Categorii

A venit momentul de a citi Biblia. Dacă vrem să ne numim creştini

Pare să răsune lucrarea lui Benedetto Croce De ce nu putem să ne numim „creştini” cartea părintelui Federico Tartaglia, A venit momentul de a citi Biblia (Şi îţi explic cum se face) (Milano, Àncora, 2018, 476 de pagini) în care se subliniază că nu putem să ne numim creştini dacă nu citim Biblia, „toată Biblia”. Şi în timp ce filozoful din Pescasseroli recunoştea creştinismului meritul că a făcut „o revoluţie a sufletului”, Tartaglia conferă Bibliei o valoare de care nu se poate face abstracţie, piatră de hotar a identităţii creştinului. Autorul prezintă rând pe rând cele şaptezeci şi trei de cărţi ale Bibliei, arătând cu un limbaj, în acelaşi timp simplu şi strălucitor, de ce nu ne putem lipsi de această carte. Care – aşa cum se citeşte într-un text din prefaţa pe care o publicăm în această pagină – dă glas nu numai Cuvântului lui Dumnezeu adresat omului, ci şi întrebărilor omului oricare despre viaţă, despre relaţiile interpersonale, despre nonsensul pe care par să-l aibă multe lucruri. Şi chiar ateul se poate oglindi în asta: răspunsul său poate să fie diferit, dar să aibă aceleaşi întrebări este „deja o mare fraternitate”.

Am petrecut toată viaţa studiind şi explicând Biblia, adresându-mă oricui era interesat să mă asculte sau să citească articolele mele şi scrierile mele.

Odată Biblia nu era la modă, ba chiar pentru mulţi creştini buni era posibil să trăiască propria credinţă fără a simţi nevoia s-o citească: era suficient ceea ce se auzea la liturghie. După aceea, din fericire, lucrurile s-au schimbat şi s-au născut atâtea iniţiative – cărţi accesibile de exegeză, cursuri biblice, „şcoli ale Cuvântului” etc. – care aveau ca obiectiv acela de a face „populară” citirea Bibliei, singuri sau în grup.

Însă mi se pare să observ că, în pofida tuturor eforturilor, însă sunt prea puţine persoanele care decid să iasă din găoacea textelor pe care le cunosc toţi (care sunt de altfel un procent foarte mic din textul biblic) şi să înfrunte cu curaj o citire integrală a Bibliei. Care este şi unicul mod pentru a învăţa s-o înţelegem cu adevărat, pentru că – aşa cum spuneau deja vechii învăţători din Israel – „Scriptura cu Scriptura se interpretează şi se explică”.

Probabil că n-am fost capabili să dăm de înţeles că a citi Biblia nu este un exerciţiu de evlavie rezervat câtorva (preoţi, fraţi şi surori plus vreun „laic angajat”), ci este înainte de toate o şcoală de viaţă, pentru toţi. Mai mult, îndrăznesc să spun că este cea mai extraordinară şcoală de viaţă la dispoziţia noastră, mai înainte de a fi un „depozit de adevăr”, de folosit pentru a-l ataca pe cel care nu gândeşte ca noi.

Probabil că Biblia este citită de obicei în mod prea spiritualist: este în schimb o carte umană, pentru adevăratele noastre probleme, nu numai religioase. Nu există o religie abstractă. Biblia trebuie să fie luată în serios, în corporalitatea sa, fără alegorii, fără spiritualizări, pentru că sensul literar este inteligent. Mă răzvrătesc faţă de anumite lecturi mereu edificatoare, în realitate există relatări biblice care se termină cu îndoieli şi întrebări. Sunt perplex în faţa interpretărilor care spiritualizează ca şi cum sugestiile Cuvântului lui Dumnezeu n-ar fi pentru viaţa pământească. Lecturi care par o fugă de lume sau o consolare a sa. Aş vrea o lectură atentă la întrebări şi la naraţiuni, adesea problematice, la paradoxuri care schimbă mentalitatea şi modul de a trăi. Creştinul este din lume şi în lume trebuie să trăiască, în cotidianul său, fără abstracţii şi fără prea multe pretenţii de eroism.

Şi după aceea: Biblia este o carte care dă glas nu numai Cuvântului lui Dumnezeu adresat omului, ci şi la întrebările omului oarecare, ale omului care gândeşte, despre viaţă, despre relaţiile dintre noi, despre nonsensul pe care par să-l aibă multe lucruri. Chiar şi ateul se poate oglindi în asta. Poate să fie diferit răspunsul său, dar să aibă aceleaşi întrebări este deja o mare fraternitate.

Ce sfaturi trebuie date aşadar celui care vrea să se apropie de Biblie pentru o primă lectură? Primul meu sfat, rod al multor ani de muncă, este că trebuie să se încredinţeze unei călăuze sigure, şi această carte a părintelui Federico Tartaglia este deosebit de potrivită, datorită capacităţii sale de a arăta „miza” fiecărei cărţi biblice şi a Bibliei în întregime. Apoi se poate porni de la vreo carte care ni se pare mai familială, aş spune o Evanghelie (şi deja o citi dintr-o suflare este foarte diferit de a o auzi citindu-se pe bucăţi, ca la liturghie), a trece la o Scrisoare a lui Paul şi după acea la vreo carte din Vechiul Testament care să ne facă să înţelegem şi frumuseţea literară a Scripturii, cum ar fi Iob sau Cântarea Cântărilor.

După ce s-a făcut asta, se poate lua orice text. Important este a înţelege că suntem în faţa unei cărţi complexe care nu se înţelege în întregime. Există părţi pe care nu le-am înţeles eu însumi. Biblia vorbeşte despre Dumnezeu şi despre om, teme care nu sunt simple. Trebuie avută statornicie şi răbdare, dar – pot garanta asta – este o carte care valorează mai mult decât altele, şi cultural. Relatările biblice sunt la egalitate cu acelea din literatura greacă. În timpul unui curs de post-doctorat pentru studenţi care veneau de la lecturi clasice am auzit spunându-se: „Am citit Qohelet, este mai extraordinar decât Dialogurile lui Platon”.

În teorie s-a înţeles că fără a frecventa cu asiduitate Biblia nu putem să ne numim cu adevărat creştini. Mai mult, umani. Dar trebuie s-o face pâine de toate zilele pentru oameni. Şi îmi doresc ca această carte – cu invitaţia din inimă de a citi Biblia, de a o citi în întregime, de a se îndrăgosti de Cuvântul lui Dumnezeu – să devină un instrument răspândit în parohii, în grupurile de cateheză, în şcolile biblice, dar să fie luată în serios şi de toate persoanele care pur şi simplu şi-au spus: „Acea carte groasă este de mulţi ani în raft, acum vreau să încerc s-o citesc…”.

Amintindu-ne de un lucru important: Isus a spus că „fericiţi” (şi a fi fericiţi nu este adevărata dorinţă a inimii umane?) sunt cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu… şi care îl pun în practică! A traduce în practică nu înseamnă însă a respecta Evanghelia în toate şi prin toate, nu suntem capabili de asta. Defectul multor persoane este de a coborî Evanghelia la nivelul nostru de respectare, pentru gustul de a spune: eu sunt un om al Evangheliei. Mai bine să spună: sunt un păcătos şi Evanghelia este acel lucru frumos la care încerc să ajung.

Cu acest spirit, nu pot decât să repet ceea ce părintele Federico Tartaglia urează la sfârşitul fiecărui capitol din această carte: lectură frumoasă!

De Bruno Maggioni

(După L’Osservatore Romano, 29 martie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.