McCarrick să părăsească seminarul. După cum prezintă aceste surse, Sambi i-a spus lui McCarrick că mutarea sa era o instrucţiune directă a papei Benedict al XVI-lea”. De notat diferenţa substanţială cu versiunea comunicatului lui Viganò: instrucţiunea papală ar fi fost numai să părăsească seminarul, nu şi să abandoneze viaţa publică şi să trăiască retras. Faptele până acum documentabile confirmă şi coroborează ceea ce este prezentat de sursa apropiată de papa Ratzinger şi ridică în schimb îndoieli însemnate cu privire la cuvintele lui Viganò în privinţa naturii şi greutăţii presupuselor „sancţiuni” împotriva bătrânului cardinal. De fapt, McCarrick, aparte schimbarea de reşedinţă, nu schimbă obiceiurile şi nu se retrage ducând viaţă de pocăinţă. Dacă cel al papei Ratzinger era un „ordin” (chiar dacă secret), nu ascultă de el. Dacă era o „recomandare”, n-o primeşte. Singurul lucru pe care-l face este să părăsească seminarul. Existenţa acestei „recomandări” sau „instrucţiuni” secrete din partea pontifului arată clar că Benedict al XVI-lea a fost informat de Bertone despre denunţurile împotriva lui McCarrick.

16 iulie 2009

Carlo Maria Viganò este numit de Benedict al XVI-lea secretar al Guvernatoratului Cetăţii Vaticanului.

2009-2010

Conform lui Viganò, presupusele „sancţiuni” ale papei Benedict pentru McCarrick ar fi fost comunicate interesatului la o dată neprecizată între 2009 şi 2010, „cu incredibilă întârziere”. În realitate, luând în considerarea schimbarea de reşedinţă a cardinalului – unic act documentabil care este posibil de legat cu „recomandările” pontifului – totul pare că a avut loc cu un an înainte. Afară de cazul de a nu trebui să imaginăm nu una, ci două intervenţii ale lui Sambi asupra lui McCarrick: prima, în 2008, cu invitaţia de a părăsi seminarul. A doua – în 2009/2010 – pentru a-l induce să trăiască retras. Ipotetica „sancţiune” care – dacă există – nu este absolut luată în consideraţie de interesat.

27 iulie 2011

Moare nunţiul apostolic din SUA, Pietro Sambi.

2011

McCarrick, după cum afirmă Catholic News Agency, părăseşte casa parohială din parohia în care a locuit timp de doi ani şi decide să meargă să trăiască într-o casă adiacentă seminarului Institutului Cuvântului Întrupat. Aici este asistat în mod obişnuit într-un prim moment de tineri preoţi şi apoi va fi asistat de seminarişti. Nu sunt prezentate plângeri pentru comportamentele sale incorecte sau pentru molestări. Însă este vorba despre o prezenţă considerată deranjantă, pentru că după unele mărturii, McCarrick cere un tratament special în ceea ce priveşte mâncarea, în afară de a-i folosi pe seminarişti ca şoferi pentru vizitele sale.

6 octombrie 2011

„Sancţionatul” McCarrick este la Roma pentru a participa la hirotonirea noilor diaconi de la North American College, celebrare prezidată de prefectul de atunci al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, cardinalul american William Levada, apropiat colaborator al papei Ratzinger.

19 octombrie 2011

Carlo Maria Viganò este numit de Benedict al XVI-lea nunţiu apostolic în Statele Unite şi îndepărtat din Vatican. În lunile precedente arhiepiscopul s-a opus cardinalului Bertone pentru treburi interne din Guvernatorat şi pentru că a acuzat de gestiune financiară, precum şi de imoralitate, pe unii prelaţi.

Octombrie 2011

Viganò scrie în comunicatul său că a primit verbal, înainte de a pleca de la Roma, de la cardinalul Marc Ouellet (prefect al Congregaţiei pentru Episcopi) ştirea despre „dispoziţiile papei Benedict” împotriva lui McCarrick. Amintim că după Viganò aceste dispoziţii prevăd ca acel cardinal abuzator de seminarişti să se retragă în rugăciune şi pocăinţă. „La rândul meu le-am reafirmat cardinalului McCarrick la prima mea întâlnire cu el în nunţiatură – scrie fostul nunţiu în comunicatul său – cardinalul, bolborosind în mod abia comprehensibil, a admis că probabil a comis eroarea de a fi dormit în acelaşi pat cu vreun seminarist în casa sa de la mare, dar mi-a spus asta ca şi cum asta nu avea nicio importanţă”.

16 ianuarie 2012

Şi după ce a primit noua comunicare a recomandărilor papale din partea lui Viganò, McCarrick arată că nu ţine deloc cont de ele. De fapt, cardinalul participă la audienţa pentru vizita „ad limina” a episcopilor americani şi cu acea ocazie îl salută de două ori personal pe Benedict al XVI-lea.

Ianuarie-octombrie 2012

La 27 ianuarie, ziarul italian Il Fatto Quotidiano publică o primă scrisoare rezervată a lui Viganò către Bertone cu care prelatul relatează despre un complot împotriva sa pentru a-l pune într-o lumină rea. Este începutul primului Vatileaks. Scrisorile lui Viganò, împreună cu documentele furate de adjutantul de cameră Paolo Gabriele, sunt baza pentru a transmisie făcută de jurnalistul Gianluigi Nuzzi, care publică o carte în care Viganò şi munca sa la Guvernatorat este foarte citat.

16 aprilie 2012

McCarrick – care conform comunicatului lui Viganò în acest moment ar fi supus „sancţiunilor” lui Benedict al XVI-lea – se întoarce a doua oară la Roma, pentru a participa la o audienţă acordată de pontif lui Papal Foundation. Este o fundaţie în care McCarrick este implicat personal de mulţi ani şi care a vărsat sume uriaşe pentru caritatea papei. În acea zi este ziua de naştere a lui Joseph Ratzinger şi îi este dăruit un tort. Este a doua oară în puţine luni că Benedict al XVI-lea îl are în faţa sa pe arhiepiscopul emerit de Washington. Nu rezultă că Viganò este invitat să facă noi comunicări lui McCarrick, amintindu-i „instrucţiunile” pontifului şi presupusele „restricţii”.

2 mai 2012

Carlo Maria Viganò participă la New York, la un hotel din Manhattan, la premierea „ambasadorilor misiunilor pontificale”. Este o gală care are protagonist chiar pe presupusul „sancţionat” McCarrick. Viganò îl salută cu afect spunându-i: „Dumneavoastră sunteţi atât de iubit de noi toţi”.

28 februarie 2013

McCarrick se întoarce în Vatican pentru a participa la ultima audienţă a papei demisionar Benedict al XVI-lea, care salută pe fiecare cardinal prezent. Întâlnirea este cordială, aşa cum este cu toţi ceilalţi.

3 martie 2013

Cardinalul arhiepiscop de Edinburgh, Keith O’Brien, anunţă că nu va participa la următorul conclav şi admite acuzele adresate împotriva lui afirmând: „conduita mea sexuală sub standarde”. Şi el a fost acuzat că a avut relaţii sexuale cu seminarişti şi preoţi. La 18 februarie Benedict al XVI-lea a acceptat renunţarea sa la conducerea diecezei cu toate că mai lipseau încă 27 de zile până la împlinirea celor 75 de ani. La 20 martie 2015 este anunţat că papa Francisc a acceptat renunţarea lui O’Brien la drepturile şi prerogativele cardinalatului, deşi menţinea titlul onorific de cardinal.

Martie 2013

Se desfăşoară congregaţiile pre-conclav. McCarrick, a cărui listă de denunţuri este mai groasă faţă de cele împotriva lui O’Brien, participă la ele. Dar pentru că are deja peste optzeci de ani nu intră în conclav, aşadar nu ia parte la votările care în seara de 13 martie duc la alegerea cardinalului Jorge Mario Bergoglio. În predarea ştafetei între Benedict al XVI-lea şi Francisc este foarte probabil că nu s-a făcut nicio aluzie la cazul McCarrick. Şi că acesta nici n-a fost ridicat în primele audienţe cu prefectul Congregaţiei pentru Episcopi. Cu siguranţă Viganò nu primeşte instrucţiuni cu privire la presupusele „sancţiuni” stabilite de Benedict al XVI-lea şi niciodată respectate. Nimeni de la Roma nu-l invită să le reitereze. Nimeni de la Roma nu-i comunică faptul că ele au încetat să existe. Pentru toţi ceilalţi, pur şi simplu, acele instrucţiuni papale n-au existat niciodată deoarece McCarrick a continuat să trăiască viaţa de dinainte.

Şi totuşi, acelaşi Viganò scrie în comunicatul său: „Era evident după aceea că începând de la alegerea papei Francisc, McCarrick, de acum absolvit de orice constrângere, s-a simţit liber să călătorească încontinuu, să dea conferinţe şi interviuri”. O afirmaţie care a fost dezminţită de documentele audio-video şi de zeci de articole. Aşa încât să-l inducă pe însuşi fostul nunţiu să dea înapoi dezminţindu-se pe sine însuşi şi recunoscând, într-un interviu cu situl ultraconservator LifeSiteNews, că de fapt McCarrick n-a ascultat niciodată de indicaţiile lui Benedict al XVI-lea. Ca justificare a atitudinii sale de stimă şi prietenie publică faţă de cardinalul molestator, Viganò aduce motive diplomatice comprehensibile: de vreme ce instrucţiunile papale erau secrete, nu putea să facă desigur un reproş public bătrânului cardinal, care de altfel era deja la pensie (un alt motiv care conform noii versiuni a lui Viganò ar fi făcut mai uşoare „sancţiunile”).

Viganò justifică în acelaşi mod şi multiplele audienţe ale lui McCarrick cu papa după decizia presupuselor „sancţiuni”, amintind notoriul caracter „blând” al lui Benedict al XVI-lea. Ceea ce demonstrează însă falsitatea afirmaţiei despre un McCarrick sancţionat şi retras în rugăciune care s-ar fi simţit „liber” după alegerea papei Francisc. Nu, McCarrick s-a simţit liber mereu. Şi presupusele „sancţiuni”, conform unei surse anonime apropiate de Benedict al XVI-lea citată de jurnalistul de la National Catholic Register, Edward Pentin, erau numai o „cerere privată”, fără niciun decret scris.

10 mai 2013

Viganò participă împreună cu McCarrick la o liturghie solemnă şi la o cină de binefacere organizată de Universitatea Catolică din Washington. În fotografia făcută la sfârşitul liturghiei nunţiul este aşezat chiar alături de McCarrick.

21 iunie 2013

La sfârşitul audienţei papei Francisc cu nunţii apostolici, Carlo Maria Viganò are posibilitatea de a-l saluta pentru prima dată pentru câteva clipe pe noul papă. Iată relatarea aşa cum se citeşte în comunicatul său: „Când a fost rândul meu, abia am avut timp să-i spun «sunt nunţiul din Statele Unite», că fără niciun preambul m-a luat cu ton de reproş cu aceste cuvinte: «Episcopii din Statele Unite nu trebuie să fie ideologizaţi! Trebuie să fie păstori!». Desigur nu eram în condiţia de a cere explicaţii despre semnificaţia cuvintelor sale şi pentru modul agresiv cu care m-a apostrofat”. Şi această afirmaţie a nunţiului este dezminţită de fapte, ba mai mult, de imagini. De fapt, a apărut imediat straniu că în primul salut cu noul papă acesta să înceapă în mod public să apostrofeze în mod agresiv prelaţi pe care nu-i cunoştea.

Materialul video de la Centrul de Televiziune Vatican demonstrează că Viganò la distanţă de câţiva ani are amintiri destul de întunecate. De fapt, papa îl primeşte zâmbind, cu gentileţe, şi imediat ce află că este nunţiul din Statele Unite, nu-l ia „fără niciun preambul cu ton de reproş”, ci îi mulţumeşte cu amabilitate pentru munca sa. Apoi, imediat după aceea, faţa pontifului devine un pic mai serioasă – aşa cum se întâmplă de fiecare dată când în aceste circumstanţe el doreşte să comunice un mesaj pe care-l consideră important, aşa cum ştiu bine cei care datorită muncii urmăresc materialele video din acest tip de audienţe – şi imediat începe liniştit şi cu voce foarte liniştită, fără tonuri agresive să spună: „În Statele Unite…”. Imediat după aceea materialul video se întrerupe: de fapt, TV vaticană nu divulgă cuvintele private schimbate în ocazii ca acestea. Dar oricum este evident că Francisc nu este agresiv, nu-l asaltează pe Viganò, nu-l ceartă deloc.

23 iunie 2013

Viganò obţine o audienţă privată de circa 40 de minute cu noul papă. Fostul nunţiu nu relatează că el a fost cel care a introdus – demonstrând în sfârşit acea preocupare care până în acel moment n-a fost niciodată manifestată – tema McCarrick. Francisc e cel care îi adresează o întrebare despre fostul arhiepiscop de Washington. Cu privire la cele întâmplat ne putem încrede numai în amintirile lui Viganò, care i-ar fi spus pontifului: „Sfinte Părinte, nu ştiu dacă dumneavoastră îl cunoaşteţi pe cardinalul McCarrick, dar dacă întrebaţi la Congregaţia pentru Episcopi există un dosar aşa de mare despre el. A corupt generaţii de seminarişti şi de preoţi şi papa Benedict i-a impus să se retragă la o viaţă de rugăciune şi de pocăinţă”. Nunţiul nu prezintă documente, nu predă note noului papă. Nu-i vorbeşte el cel dintâi despre McCarrick, deja de mulţi ani la pensie. Se limitează să-i spună că există un dosar împotriva lui la Congregaţia pentru Episcopi şi că papa Ratzinger i-ar fi „impus” o viaţă de rugăciune şi de pocăinţă. Viganò nu relatează că a adăugat ceva cu privire la faptul că McCarrick n-a ascultat şi că Benedict n-a mai intervenit niciodată pentru a fi ascultat.

Francisc nu reacţionează, deloc, dar nici nu decide să modifice eventuale decizii „secrete” ale predecesorului, despre care până în acel moment probabil că nimeni nu i-a vorbit vreodată. Şi nici nu-i spune nunţiului că intenţionează să-i ia şi formal acele presupuse „impuneri”. Conform lui Viganò, în timpul audienţei Francisc i-ar fi cerut o schimbare de linie cu privire la ultimele numiri episcopale: trebuie desemnaţi – acesta este sucul – episcopi păstori, nu cultural warriors (războinici culturali) de dreapta şi politizaţi. Fostul nunţiu afirmă fără nicio dovadă că această ideea i-ar fi fost sugerată pontifului de însuşi McCarrick. În realitate Bergoglio de mai mulţi ani gândeşte aşa.

Viganò primeşte şi o altă dezminţire chiar cu privire la acest punct din partea fostului ambasador SUA pe lângă Sfântul Scaun, Miguel Diaz, numit în mai 2009, care într-o declaraţie scrisă şi semnată se declară surprins că a citit afirmaţiile lui Viganò cu privire la cuvintele lui Francisc despre episcopii americani: „Pentru că mi-au adus imediat aminte că în timpul primei mele întâlniri cu nunţiul Sambi în reşedinţa sa la Washington (suntem încă în pontificatul lui Benedict al XVI-lea)” el a spus că „avem nevoie de episcopi americani care să fie mai puţin politicieni şi mai mult pastorali, nu cultural warriors”. Aşadar, conform acestei mărturii, deja în ultimii ani ai papei Ratzinger indicaţia care ajungea la nunţiul apostolic din SUA era aceea de a numi episcopi păstori. Evident, problema colateralismului excesiv al episcopatului nord-american cu anumite poziţii politice şi un anumit interes unilateral numai faţă de unele probleme etice era deja simţită ca problematică.

10 octombrie 2013

Carlo Maria Viganò obţine o a doua audienţă cu papa Francisc. Despre întâlnire şi despre temele tratate fostul nunţiu spune cam nimic în comunicat, decât că una dintre teme a fost cardinalul Donald Wuerl, numit în 2006 de Benedict al XVI-lea arhiepiscop de Washington. Viganò nu relatează că l-a alertat din nou pe pontif cu privire la cazul McCarrick.

Aprilie 2014

În faţa unei noi călătorii internaţionale a lui McCarrick, Viganò afirmă în comunicat că a scris secretarului de stat, Pietro Parolin, pentru a întreba dacă presupusele „sancţiuni” aplicate de papa Benedict erau încă valabile. Fostul nunţiu afirmă că n-a primit răspuns.

22 septembrie – 28 septembrie 2015

Papa vizitează Statele Unite, oraşele Washington, New York şi Philadelphia. La Washington stă la nunţiatura apostolică condusă de Viganò. În capitala federală nord-americană Francisc vizitează Casa Micilor Surori ale Săracilor, cunoscute în toate Statele Unite pentru că au iniţiat o acţiune legală împotriva lui „Obamacare” a preşedintelui Barack Obama, reforma sanitară care le obligă să garanteze servicii contrare învăţăturilor moralei catolice. Un gest de atenţie şi apropiere de cel care se bate pentru dreptul la libertatea de conştiinţă a existat aşadar. Micile Surori ale Săracilor şi bătălia lor sunt cunoscute. Dar nu s-au transformat într-un simbol politic şi nu participă la manifestaţii. Însă Viganò îi cere lui Francisc să-l întâlnească în privat şi pe Kim Davis, responsabilă de la Starea Civilă din Ashland, în Kentucky, ajunsă în închisoare pentru că a refuzat să dea permisiunea pentru căsătoria gay şi pentru că i-a împiedicat pe supuşii săi să facă asta. Davis, care aparţine congregaţiei evanghelice „Piatra Dură”, a devenit un simbol politic şi a defilat alături de diferiţi candidaţi republicani. Fie preşedintele Conferinţei Episcopale din SUA, Joseph Kurtz, fie cardinalul arhiepiscop de Washington, nu sunt de acord cu iniţiativa. Însă nunţiul continuă şi o prezintă colaboratorilor papei. Francisc o salută pe Kim Davis şi ştirea despre întâlnire este difuzată la mass-media repropunând obişnuitele polarizări politice.

9 octombrie 2015

Nouă audienţă privată a lui Viganò cu papa Francisc. Nunţiul – într-un nou comunicat difuzat prin jurnaliştii prieteni – afirmă astăzi că a fost chemat de urgenţă la Roma după dezlănţuirea polemicilor politice în Statele Unite datorită audienţei acordate lui Kim Davis. Dar spune că în timpul întâlnirii Bergoglio s-ar fi limitat să-i mulţumească pentru organizarea vizitei papale. Şi confirmă că pontiful ar fi fost perfect informat despre cel pe care-l avea în faţă. Şi în acest caz, Viganò este dezminţit. De fapt, reconstrucţia sa este pusă în discuţie de doi martori, părintele Thomas Rosica şi părintele Federico Lombardi, acesta din urmă în acel moment încă director al Sălii de Presă a Vaticanului. Ambii au atestat în scris că în ziua de după audienţa papală, Viganò i-a întâlnit împreună în apartamentul său din Vatican. Şi le-a declarat: „Sfântul Părinte în bunăvoinţa sa paternă mi-a mulţumit pentru vizita sa în SUA şi mi-a spus că l-am înşelat prezentându-i-o pe această doamnă în nunţiatură”. Lăsând să se înţeleagă o evidentă lipsă de informaţii cu privire la caz şi la suferinţa că n-a fost informat în mod adecvat de nunţiul apostolic. Viganò nu ne spune dacă în timpul multiplelor întâlniri avute cu papa în timpul rămânerii sale în SUA sau în timpul audienţei din 9 octombrie, s-a vorbit din nou despre cazul McCarrick. Totul lasă să se creadă că asta nu s-a întâmplat, pentru că dacă s-ar fi întâmplat fostul nunţiu ar fi vorbit despre asta în comunicat (afară de cazul de a imagina un dozaj lent de indiscreţii cu ceas).

12 aprilie 2016

Papa acceptă demisia lui Viganò ca nunţiu în Statele Unite. De două luni a împlinit vârsta canonică de 75 de ani (chiar dacă nunţii apostolici se pot retrage deja la 70 de ani).

2017

În primele luni ale anului McCarrick părăseşte casa vecină cu seminarul „Cuvântul Întrupat”, conform arhidiecezei pentru probleme de sănătate şi se transferă într-o casă de odihnă gestionată de călugăriţe.

20 iunie 2018

Sunt publicate trei comunicate în Statele Unite. Primul este semnat de cardinalul Timothy Dolan, arhiepiscop de New York, care informează despre un denunţ pentru abuz asupra unui minor împotriva lui McCarrick în perioada în care era preot în Grande Mela. „Aceasta a fost prima semnalare a unei încălcări a Cartei pentru protecţia copiilor şi a tinerilor făcută vreodată împotriva lui pe care o cunoaşte dieceza”, precizează cardinalul. Conform protocolului public în vigoare, „rezultate investigaţiei au fost furnizate la Archdiocesan Review Board, un grup de profesionişti între jurişti, experţi din forţele de ordine, părinţi, psihologi, un preot şi o călugăriţă. Comitetul de revizuire a considerat afirmaţiile credibile şi întemeiate”. În acelaşi timp cardinalul Tobin, arhiepiscop de Newark, declară: „Această arhidieceză şi dieceza de Metuchen au primit trei acuze de conduită sexuală rea cu adulţi în urmă cu decenii; două din aceste acuze au dus la despăgubiri”. În sfârşit, publică un comunicat şi însuşi McCarrick, spunând că nu-şi aminteşte că ar fi abuzat de un minor. Cardinalul este suspendat de la orice slujire publică.

28 iulie 2018

Papa Francisc acceptă demisia lui McCarrick din colegiul cardinalilor şi îi porunceşte o viaţă de pocăinţă şi rugăciune. Arhiepiscopul emerit de Washington nu mai este cardinal. „Papa Francisc – se citeşte în comunicatul Vaticanului – i-a acceptat demisia din demnitatea de cardinal şi a dispus suspendarea sa de la exercitarea oricărei slujiri publice, împreună cu obligaţia de a rămâne într-o casă care îi va fi indicată, pentru o viaţă de rugăciune şi de pocăinţă, până când acuzele care îi sunt adresate sunt clarificate de procesul canonic regulamentar”.

Iunie-august 2018

Fostul nunţiu Viganò ia contact cu vaticanistul de la Tg1, Aldo Maria Valli (el însuşi e cel care revelează asta) şi cu vaticanistul Marco Tosatti. Acesta din urmă relatează că a colaborat şi la redactarea şi editarea textului lui Viganò. Revendică un rol în operaţiune şi Timothy Busch, avocat conservator, unul dintre administratorii lui Eternal Word Television Network (EWTN), care a primit comunicatul lui Viganò. Busch relatează la New York Times că „responsabilii publicării l-au asigurat personal: papa emerit, Benedict al XVI-lea, a confirmat relatarea arhiepiscopului Viganò”. Ştire care a fost dezminţită de secretarul particular al lui Ratzinger, arhiepiscopul Georg Gänswein, care o etichetează ca „fake news!”.

26 august 2018

Este divulgat la unison de o reţea de mass-media americane şi italiene comunicatul Viganò, document compus din 11 pagini, care-l acuză pe Francisc că l-a acoperit pe cardinalul abuzator McCarrick şi ajunge să-i ceară demisia. Viganò implică întregul anturaj al lui Ioan Paul al II-lea (în afară de secretarul particular al papei, Stanislaw Dziwisz), dar aşa cum am văzut încearcă en passant să-l „salveze” pe Wojtyła descriindu-l ca un bătrân incapabil să înţeleagă şi să voiască, descărcând orice vină asupra lui Sodano. Implică şi întregul anturaj al lui Benedict al XVI-lea, încercând să-l „salveze” pe Ratzinger pentru că acesta – aflând despre caz – l-ar fi pedepsit pe McCarrick, deşi târziu şi cu blândeţe, din vina lui Bertone. Aşa cum a fost documentat, Viganò cu toată probabilitatea exagerează însemnătatea acestor „pedepse” aplicate de Benedict şi nu vor fi respectate de nimeni, in primis nunţiul apostolic din SUA, adică Viganò însuşi.

În sfârşit, fostul nunţiu acuză întregul anturaj al lui Francisc: actualul pontif, unicul papă care l-a sancţionat puternic pe McCarrick, apare ca adevăratul obiectiv al răsunătorului comunicat. În text sunt citaţi în total 38 dintre episcopi, arhiepiscopi şi cardinali. Dintre toţi aceştia numai unul – actualul secretar al Congregaţiei pentru Episcopi – a obţinut numirea episcopală în timpul pontificatului papei Francisc. Toţi ceilalţi au devenit episcopi în timpul pontificatelor lui Paul al VI-lea (numai 3), Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea. Asta înseamnă că investigaţiile cu privire la candidat şi procesul necesar pentru prima numire ca episcop s-au desfăşurat în aproape totalitatea cazurilor în timpul pontificatelor lui Wojtyła şi Ratzinger. În afară de asta, marea majoritate a cardinalilor citaţi de Viganò (în total 16) au primit bereta de cardinal ori de la Wojtyła ori de la Ratzinger. În sfârşit, şi cei trei cardinali aflaţi în vizorul fostului nunţiu pentru că sunt „vinovaţi” că au fost un pic mai puţin conservatori faţă de predecesorii lor – Kevin Farrell (cardinal, prefect al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă), Blase Cupich (cardinal arhiepiscop de Chicago), William Tobin (cardinal arhiepiscop de Newark) – au devenit toţi episcopi sau arhiepiscopi cu decrete de numire semnate de sfântul Ioan Paul al II-lea sau de Benedict al XVI-lea. În timpul conferinţei de presă în avionul care îl readuce la Roma de la Dublin, Francisc la o întrebare despre acuzele lui Viganò răspunde jurnaliştilor: „Cred că acel comunicat al lui Viganò vorbeşte de la sine şi voi aveţi maturitatea profesională pentru a trage concluziile”.

26-27-28 august 2018

Unii episcopi americani (în total 24) începând de la arhiepiscopul de Philadelphia, Charles Chaput, publică declaraţii – în unele cazuri şi cu ordinul de a le citi în biserici – pentru a atesta credibilitatea lui Viganò. Cer o investigaţie asupra comunicatului său fără a se exprima cu privire la cererea răsunătoare de demisie prezentată de fostul nunţiu.

1 septembrie 2018

Benjamin Harnwell, fost politician englez şi preşedinte al consiliului de întemeiere a „Dignitas Humanae Institute”, îl apără pe cardinalul Renato Raffaele Martino, acuzat de Viganò că aparţine „curentului filo-homosexual favorabil să răstoarne învăţătura catolică referitoare la homosexualitate”. Declaraţii absurde, conform lui Harnwell, pentru un cardinal ca Martino care reprezintă „unul dintre indiscutabilii titani pro-life ai Bisericii catolice în ultimul sfert de secol”. Harnwell cere scuze publice din partea lui Viganò pentru acuza care, „până când nu va fi prezentată vreo probă contrară”, trebuie considerată „ca o pată împotriva unui nevinovat de 85 de ani”.

3 septembrie 2018

În omilia de la liturghia la „Sfânta Marta”, Francisc afirmă că în faţa celor care „caută numai scandal” şi „dezbinare” singurul răspuns este tăcerea şi rugăciunea. Părintele Federico Lombardi, fost purtător de cuvânt al Vaticanului, intervievat de Tv2000, defineşte omilia papei „o reflecţie pe care o legăm spontan cu situaţia de astăzi în care avem un val de acuze extrem de agresive care amestecă unele elemente de adevăr cu atâtea elemente de falsitate care încurcă şi mai ales tind să creeze o situaţie de dezbinare în Biserică”. „În faţa acestei situaţii – adaugă Lombardi – papa reafirmă intenţia sa de a nu răspunde direct la aceste acuze şi de a nu se lăsa implicat într-un vârtej teribil de dispute, contradicţii violente care nu pot duce decât numai la alte dezbinări şi la un rău profund în Biserică. Papa alege să imite atitudinea lui Isus care se situează la un nivel superior de răbdare, umilinţă şi nu se lasă implicat pe planul extrem de jos şi rău al acuzelor şi contra-acuzelor”.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 4 septembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.