Categorii

A murit părintele Alessandro Pronzato, preot scriitor apreciat de papi

A murit ieri părintele Alessandro Pronzato, născut la Rivalba (Alessandria), pe malul drept al râului Po, în 1932. Aşa îi plăcea lui însuşi să se prezinte cititorilor săi. A făcut studiile liceale şi teologice la seminarul din Casale Monferrato şi a fost hirotonit preot în 1956, de monseniorul Giuseppe Angrisani, care îl va încuraja după aceea, împreună cu părintele Barra şi, apoi Paul al VI-lea, să scrie. S-a dedicat predării în şcolile de stat şi jurnalismului.

Este autor a peste o sută douăzeci de opere traduse în diferite limbi. A prestat slujirea sa în Biserică, în afară de peniţă, cu predica şi conferinţele. În mod deosebit a desfăşurat ani îndelungaţi activitate pastorală în domeniul bătrânilor. A colaborat la diferite ziare, reviste şi rubrici radiofonice, între care Radio Maria şi Radio Vaticana.

Paul al VI-lea după ce a citit câteva cărţi ale sale, îl încurajează să continue cu stilul său deosebit de „strălucitor şi incisiv” ca să întreprindă slujirea sa a peniţei. În ’65 începe ca scriitor cu „Graniţele milostivirii” („Le frontiere della misericordia”) după care urmează „… Eu însă vă spun” („… Ma io vi dico”) (şase ediţii într-un an). Bestsellerul său „Evanghelii incomode” („Vangeli scomodi”) (ieşit în ’65), numără peste treizeci de ediţii şi retipăriri şi numeroase traduceri în limbă străină de la spaniolă la japoneză.

Scrie monseniorul Ravasi, astăzi cardinal, în prezentarea sa la una dintre ultimele ediţii ale Evanghelii incomode: „La patruzeci de ani distanţă de la publicarea sa «incomoditatea» Evangheliilor ilustrată de Pronzato trebuie să fie şi mai mult subliniată deoarece credinţa creştinilor oscilează astăzi între violetul geros al unei spiritualităţi generice fără gust şi roşul aprins al unei excitări artificiale şi furioase împotriva unei lumi de acum secularizate”.

Printre numeroasele sale cărţi există comentarii la Evanghelii, la Scripturi, culegeri antologice, biografii de sfinţi şi sfinte, figuri adesea necunoscute care prin unicul său mod de a scrie, uneori şi umorist şi ironic au făcut cunoscută istoria lor. Sunt vestite pentru noi glumele sale, anecdotele, care erau prezente în compania lui, adesea şi recent ne chema ca să ne povestească „ultima…”.

„Creştinii – susţinea părintele Sandro – nu au nevoie de idoli, sau de mituri entuziasmante, de cauze sublime pentru a porni la drum. Pur şi simplu au nevoie de o privire binevoitoare asupra realităţii care îi înconjoară. Umorismul este respectare a omului, a adevărului său”.

În „Un preot se spovedeşte” („Un prete si confessa”) publicată în 2013, cu ocazia celor 80 de ani ai săi, scrie: „Era în casă o străbunică. Eu încă nu mergeam la grădiniţă, dar deja învăţasem să fac ştrengării. Şi îi furam bastonul. Din gura ei porneau invectivele cele mai colorate. Precum şi o previziune: «Acest copil va deveni un delincvent»”.

Însă rugăciunea sa de o viaţa a fost aceasta: „Rugăciunea mea, la 80 de ani, este încă aceea de atunci când eram în seminar: «Doamne, fă-mă să devin preot»”.

Îi plăcea mult şi să dea glas personajelor cele mai neobişnuite, pentru el mesajul evanghelic trecea şi pe la lucruri şi personaje zilnice. În „Novena de Crăciun în faţa ieslei” („Novena di Natale davanti al presepio”) aşa ca în „Evanghelii incomode”, printre ultimele sale cărţi, dă glas magilor tâlhăriţi, cărturarilor ignoranţi, pescarilor căzuţi în năvod, chiar şi scutecelor lui Isus Prunc, dar şi anumitor atitudini precum „viclenia” lui Petru, a învăţa să fim mai puţin surzi şi mai mult muţi, a împărţi faţă de a înmulţi şi aşa mai departe.

Papa Francisc în călătoria sa istorică în Cuba, întâlnindu-l pe Fidel Castro, a făcut un omagiu deosebit lui Lider Maximo: trei cărţi care l-au însoţit ca preot tânăr, două dintre acestea erau de părintele Sandro, „Evanghelii incomode” şi „Gura noastră s-a deschis la zâmbet” („La nostra bocca si aprì al sorriso”), aceasta din urmă o carte destul de specială care l-a făcut cunoscut şi printre cititorii laici (ambele traduse la apariţia lor şi în limba spaniolă).

Dacă s-ar voi să se rezume în puţine cuvinte mesajul cărţii, s-ar putea pune pe buzele lui Dumnezeu mai mult sau mai puţin aceste cuvinte: „Zâmbiţi… Fiţi înţelepţi… Fără tragedii… Fără drame… Drepţi!… La muncă! În genunchi, în rugăciune, pentru Ninive!”.

De asemenea: „Puneţi umorism în acţiunea voastră. Umorismul nu este defetist. Dimpotrivă! Umorismul, amintind omului limitele sale, îl invită la modestie, să nu se ia prea în serios, să lase spaţiu Celuilalt”.

Cartea a fost după aceea prezentată la Târgul internaţional al Cărţii din Torino de cardinalul de Torino, Severino Poletto, prieten şi coleg de studii al părintelui Sandro cu un mare interes al publicului laic care cunoştea încă puţin această latură „glumeaţă” a Bisericii.

Însă marea iubire a părintelui Pronzato a fost mereu aceea faţă de Maria, căreia numeroase cărţi ale sale îi sunt dedicate inclusiv ultima, „Toţi la şcoala Mariei pentru a învăţa bucuria” („Tutti a scuola di Maria per imparare la gioia”), apărută în primăvara acestui an.

„Iubirea faţă de Maria trebuie mai mult şoptită decât strigată, mai mult ascunsă cu gelozie decât expusă”, scrie părintele Sandro, „pentru a reuşi, nu spun să se pătrundă, dar măcar să se atingă în treacăt misterul acestei tinere femei care a spus «da» lui Dumnezeu şi pentru noi”.

„Nu am haruri speciale să-i cer, decât să rămân mereu îndrăgostit de Ea fără a arăta prea mult asta. Un soi de iubire clandestină, pe care mulţi nu reuşesc s-o ghicească.

Mulţumesc, Marie, şi condu sărmana mea peniţă care ar vrea să spună lucruri care nu se pot spune”.

„În sfârşit afirm că Sfânta Fecioară Maria a apărut vizibil (mă gândesc îndeosebi la Lourdes şi Fátima), unor copile şi unor păstoraşi şi a recomandat mereu rugăciunea ca soluţie a problemelor cele mai zbuciumate din timpul nostru.

Îţi şoptesc într-o ureche, pentru ca nimeni să nu audă: «Te iubesc aşa de mult». Şi Tu ajută-mă să nu comit prea multe trăsnăi şi să nu-i dezamăgesc pe cititorii mei, faţă de care simt o responsabilitate deosebită”.

Funeraliile vor fi vineri, 28 septembrie, la ora 14.00, la biserica „Isus Înviat” din Lugano. Celebrarea va fi prezidată de cardinalul Severino Poletto, arhiepiscop emerit de Torino.

(După Vatican Insider, 26 septembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.