Categorii

Acordul China-Vatican: un experiment despre cum bate vântul

Cu privire la acordul dintre China şi Sfântul Scaun pentru numirile episcopilor, agenţia Eglises d’Asie a difuzat ieri un comentariu al sinologului pr. Jean Charbonnier, MEP, care a trăit îndelung în lumea chineză. Prin permisiunea gentilă a EdA, publicăm comentariul său.

O primă observaţie se impune cu privire la modalităţile acordului. A fost semnat la Pechin. Spre care se îndreaptă toată onoarea. Reprezentantul guvernului chinez legat de ministerul afacerilor externe poate prin tradiţie să se arate mai liberal în momentul în care politica internă întăreşte disciplina sa. Acordul nu implică deloc o schimbare în aplicarea brutală a noii legi cu privire la religii, în vigoare încă din februarie trecut. În acelaşi timp, guvernul chinez poate să impună acordul său oficial cu Roma pentru a-i constrânge pe toţi catolicii să intre în rama „patriotică” a politicii oficiale a partidului. Poziţia celor din subteran este slăbită. Totuşi, cardinalul Parolin proclamă acordul ca o victorie şi lumea întreagă este invitată să se bucure. Acest prim semnal de înţelegere între Roma şi Pechin era fără îndoială aşteptat de mult timp. Dar este aşa de important? Mass-media chineze, la rândul lor, au dat rezonanţă scăzută.

Ce ştim despre acest acord?

Trei elemente sunt exprimate în mod explicit:

  1. Cei şapte episcopi ilegitimi numiţi fără aprobarea Romei, între care trei excomunicaţi, se reconciliază cu Sfântul Scaun după ce au cerut iertare în mod oficial. Aceasta este o victorie pentru guvernul chinez. Este o mângâiere pentru episcopii interesaţi. Pentru catolici din subteran, care nu înţeleg o asemenea cotitură a Sfântului Scaun, este vorba despre o slăbire a autorităţii romane. Din punctul de vedere al psihologiei chineze, reprezintă o intolerabilă pierdere a onoarei şi frica de sancţiuni mai mari. Dacă se poate compara dialogul Vatican-Pechin cu o partidă de fotbal, echipa albă a papei le permite roşilor din Pechin să dea primul şut în minge şi chiar îi lasă să marcheze primul lor gol.
  2. Papa acceptă procesul „democratic” chinez pentru alegerea episcopilor. Preoţii, călugării şi laicii din Asociaţia patriotică a diecezei participă la alegeri. Candidatul lor este prezentat apoi Conferinţei Episcopale Chineze. Acordul stipulează că acel candidat ales trebuie să fie prezentat Sfântului Scaun pentru o aprobare finală a papei. Papa va putea apoi exercita un drept de veto dacă acel candidat nu este potrivit. Este o victorie pentru papa dacă această dispoziţie este confirmată în practică. Totuşi acest lucru nu este dezminţit imediat, pentru că Sfântul Scaun trebuie să recunoască şapte episcopi numiţi fără consensul său şi, pentru unii, chiar în pofida refuzului său explicit. Această contradicţie internă arată mult dincolo de cuvinte adevăta însemnătate a acordului. Efectul primului gol marcat de China slăbeşte în mod semnificativ apărarea albă. Este adevărat şi că în ochii Bisericii aceasta nu este o luptă, ci un act prietenos şi respectuos.
  3. Prefectura apostolică de Chengde, în provincia Hebei, a fost ridicată la rangul de dieceză sufragană a arhiepiscopiei de Pechin. Regiunile ecleziastice din 1946 vor fi restabilite? Teritoriul din Chengde este mai extins. Acordul prezintă această schimbare ca o voinţă a papei. Ar fi o primă intervenţie a pontifului în trasarea diecezelor din China de multe decenii… Este o victorie pentru mons. Guo Jincai, unul dintre episcopii reconciliaţi, care tocmai a construit o catedrală prestigioasă şi scumpă. Există un plan politic în noul prestigiu oferit episcopului de Chengde? Chengde găzduieşte palatul de vară a împăraţilor chinezi. În acest palat, la începutul secolului al XVII-lea, împăratul Kangxi l-a primit pe delegatul Sfântului Scaun, mons. de Tournon. Împăratul n-a înţeles cererile delegatului. A considerat nepotrivit ca „împăratul religiei Jiaohuang” (traducerea chineză a cuvântului „papă”) să se amestece în treburile interne ale Chinei. Puţin după această audienţă, episcopul de Tournon a transmis în mod oficial decretul papa care le interzicea creştinilor chinezi să practice cultul strămoşilor, considerat o superstiţie. Conform normei confucianiste, ritualul implica recunoaşterea ascultării absolute faţă de suveran. Mons. de Tournon a fost exilat imediat la Macao, unde a primit pălăria de cardinal de la papa. Onoarea dată astăzi episcopului de Chengde ar putea să fie interpretată ca o răzbunare istorică a cererilor romane, considerate din totdeauna ca o ingerinţă politică ce pune în discuţie puterea absolută a partidului. Pe de altă parte, Roma specifică faptul că scopul acestui acord este îndeosebi pastoral şi doreşte să promoveze unitatea între toţi catolicii din China.

În măsura în care papa Francisc susţine acest acord pe care l-a dorit mereu cu putere, trebuie gândit că pontiful invită Biserica la un act de umilinţa în faţa unei Chine bogate şi puternice. Scopul său nu este desigur căutarea unui compromis cu noii exploatatori ai poporului chinez. Bisericii i s-a reproşat adesea că este de partea celui mai puternic. Acest lucru ar putea să fie iarăşi cazul politicii vaticane, care trebuie să ţină cont de rolul Chinei în viaţa lumii de astăzi. Însă scopul papei Francisc este în spiritul Evangheliei. Este de a permite tuturor catolicilor din China să se unească între ei pentru binele ţării lor, într-un spirit de slujire şi de iubire.

Cele nespuse din acord

Ceea ce ne-a fost revelat despre acord nu este decât vârful icebergului. Ce este sub apă? Conform logicii măsurilor declarate, putem conclude că Sfântul Scaun recunoaşte legitimitatea Conferinţei Episcopale Chineze, dat fiind că va trebui să ia în considerare pe candidaţii la episcopat pe care ea îi va prezenta. Deci trebuie să se concludă că cei circa 30 de episcopi din subteran vor fi invitaţi să se unească la această conferinţă, care de fapt încă este controlată de Asociaţia patriotică a catolicilor chinezi? Dreptul lor de a refuza este recunoscut de Biserică? În caz contrar, riscul ar fi ca aceia din subteran să devină dublu subterani, faţă de stat şi faţă de Biserică. Acordul conţine o clauză care precizează rolul Asociaţiei patriotice a catolicilor? Este o participare pozitivă a laicilor la gestionarea practică a diecezelor şi a bisericilor? Este respectată autoritatea episcopului în materie religioasă?

Un alt aspect important este recunoaşterea noii dieceze de Chengde. Pe baza versiunii publice a acordului, papa este cel care e creatorul acestei noi dieceze. Este începutul unei reflecţii a Sfântului Scaun cu privire la noua repartizare administrativă a diecezelor? Conform anuarului pontifical, China are 144 de dieceze create de Roma. Noua repartizare administrativă a diecezelor, pusă în aplicare sub egida Asociaţiei patriotice a catolicilor, reduce la 96 numărul diecezelor. Dată fiind evoluţia Chinei, această reorganizare pare destul de raţională. Însă menţinerea din partea Romei a vechilor dieceze le permitea episcopilor subterani să fie aproape de episcopii noilor dieceze recunoscute. Preoţii puteau să se pună în slujba diecezei şi a episcopului care le convenea lor mai mult. Aceste problematici sunt tratate în acord?

În mod destul de logic, în general noua distribuire administrativă răspunde la dezvoltarea noilor centre administrative şi la reducerea numărului de preoţi. Din 1950, cea mai mare parte a diecezelor gestionate de episcopi şi misionari străini au văzut reducerea numărului de preoţi cu două treimi. Perioadele de reprimare până la revoluţia culturală din 1966-1976 au redus ulterior numărul de preoţi chinezi. Ca urmare a noii politici de modernizare demarată de Deng Xiaoping în 1978, preoţii chinezi care au putut să părăsească lagărele de muncă silnică sau închisorile au fost în măsură să reia slujirea lor. Prima preocupare a fost aceea de a învăţa latina pe câţiva tineri cu scopul de a garanta succesiunea. Seminariile au fost deschise în 1982. Vocaţiile, din fericire, au fost numeroase până la sfârşitul secolului al XX-lea. Dar în unele dieceze au rămas numai doi sau trei preoţi. În provincia Hunan, şapte dieceze au fost regrupate pentru a forma unica dieceză de Changsha, capitală a provinciei. Episcopul de Changsha are circa douăzeci de preoţi. Este probabil că actualul acord conţine o clauză care prevede recunoaşterea noii hărţi a diecezelor din China. Asta înseamnă un control mai mare asupra vieţii Bisericii şi condiţii de viaţă şi mai dificile pentru cei din subteran.

Un experiment pe Calea Mătăsii

Rămâne o problemă crucială care fără îndoială face parte din acord. Guvernul chinez a repetat fără încetare că un acord cu Roma ar fi fost posibil numai dacă Vaticanul ar fi întrerupt mai întâi relaţiile diplomatice cu Taiwan. Unii funcţionari din Vatican au sugerat adesea că Sfântului Scaun nu i-ar fi greu să transfere reprezentanţa sa de la Taipei la Pechin. Pentru Sfântul Scaun, o ruptură de Taipei este concepibilă numai dacă guvernul Republicii Populare face o cerere de reluare a relaţiilor diplomatice, pe care le-a rupt în 1952 alungându-l în mod dezordonat pe nunţiul apostolic, monseniorul Riberi. Raporturile diplomatice fuseseră stabilite cu China în 1942 şi nunţiul locuia la Nanchin, pe atunci capitala Chinei sub guvernul naţionalist al lui Kuomindang. Monseniorul Riberi a rămas la Nanchin sub noul guvern popular şi nu la urmat pe Chiang Kaishek la Taiwan, aşteptând noi dispoziţii ale guvernului. Noul guvern l-a alungat în mod ruşinos din Hong Kong în 1952, definindu-l reprezentant al imperialismului vatican. După cincizeci de ani, în 2000, Vaticanul a fost încă o dată obiect al unor insulte grele pentru că a canonizat 120 de martiri chinezi, dintre care unii, s-ar părea, au făcut jocul imperialismului francez.

Amintirea umilirilor îndurate de China la Tratatul de la Versailles în 1919 este încă vie în mintea conducătorilor chinezi. Guvernul chinez actual nu este desigur în căutarea de relaţii diplomatice cu Vaticanul deşi, dacă ne gândim bine, ar putea să fie în interesul său. China populară ar putea să se mulţumească să nu pretindă ca Vaticanul să rupă raporturile cu Taiwanul. Libertatea Bisericii în Taiwan asigură o legătură concretă cu catolicii din continent şi favorizează unirea dintre insulă şi patria mamă. Slujirea culturală şi socială a catolicilor în Taiwan dă mărturie despre iubirea şi respectul Bisericii faţă de poporul chinez. Încă de la Conciliul al II-lea din Vatican, în urmă cu 60 de ani, Biserica din Taiwan a lucrat cu eficacitate să chinezeze Biserica în producerea unei exprimări a credinţei în limba şi cultura chineză. În lipsa relaţiilor diplomatice cu Pechinul, Taiwanul găzduieşte unicul teritoriu chinez unde Biserica poate mărturisi cu plinătate iubirea sa faţă de poporul chinez. A rupe relaţia cu Taiwanul ar fi o sinucidere pentru Biserica din China.

Când unul vrea să survoleze în balon un sit turistic, trimite mai întâi un mic „balon de probă” ca experiment, pentru a verifica direcţia şi forţa vântului. Probabil că asta e ceea ce se întâmplă la Pechin. Sperăm ca puţine articole ale acordului făcute publice să nu declanşeze un taifun distructiv în Biserică ce ar amâna zborul pentru alte decenii. Sperăm ca balonul să decoleze pentru un zbor paşnic deasupra întregii Chine, de la Guangzhou la Harbin, de la Taiwan la Kashgar şi să continue de-a lungul întregii Căi a Mătăsii, de la Pechin la Roma.

De Jean Charbonnier

(După www.asianews.it, 28 septembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.