Categorii

A înviat Cristos şi diavolii au căzut. Cateheza pascală a sfântului Ioan Gură de Aur

Tradiţia liturgică bizantină, la celebrarea pascală a învierii Domnului, la sfârşitul celebrării matutinului citeşte o cateheză, care devine o adevărată mistagogie, atribuită sfântului Ioan Gură de Aur. Este un text scurt şi foarte frumos şi profund în care găsim rezumat într-un fel tot ceea ce noi creştinii celebrăm şi trăim la Paştele Domnului: milostivirea, iubirea, dorinţa, am putea spune neliniştea cu care Domnul vrea să-i primească pe toţi la ospăţul Paştelui său, ca şi cum ar desena braţele deschise ale tatălui din parabola fiului risipitor cu care s-a început drumul Postului Mare. După cele patruzeci de zile, marcate de rugăciune, de post, de „efort şi muncă” aşa cum o numeşte tradiţia monastică, scurta cateheză crizostomiană devine aproape un balsam de milostivire şi de mângâiere pentru toţi creştinii.

„Dacă unul este evlavios şi prieten al lui Dumnezeu, să se bucure de această solemnitate frumoasă şi luminoasă. Slujitorul cu suflet bun să intre bucuros în bucuria Domnului său. Cel care a trudit în post, să se bucure acum de banii săi. Cel care a lucrat încă de la prima oră, să primească astăzi salariul corect. Dacă unul a sosit după ora a treia, să celebreze recunoscător sărbătoarea. Dacă unul a întârziat până la ora a noua, să se apropie fără a ezita. Dacă unul a sosit la ora a unsprezecea, să nu se teamă de încetineala sa: pentru că Suveranul este generos şi îl primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi. El acordă odihna pentru cel de la ora a unsprezecea ca aceluia care a lucrat încă de la prima oră. Are milostivire faţă de cel din urmă şi îl cinsteşte pe cei dintâi. Dă unuia şi se arată binevoitor cu celălalt. Primeşte faptele şi îi este plăcută voinţa. Cinsteşte acţiunea şi laudă intenţia”. Textul începe cu o invitaţie adresat tuturor oamenilor de a participa la sărbătoare, la Paştele Domnului. ca un soi de captatio benevolentiae, autorul comentează parabola din Matei (20,2-16) despre stăpânul care iese să contracteze lucrători şi scoate în evidenţă cum postul, asceza, truda din Postul Mare sunt o „muncă”, un „efort” primit mereu de Domnul; însă o primire care merge dincolo de promptitudinea, de grija şi eventual de încetineala celor care au dus la capăt acest efort: „Pentru că Suveranul este generos şi îl primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi. Are milostivire faţă de cel din urmă şi îl cinsteşte pe cei dintâi”.

Răscumpărarea lui Cristos, iubirea sa nemăsurată faţă de oameni merge de la primirea lucrării îndeplinite până la mărinimia faţă de numai dorinţa de a o duce la capăt. Să privim formele verbale prezente în text: El „primeşte”, „îi este plăcută”, „cinsteşte”, „laudă”. Generozitatea lui Dumnezeu merge mai presus de calculele şi de angajarea umană. „Intraţi, aşadar, toţi în bucuria Domnului nostru: cei dintâi şi cei de-ai doilea, bucuraţi-vă de răsplată. Bogaţi şi săraci, dansaţi în cor împreună. Continenţi şi indolenţi, cinstiţi această zi. Cei care aţi postit şi cei care n-aţi făcut asta, astăzi fiţi fericiţi. Masa este plină, desfătaţi-vă toţi la ea. Viţelul este abundent, nimeni să nu plece înfometat. Toţi bucuraţi-vă de ospăţul credinţei. Toţi bucuraţi-vă de bogăţia bunătăţii. Nimeni să nu-şi plângă propria mizerie, pentru că a apărut împărăţia noastră comună. Nimeni să nu plângă propriile păcate, pentru că iertarea a venit din mormânt. Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că moartea Mântuitorului ne-a eliberat”. Textul mai subliniază că toţi suntem chemaţi la ospăţul Împărăţiei, la belşugul mesei sale, la darul viţelului îngrăşat, simbol al milostivirii şi al iubirii nemărginite a Domnului faţă de om, oricum ar fi el, sfânt sau păcătos, bogat sau sărac. Un ospăţ care satură foamea noastră, iartă păcatele noastre, ne învie şi ne eliberează de moarte. Textul catehezei scoate în evidenţă primirea divină la care suntem chemaţi toţi: continenţi şi indolenţi, postelnici şi ne-postelnici, bogaţi şi săraci. Domnul nu dispreţuieşte angajarea, nici nu refuză sărăcia efortului chiar dacă este meschin. Iertarea venită din mormânt, izvorâtă din însăşi învierea Domnului este oferită tuturor.

„Strâns de ea, el a stins-o. A despuiat limbul, cel care a coborât în limb. L-a amărât, după ce acela a gustat carnea sa. Asta prevăzuse Isaia şi strigase: Limbul a fost amărât, întâlnindu-te în adâncimi. Amărât, pentru că a fost distrus. Amărât, pentru a că a fost jucat. Amărât, pentru că a fost ucis. Amărât, pentru că a fost eliminat. Amărât, pentru că a fost înlănţuit. Luase un trup, şi s-a aflat în faţa lui Dumnezeu. Luase pământ şi a întâlnit cerul. Luase ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde este, moarte, boldul tău? Unde este, limbule, victoria ta? A înviat Cristos şi tu ai fost prăbuşit. A înviat Cristos şi diavolii au căzut. A înviat Cristos şi se bucură îngerii. A înviat Cristos şi domneşte viaţa. A înviat Cristos şi nu mai există niciun mort în morminte. Deoarece Cristos înviat din morţi a devenit primul dintre cei care dormeau. Lui să-i fie mărirea şi puterea în vecii vecilor. Amin”. A treia parte a catehezei prezintă tema coborârii lui Cristos în limb, folosindu-se de imagini contrastante care reuşesc aproape să dea viaţă textului însuşi: Cristos acceptând moartea, lăsându-se luat şi cuprins de ea, o stinge; intrând în limb, îl despoaie de toată puterea sa; lăsându-se „mâncat/înghiţit” de limb, pentru el devine hrană amară, devine înfrângere, joc, batjocură, eliminare, lanţuri, distrugere. Adevărata întrupare a Cuvântului lui Dumnezeu a devenit motivul înfrângerii limbului, deci originea eliberării noastre: „Luase un trup, şi s-a aflat în faţa lui Dumnezeu. Luase pământ şi a întâlnit cerul. Luase ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea”.

Textul se încheie cu cântarea adusă victoriei, răscumpărării pe care Cristos o duce la capăt cu învierea sa glorioasă: „A înviat Cristos şi diavolii au căzut. A înviat Cristos şi se bucură îngerii. A înviat Cristos şi domneşte viaţa. A înviat Cristos şi nu mai există niciun mort în morminte. Deoarece Cristos înviat din morţi a devenit primul dintre cei care dormeau”. Încheierea catehezei ne duce la troparul pascal din tradiţia bizantină: „Cristos a înviat din morţi. Cu moartea pe moarte călcând. Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

De Manuel Nin

(După L’Osservatore Romano, 1 aprilie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.