Categorii

40 de zile pentru viaţă. Din 1 martie, în Iași, începe cea mai mare mișcare pentru viață!

COMUNICAT DE PRESĂ

Cea mai mare mișcare pro-viață din lume vine la Iași! 

Cea mai mare mișcare pro-viață la nivel internațional, campania  40 de zile pentru viață,  începe în data de 1 martie la Iași. Creștinii ieșeni se vor uni în post, rugăciune și veghe pașnică pentru încetarea avorturilor. Campania va însuma 40 de zile de veghe pașnică în rugăciune, desfășurată în spațiul public, pe Bulevardul  Ștefan  Cel  Mare (la Cub), în perioada 1 martie – 9 aprilie.

Sunt invitați să ia parte la inițiativă toți cei care prețuiesc viața, care dau valoare demnității umane și care se simt responsabili să apere ființa umană indiferent de statutul acesteia.

Evenimentul de lansare va avea loc în data de 28 februarie, începând cu ora 18.30, în Sala de Conferință 502 din Corpul R al Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Campania 40 de zile pentru viață este coordonată de către Benedicta Toma, studentă în anul II la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Al. I.Cuza” din Iași, alături de o echipă de tineri ieșeni de diverse confesiuni creștine. La desfășurarea campaniei va contribui și un grup de aproximativ 200 de voluntari care vor sta de veghe în stradă zi de zi.

În esență, campania 40 de zile pentru viață este o inițiativă pașnică, foarte specifică și independentă, care se axează pe 40 de zile de post, rugăciune și veghe în spațiul public și care are la bază o motivație educațională. Toți acești piloni au o contribuție semnificativă la atingerea obiectivelor campaniei. Postul și rugăciunea reprezintă o susținere necesară în lupta pentru viață și pot fi îndeplinite în mod individual, indiferent de locul unde se află persoanele implicate și de programul de lucru al acestora. Însă prezența fizică în stradă este importantă pentru ca Dumnezeu să cultive efectele rugăciunii și ale postului. Sunt așteptați în stradă toți cei pentru care viața este valoroasă! Toți participanții la veghea de rugăciune vor fi rugați să semneze o declarație de pace, angajându-se să se comporte în permanență precum ambasadori ai lui Dumnezeu.

Campania 40 de zile pentru viață nu este o campanie agresivă și nu condamnă pe nimeni. Scopul prezenței în stradă este de a oferi sprijin și alternative la avort, de aceea mesajele sunt pozitive, invită la dialog și comuniune. În perioada 1 martie – 9 aprilie vor fi puse la dispoziție, 12 ore/zi (7.00 – 19.00), pancarte cu mesaje pro-viață, materiale informative și îndrumare către modalitățile de intervenție pentru femeile care se confruntă cu sarcini neplanificate. Ajutorul pe care organizatorii de la Iași îl pun la dispoziție constă în consultații și ecografii gratuite în cadrul clinicii Providența, consiliere psihologică, pre- și postnatală, maternală și juridică pentru mame și ajutor financiar pentru femeile care sunt constrânse să avorteze din considerente financiare.

Inițiativa 40 de zile pentru viață, aflată la prima ediție în Iași, vine ca răspuns la numărul de avorturi îngrijorător de mare și la răspândirea acestui fenomen în ultimii ani. În ultimii 60 de ani, numărul copiilor avortați în România depășește numărul populației țării, fapt care poziționează România pe locul doi în lume. În medie, în România se fac, la momentul actual, 220 de avorturi pe zi. În anul 2014, numai în județul Iași au fost avortați peste 2000 de copii.

Concomitent, gazde ale campaniei 40 de zile pentru viață sunt alte 5 orașe din România, printre care București, Cluj, Timișoara și Baia Mare. La nivel mondial, campania se desfășoară încă din 2004, începând din Texas și astăzi numărând peste 500 de orașe în aproximativ 40 de țări. În decursul a 12 ani, prin aceste campanii, au fost salvate peste 12.000 de vieți iar numărul avorturilor pe plan local a scăzut – chiar și cu 28%.

Pentru informații legate de campania 40 de zile pentru viață în Iași, vizitați:  www.40.proviata.ro  sau www.facebook.com/40zilepentruviata.

CONTACT

Benedicta Toma

Coordonator 40 de zile pentru viață Iași

Telefon: 0766 302 477

iasi.40zilepentruviata@gmail.com

www.40daysforlife.com

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.