Categorii

Admiterea în rândul candidaților la Ordinele sacre

Admissio-2015Pentru cei 13 seminariști ai anului III și un seminarist al anului IV din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași prima duminică din Advent din anul acesta va rămâne cu siguranță vie în memoria lor, căci, în cadrul sfintei Liturghii celebrate de mons. Benone Farcaș, rectorul Institutului, pe 29 noiembrie, aceștia au fost admiși în rândul candidaților la Ordinele sacre. La această celebrare euharistică au luat parte părinți profesori și formatori din cadrul seminarului, părinți oaspeți din diferite parohii și, de asemenea, familiile seminariștilor.

Ce înseamnă a fi candidat la Ordinele sacre? Cu siguranță, termenul de candidat nu ne este străin, mai ales că în fiecare campanie electorală, fie ea prezidențială, fie locală, suntem înconjurați de diferiți candidați care caută să primească votul pentru a ocupa o funcție de conducere. A fi un candidat la Ordinele sacre, a subliniat mons. Benone Farcaș în cadrul omiliei, înseamnă a te dedica în totalitate formării pentru sfânta Preoție; este un act care implică atât sufletul, deoarece răspunzi la chemarea lui Cristos, cât și rațiunea, căci alegi acest drum al formării sacerdotale, fiind conștient de importanța și însemnătatea acestei decizii. Mai mult decât atât, nu este candidatul la Ordinele sacre cel care se propune pe sine, ci este Cristos cel care alege din rândul oamenilor pe cei pe care îi dorește să-l urmeze.

Este prima oară când acești seminariști au spus în fața Poporului lui Dumnezeu „prezent!” și „vreau!”, iar Biserica a confirmat dorința acestor tineri de a-l urma pe Cristos și, primindu-i pe aceștia, s-a angajat că îi va pregăti pentru slujirea sacerdotală, astfel încât să devină adevărați martori ai Marelui Preot în mijlocul lumii.

Bucuria, dar mai ales conștientizarea importanței pasului pe care l-au făcut seminariștii anului III, se poate observa în modul în care aceștia au trăit această sărbătoare și în sentimentele pe care le-au avut cu ocazia acestui moment special. Iată câteva impresii:

„Acest eveniment, pe care l-am trăit astăzi, marchează începutul unui parcurs de formare lung și complex care devine o provocare zilnică în construirea celor patru piloni (intelectual, spiritual, pastoral și uman) ai formării noastre pentru a realiza un Templu al lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Este greu să descriu emoțiile pozitive pe care le-am trăit în timpul ritualului admiterii, însă întreaga sfântă Liturghie a început să limpezească tot mai mult diferența dintre faptul că nu Cristos este în slujba noastră, ci noi suntem în slujba lui Cristos. Asemenea Mariei, m-am făcut disponibil pentru a primi și împlini voința lui Dumnezeu”. (Sociu Marian Cosmin – Barați)

„Pentru mine, acest eveniment a fost unul dintre cele mai emoționante evenimente din viaţa mea. Chiar dacă admiterea la Ordinele sacre nu este ca o hirotonire, pentru mine este un eveniment foarte important, pentru că e ca o pregătire, un pas înainte în formarea mea ca preot. Îi mulţumesc Domnului pentru această chemare şi îl rog să mă ajute în continuare în parcursul formării mele”. (Gherghel Iulian-Robert – Tupilaţi)

„Iată-mă, Doamne! Îţi dăruiesc iubirea mea imperfectă. Vreau să fii fericirea mea! Fericitul Vladimir Ghika spune: Iubindu-l pe Dumnezeu să nu-i iubiți mai puțin pe cei dragi, ci iubiţi-i mai mult în Dumnezeu. Ajută-mă să conștientizez această chemare. Vreau să fiu om!” (Ştefan Lenghen – Pîrgăreşti)

Lista celor care au fost admiși în rândul candidaților la Ordinele sacre:

Amariei Paul Eduard – Buhonca

Budău Iosif Eduard – Valea Seacă

Cochior Iulian – Valea Mare

Echert Michail Iulian – Rădăuți

Gherghel Iulian Robert – Tupilați (Nisiporești)

Hușanu Ovidiu – Buruienești

Lenghen Ștefan – Pîrgărești

Marcoș Marius – Răcăciuni

Pericică Felix Cristian – Roman „Sfânta Tereza”

Sabău Alin Corneliu – Bacău „Sfânta Cruce”

Sascău Adrian – Coman

Simon Ștefan Emanuel – Șcheia

Sociu Marian Cosmin – Barați

Vîrgă Paul Alexandru – Breaza (Talpa)

Michail Iulian Echert

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.